Theologica
Semnul de pe frunte

Semnul de pe frunte

Lect. Alexandru Mihăilă, 13 Octombrie 2010

În Iezechiel 9, 4, unul dintre bărbaţii din viziunea profetului Iezechiel, care avea la brâu unelte de scris, este îndemnat să treacă prin mijlocul Ierusalimului şi să îi însemneze pe frunte pe oamenii care se tânguiesc cu semnul Crucii. Apare oare semnul Sfintei Cruci în Vechiul Testament?

Viziunea face parte dintr-un ansamblu mai amplu (cap. 8-11), despre călătoria minunată a profetului Iezechiel la Ierusalim. Aflându-se în exilul babilonian încă din 597 î.Hr. împreună cu regele Iehonia, Iezechiel este răpit de slava divină pe care o descrisese la începutul cărţii şi dus în cetatea sfântă. Acolo însă este martor al decăderii şi păcătoşeniei, drept care slava lui Dumnezeu părăseşte Ierusalimul (11, 23). În acest context al pregătirii damnării, omul cu haina de in şi unelte de scris (un înger) îi însemnează pe frunte pe cei care se pocăiesc.

Celorlalţi cinci bărbaţi (tot îngeri) care îl însoţeau pe primul li se porunceşte să-i ucidă pe toţi din cetate: "Mergeţi după el prin cetate şi loviţi! Să nu aveţi nici o milă şi ochiul vostru să fie necruţător! Ucideţi şi nimiciţi pe bătrâni, tineri, fecioare, copii, femei, dar să nu vă atingeţi de nici un om care are pe frunte semnul "Â"! Şi să începeţi cu locul Meu cel sfânt! Şi au început ei cu bătrânii care erau înaintea templului" (Iezechiel 9, 5-6). După cum se observă, cei dintâi vinovaţi sunt chiar preoţii şi slujitorii lor!

Semnul pe frunte

Se cuvine acum să analizăm mai bine maniera în care traduce Biblia Sinodală. La v. 4 traduce chiar: "Treci prin mijlocul cetăţii, prin Ierusalim, şi însemnează cu semnul crucii (litera "tau" care în alfabetul vechi grec avea forma unei cruci) pe frunte, pe oamenii care gem…". Apoi, aşa cum am văzut, în versetul 5 traduce prin "care are pe frunte semnul Â".

Traducerea în sine nu este corectă, iar paranteza arată cât de mare nevoie are o traducere biblică de note explicative de subsol. În primul rând, se face referire la o literă grecească, or ne aflăm încă în perioada când cultura grecească nu pătrunsese în Palestina. De altfel, în jur de 750 î.Hr. grecii abia preluau alfabetul, după modele semite, posibil pe filieră frigiană (Benjamin Sass, The Alphabet at the Turn of the Millennium, Emery and Claire Yass Publications in Archeology, Tel Aviv, 2005, p. 150). Referirea trebuia făcută evident la alfabetul ebraic, descendent din cel proto-canaanit.

Textul masoretic nu specifică despre ce fel de semn era vorba. "Semnul" (tav) putea avea teoretic orice formă, nu atât forma lui, cât prezenţa lui devenind importantă. Şi în cazul lui Cain, pentru a nu fi ucis, i s-a pus un semn (ot) pe frunte (cf. Facere 4, 15), ceea ce demonstrează funcţia semnului de pe frunte: protecţia, paza, reclamarea acelui obiect de cel care i-a pus semnul. În antichitatea Orientului Apropiat, oamenii foloseau ştampile sau sigilii cilindrice, cu care imprimau lutul. Mai ales în perioada monarhiei, sunt cunoscute numeroase exemple de vase imprimate cu ştampila regală (lmlk "aparţine regelui"), sigilii sau bulae.

În Iov 31, 35, substantivul tav are chiar sensul de "iscălitură", comentatorii considerând că oamenii simpli, analfabeţi, se puteau iscăli pe documente punând un semn, sub forma unui x sau unui  (Marvin H. Pope, Job, Yale University Press, New Haven / London, 2008, reprint din 1965, p. 238; David J.A. Clines, Job 21-37, Thomas Nelson Publishers, Nashville, 2006, WBC 18A, p. 1034).

Forma lui tav

Atât că tav desemnează şi ultima literă a alfabetului ebraic, care avea forma unei cruciuliţe (x sau Â), aşa cum este atestat epigrafic de cele mai vechi "abecedare" descoperite: cel de la Izbet Sartah din 1976, datând din sec. al XII-lea î.Hr. (Aaron Demsky, "The âIzbet Sartah Ostracon Ten Years Later", în: Israel Finkelstein, âIzbet Sartah, BAR International Series 299, 1986, pp. 186-193) şi cel de la Tell Zayit din 2005, datând din sec. al X-lea î.Hr. (Ron E. Tappy / P. Kyle McCarter / Marilyn J. Lundberg / Bruce Zuckerman, "An Abecedary of the Mid-Tenth Century B.C.E. from the Judaean Shephelah", în: BASOR 344 (2006), pp. 5-46).

