Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Oltenia Seminarişti craioveni au colindat la Spitalul Municipal

Seminarişti craioveni au colindat la Spitalul Municipal

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Oltenia
Un articol de: Diac. Gheorghe Cioiu - 18 Decembrie 2015

Perioada Postului Crăciunului reprezintă timpul ce cuprinde, pe lângă valențele profund lăuntrice de schimbare a fiecăruia dintre noi, și provocări pentru schimbarea stării în bine a celor de lângă noi. Aplicând acest principiu, elevii Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova, coordonați de dascălii lor, au inițiat o serie de activități cultural-artistice, dar și filantropice împreună cu instituții de seamă ale Băniei, cu care au semnat parteneriate de colaborare în anul școlar 2015/2016.

Seminariști craioveni au participat în această perioadă la o serie de activități menite să le dezvolte cunoștințele formale și informale. Între acestea s-au numărat expozițiile permanente și temporare de la Muzeul Olteniei, spectacole și recitaluri susținute la Filarmonica de Stat a Olteniei sau la Opera Română Craiova. Implicarea acestora, sprijiniţi de dascălii lor, a mers însă şi mai departe. Astfel, încercând să pună în lucrare porunca sfântă de a-i cerceta pe cei bolnavi, Corul Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova, condus de prof. dr. Victor Șapcă, a susținut în 16 decembrie un concert de colinde la Secția de Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Craiova. Activitatea a fost organizată în baza parteneriatului semnat cu prof. dr. Polixenia Stancu, şefa Secției de Oncopediatrie. Au fost oferite în acest sens daruri pentru fiecare copil în parte, constând în rechizite, fructe și dulciuri. În aceeaşi zi, corul Seminarului Teologic din Craiova i-a colindat și pe beneficiarii Căminului pentru persoane vârstnice din Craiova unde, pe lângă mesajul de bucurie transmis, elevii au dăruit pachete cu alimente celor prezenți. Toate activitățile amintite au fost coordonate de pr. prof. Constantin Mladin cu acordul directorului instituției, diac. prof. dr. Angel-Cris­tian Stăiculescu.

Tot în această perioadă, seminariştii craioveni au colindat şi la Liceul Tehnologic Transporturi Căi Ferate din Craiova. Coordonaţi de prof. Victor Şapcă, elevii au susţinut cu acest prilej un concert de colinde tradiţionale româneşti care au încântat asistenţa formată din conducerea şi elevii instituţiei şcolare gazdă. Evenimentul se înscrie în seria de manifestări organizate de cele două unităţi şcolare liceale pentru întâmpinarea praznicului Naşterii Domnului. „Dorim ca pe viitor să permanetizăm colaborarea dintre şcolile noastre, iar organizarea unor astfel de manifestări de suflet să devină o tradiţie”, ne-a spus profesorul de religie de la Liceul de Căi Ferate, părintele Marius Lunganu, cel care a avut iniţiativa acestei întâlniri. „Corpul profesoral al Seminarului Teologic Ortodox «Sfântul Grigorie Teologul» din Craiova aduce mulțumire IPS Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, care a oferit binecuvântarea arhierească pentru realizarea acestor activități, dar și suportul material și părintesc de care am avut nevoie. De asemenea, mulțumim managerilor instituțiilor implicate care ne sprijină în formarea noilor teologi ai Bisericii de azi și de mâine, urând în apropierea marelui praznic al Nașterii Domnului elevilor și părinților acestora, partenerilor și celor de aproape ai instituției noastre: La mulți și binecuvântați ani!”, a spus pr. prof. Mladin Constantin.