An omagial
Sfânta Împărăteasă Teodora, mare apărătoare a sfintelor icoane

Sfânta Împărăteasă Teodora, mare apărătoare a sfintelor icoane

Pr. Ciprian Apetrei, 11 Februarie 2017

În Biserica Ortodoxă Română, 2017 este Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi pictorilor bisericeşti, de aceea este important să vedem cine au fost cei care au apărat cinstirea sfintelor icoane în decursul istoriei creştine. Una dintre cele mai importante personalităţi ale istoriei bizantine care îşi leagă numele în mod excepţional de apărarea icoanelor este sfânta pe care o pomenim astăzi, Împărăteasa Teodora.

Când vorbim despre Sfânta Împărăteasă Teodora, gândul ne duce la Duminica Ortodoxiei, care ne aminteşte de sinodul din anul 843 convocat chiar de ea. Acest sinod a declarat valabile toate hotărârile celor şapte Sinoade Ecumenice, a restabilit cinstirea sfintelor icoane şi i-a anatemizat pe toţi iconoclaştii şi pe toţi ereticii. Întrucât hotărârea aceasta a fost luată în ajunul primei duminici din Postul Mare, duminica aceea a fost numită Duminica Ortodoxiei, zi în care Biserica Ortodoxă serbează dreapta credinţă în plinătatea ei şi totodată biruinţa asupra tuturor ereziilor. De atunci, Duminica Ortodoxiei a fost introdusă în calendarul Bisericii, devenind o zi de aleasă cinstire a tuturor celor care au apărat dreapta credinţă şi sfintele icoane.

Împărăteasa Teodora s-a născut în jurul anilor 810-815 în oraşul Elissa din Paflagonia (o regiune din nordul Asiei Mici - Turcia de astăzi). Tatăl său se numea Marinus, îndeplinea funcţia de comandat militar al unui regiment şi alături de soţia sa era foarte ataşat de cinstirea sfintelor icoane, fiind implicaţi în mod direct în lupta de apărare a acestora. Crescând în acest context, Sfânta Teodora era o mare iubitoare şi cinstitoare a sfintelor icoane.

Secolul al VIII-lea şi prima jumătate a secolului al IX-lea sunt marcate în istoria Bizanţului de lupta pentru apărarea icoanelor împotriva ereziei iconoclaste. Această erezie a marcat timp de mai bine de un secol viaţa bisericii din Imperiul Bizantin, cu consecinţe deosebit de importante atât sub aspect politic, cât şi teologic. Doctrina iconoclastă a promovat renunţarea la imagi­nile religioase şi a cultului lor, mergând până la distrugerea lor. Ea este legată de numele unui împărat controversat, Leon al III-lea, care decide în anul 727 să condamne cinstirea sfintelor icoane. Fiul său, împăratul Constantin al V-lea, reuneşte în 754 un sinod în Palatul imperial şi impune recunoaşterea iconoclasmului ca doctrină ortodoxă. La Constantinopol, partida favorabilă restabilirii icoanelor (iconoduli, „slujitorii” icoanelor) s-a putut afirma abia sub protecţia împărătesei Irina, care rămăsese în secret fidelă icoanelor şi care a devenit regentă la moartea împăratului Leon al IV-lea, succesorul lui Constantin al V-lea. Irina a ­numit un nou Patriarh, Tarasie, şi în pofida tulburărilor politice şi militare a reuşit să reunească în 787 la Niceea un sinod în care a condamnat iconoclasmul, a restabilit cultul icoanelor şi a formulat doctrina ortodoxă în ceea ce priveşte cinstirea icoanelor, la aceasta contri­buind scrierile Sfântului Ioan Da­maschin. Acesta a fost cel de-al VII-lea Sinod Ecumenic din istoria creştinismului. Cu toate că acest sinod şi-a atins scopul propus, nu a putut încheia definitiv criza ico­noclastă. Ea a cunoscut o nouă răbufnire între anii 815 şi 842.

În acest context iconoclast ajunge Împărăteasă a Bizanţului Sfânta Teodora, la 4 mai 830. În anul 829 a murit Mihail al II-lea de Amorium, împăratul Bizanţului, lăsând tronul fiului său, Teofil (829-842). Noul suveran nu era căsătorit; astfel, împărăteasa-văduvă Eufrosina a căutat o soţie pentru împărat, care să îndeplinească sarcinile de împărăteasă pe care ea nu le mai dorea. Pentru a găsi o soţie basileului, s-au trimis, după obiceiul tradiţional al Palatului bizantin, mesageri în toate provinciile, cu misiunea de a descoperi şi a aduce la Constantinopol pe cele mai frumoase fete din monarhie. În marele salon al Perlei, alesele au fost adunate, pentru ca dintre ele Teofil să aleagă pe viitoarea suverană. Iniţial a ales o tânără bizantină, Casia, însă, intimidat de inteligenţa acesteia, împăratul Teofil o va alege pe Teodora, impresionat de frumuseţea ei. Au avut şapte copii: cinci fete şi doi băieţi.

Pentru că Teodora aducea cinstire sfintelor icoane, iar Teofil era împotriva cinstirii lor, apar neînţelegerile între ei. Teofil emite două edicte împotriva cinstitorilor sfintelor icoane, primul în anul 831, al doilea în anul 838, care aveau menirea de a distruge icoanele şi de a-i pedepsi aspru pe iubitorii icoanelor. Îl numeşte Patriarh de Constantinopol pe Ioan Gramaticul (837-843), un iconoclast radical, şi prezidează un sinod în Biserica din Vlaherne, în care se aruncă anatema asupra tuturor celor care venerează sfintele icoane. Împăratul Teofil moare pe 22 ianuarie 842. După moartea sa, prigoana împotriva iubitorilor de icoane ia sfârşit. Pe tron ajunge Teodora, pentru că fiul ei, Mihail al III-lea, nu avea vârsta potrivită conducerii imperiului.
Dorind să restabilească cultul sfintelor icoane, Teodora a convocat în luna martie 843 un sinod în Palatul Kanikleion (sediul Cancelariei imperiale) din Constantinopol. Este ales un nou Patriarh de Constantinopol: Metodie. Acesta a alcătuit un document cu denumirea de Synodicon, care cuprindea învăţătura ortodoxă a Bisericii şi condamna toate ereziile şi pe toţi ereticii. Astfel, pe 11 martie 843, la Constantinopol, a fost restabilit cultul sfintelor icoane.

În 857, Sfânta Teodora s-a retras de la guvernare, lăsând locul fiului său, şi a petrecut 8 ani în Mănăstirea `Sfânta Eufrosina~, unde şi-a închinat viaţa nevoinţelor ascetice. Aici se pare că a scris Codexul care îi poartă numele. Acest Codex este un manuscris grecesc, cu scriere minusculă, al celor Patru Evanghelii (Tetraevangheliar), pe pergament purpuriu, datat în secolul al IX-lea. Se cunoaşte faptul că pergamentul purpuriu era iniţial restrâns numai la folosirea sa de către împăraţii romani sau bizantini. Pe un astfel de pergament, scrierea putea fi aurie sau argintie.

Sfânta Teodora a trecut la cele veşnice în jurul anului 867. În 1460, sfintele sale moaşte, făcătoare de minuni, au fost date de către turci credincioşilor din Insula Corfu. Acestea se păstrează până astăzi în Bise­rica Maicii Domnului `din Peşteră”, în capitala acestei insule. Împărăteasa Teodora rămâne în istoria Bisericii ca una dintre marile apărătoare ale sfintelor icoane, arătând credinţa şi dragostea femeilor bizantine pentru acestea.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!