De aceea, precizându-se că bărbatul în haina de in din viziunea lui Iezechiel va însemna cu litera tav fruntea celor care se pocăiesc, înţelegem că el "semnează" cu un x sau cu  fruntea lor pentru a fi protejaţi în timpul urgiei.

Traducerea Sinodalei cu "semnul crucii" este deja o interpretare şi nu are ce să caute în textul biblic. Ar fi fost de preferat ca aici traducerea să redea prin termenul original: "să însemneze cu tav… fruntea", explicându-se într-o notă de subsol că tav desemnează atât ultima literă a alfabetului ebraic, care avea forma unei cruciuliţe, cât şi "semnătura", "semnul" ("iscălitura" la care se face referire în Iov). Pe de altă parte, nici traducerea neoprotestantă a lui Cornilescu nu este imparţială: traduce neutru "fă un semn", lămurind la notă că "tau" şsic!ţ este şi "ultima literă a alfabetului ebraic". Astfel, Cornilescu fuge ca de tămâie de sugerarea formei de Cruce a acelei litere, evident din considerente confesionale: să nu dea apă la moară ortodocşilor pentru cinstirea Sfintei Cruci.

De la tav la Sfânta Cruce

În Septuaginta, dublul sens al lui tav de "semn" şi "litera tav (sub formă de x sau Â)" este pierdută de faptul că se traduce unilateral prin "semn" (semeion). Totuşi, deşi Părinţii nu cunoşteau forma veche ebraică a literei tav, au intuit plecând de la funcţia semnului şi de la forma literei tau în alfabetul grecesc o legătură tipologică între acesta şi Sfânta Cruce.

De exemplu, Fer. Ieronim discutând în Omilia 84 despre înţelesul spiritual al dimensiunilor arcei lui Noe, spunea: "300 constituie simbolul Răstignirii. Litera tau este semnul pentru 300, de aceea Iezechiel spune: "Însemnează cu tau fruntea celor care gem; şi nu ucide pe nimeni însemnat cu tau". Nimeni însemnat cu semnul Crucii pe frunte nu poate fi lovit de diavol; acesta nu îi poate şterge semnul, ci doar păcatul poate" (cf. Andrew Louth (ed.), Genesis 1-11, InterVarsity Press, Downers Grove, 2001, ACCS.OT 1, p. 131). Fer. Ieronim avea cunoştinţe de ebraică şi recurge aici la textul original, referindu-se la litera tav, şi nu la varianta Septuagintei ("semn").

În lucrarea Către Demetrian, Sf. Ciprian interpretează la fel semnul din Iezechiel 9, 4 drept Sfânta Cruce: "Dumnezeu spune că pot scăpa doar cei care au fost renăscuţi şi însemnaţi cu semnul lui Hristos; trimiţându-şi îngerii să distrugă lumea şi să nimicească neamul omenesc, El ameninţă mult mai grav decât prima dată… Acest semn se referă la Patimile şi Sângele lui Hristos şi la faptul că cel care este găsit cu acest semn este păzit teafăr şi nevătămat". Din secolul al IV-lea d.Hr., Horsiesi, urmaşul Sf. Pahomie din pustia Egiptului, scria în Reguli: "La începutul rugăciunii noastre să ne însemnăm cu pecetea Botezului. Să ne facem semnul Crucii pe frunte, ca în ziua Botezului, aşa cum este scris la Iezechiel. Să nu ne plecăm mâna către gură sau către barbă, ci să ne-o înălţăm la frunte, cântând în inimile noastre: "Ne-am însemnat cu pecetea". Aceasta nu este ca pecetea Botezului, dar semnul Crucii a fost însemnat pe fruntea fiecăruia dintre noi în ziua Botezului nostru" (cf. Kenneth Stevenson / Michael Glerup (ed.), Ezekiel, Daniel, InterVarsity Press, Downers Grove, ACCS.OT 13, p. 35).

Toate aceste interpretări care leagă direct semnul din Iezechiel de semnul Sfintei Cruci nu arată o deturnare a înţelesului original, un anacronism al Părinţilor, aşa cum crede Leslie C. Allen, de altfel un bun comentator (Ezekiel 1-19, Word Books Publisher, Dallas, 1994, WBC 28, p. 148). Dimpotrivă, Părinţii au adâncit sensul, într-o cuprindere amplă prin metoda folosită, tipologia. Astfel, fără să se nege implicaţia istorică a unui pasaj, Părinţii au acordat un interes mai mare efectului acelui text pentru comunitatea căreia i se adresau ei.

Ca şi creştini, şi noi trăim într-un Ierusalim condamnat, plin de păcate, pe care Dumnezeu îl va pedepsi. Totuşi, mărturisim că prin pocăinţă putem primi "semnul", litera tav, Sfânta Cruce pe frunte. Aşa cum se vede din tâlcuirea lui Hersiesi, în secolul al IV-lea, semnul Sfintei Cruci se făcea pe frunte, amintind de prima dată când a fost primit în ceremonia Sfântului Botez.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!