Actualitate religioasă
Sfânta Împărtăşanie - mijloc de comuniune între Hristos şi Biserică

Sfânta Împărtăşanie - mijloc de comuniune între Hristos şi Biserică

Ioachim Băcăuanul, 31 Mai 2014

În minunea cu înmulţirea a cinci pâini şi doi peşti, Hristos arată, pentru prima dată în activitatea Sa pământească, faptul că El a venit să sature nu 6 miliarde, ci mulţimi infinite, care se vor succeda până la sfârşitul veacurilor, din pâinea euharistică născând „universul euharistic“.

Textul Sfântului Matei este clar. Locul unde Hristos avea să ne prezinte universul euharistic „era pustiu“ (versetul 15), deci nu era pe Valea fertilă a Iordanului sau Lacului Tiberiadei, care este înconjurat de o vegetaţie luxuriantă. Nu, El alege „pustiul“, pentru că acesta conţine vidul existenţial, ariditatea unei fiinţări întru absenţa lui Dumnezeu. De altfel, pustiul este locul predilect al meditaţiilor hristice, însă, de data aceasta, vestea uciderii Înaintemergătorului adusă de apostoli Îl determină ca, împreună cu ei, să Se retragă spre un loc pustiu, dincolo de Marea Galileei, aproape de cetatea Betsaidei.

Mântuitorul a atras mulţimi­le în pustiu, le-a vorbit până sea­ra şi le-a tămăduit bolnavii lor, adică S-a preocupat de proble­mele lor sufleteşti, întărindu-i în credinţă, dându-le speranţă, arătându-le incomensurabila Sa dragoste: „Şi ieşind, a văzut mul­­ţime mare şi I S-a făcut milă de ei şi a vindecat pe bolnavii lor“ (Mt. 14, 14), „erau ca nişte oi fă­ră păstor şi I S-a făcut milă de ei“ (Mc. 6, 34); „le vorbea despre îm­părăţia lui Dumnezeu, iar pe cei care aveau trebuinţă de vindeca­re, îi făcea sănătoşi“ (Lc. 9, 11).

Ordinea priorităţilor în Biserică

„Şi făcându-se seară, ucenicii s-au apropiat de El zicându-I: Dă drumul mulţimilor ca să se ducă în sate să-şi cumpere mâncare“ (Mt. 14, 15). La aceste vor­be, Iisus, văzând că apostolii nu realizează sensul duhovnicesc al cuvintelor Sale şi a mesajului Său, puterea hrănitoare a cuvântului Său, în sens mistic (mai devreme, tot în pustiu, ispitit fiind, a răspuns: nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu), le răspunde: „N-au trebuinţă să se ducă; daţi-le voi să mănânce!“ (Mt. 14, 16). De ce oare spune Hristos aceasta? Oare nu ştia El că locul este pustiu şi că nimeni nu are de mâncare? Evanghelistul Ioan spune chiar că Iisus întreabă retoric pe Filip, care era din Bet­saida, (In. 12, 21) „de unde vom cumpăra pâine, ca să mănânce aceştia?“, iar Filip face un calcul aritmetic, zicând: „Dacă s-ar cumpăra pâine de 200 de dinari nu ar fi suficient!“ (Ioan 6,7).

Hristos le spune aceste vorbe pentru că doreşte să fixeze şi programul social al Bisericii. Acest „daţi-le voi să mănânce“ este important pentru veacurile creştine până la sfârşitul lor, dar nu e primordial. Menirea Biseri­cii este în mod principal de a călăuzi lumea spre Împărăţia lui Dumnezeu, unde nimeni nu se însoară, nici se mărită, nimeni nu mai mănâncă din mâncarea biologică, ci doar din cea teologică şi se împărtăşeşte din festinul euharistic, unde Se jert­feşte Însuşi „Mirele Bisericii“, Ca­re se consumă şi nu se epui­zea­ză niciodată. Deci scopul prin­cipal al Bisericii este ceea ce a făcut Hristos: să înveţe, să sfin­ţească şi să conducă pe cre­dincioşi către această Împărăţi­e. Şi acestea toate se împlinesc şi sunt încununate prin Sfânta Euharistie. Dar Hristos cunoş­tea inimile oamenilor care sunt înclinate spre rău; cunoştea şi faptul că omul uită de Dumne­zeu; cunoştea şi faptul că unii creştini vor ajunge să confunde cele ale Cezarului cu cele ale lui Dumnezeu; ştia că avariţia nu va fi abolită şi că minunile cu în­mul­ţirea biologică a pâinii nu vor fi sesizate de oameni. De a­ceea angajează instituţia Sa divino-umană şi la factorul social filantropic. Altfel spus, Biserica, fie că face ea, dacă are cu ce, fie că determină pe cei cărora „le rodeşte ţarina din belşug“ să dea de mâncare celor lipsiţi şi defavorizaţi, trebuie să facă şi filantropie.

După această pregătire prea­labilă, pentru că locul era pus­tiu şi ceasul târziu, Hristos a poruncit apostolilor să aşeze mulţimile pe iarbă în grupuri separate a câte 100 şi câte 50 de persoane. Aceasta înseamnă că Hristos euharistic este acelaşi în fiecare comunitate care împăr­tă­şeşte aceeaşi credinţă şi tră­ieş­te după poruncile Lui: uniţi în unicul Dumnezeu prin credinţă şi fapte bune. În felul acesta, pustiul Betsaidei a devenit un sfânt disc pe care miridele uma­ne aşteptau prefacerea, transubstanţierea şi integrarea lor în comuniunea cu Dumnezeu. Trupul lui Hristos oferit omului îl face pe acesta ca la rândul său să devină trup al lui Hristos ca Biserică neprihănită: „Ale Tale dintru ale Tale“. Apoi, luând pâinile şi peştii, privind la cer, a binecuvântat şi frângând a dat ucenicilor, iar ucenicii mulţi­milor (Mt. 14, 19).

Urmărind cronologia faptelor Mântuitorului, gesturile Mare­lui Arhiereu, Acesta le face pentru prima dată în faţa ucenicilor şi mulţimilor. Se va mai face întocmai la Cina cea de Taină şi la Emaus, înainte şi după Înviere. Tocmai din acestea deducem că prin minunea aceasta Hristos instituie „universul euharistic“ în care ne întâlnim „cei curaţi cu inima“ în Hristos Cel ce se aduce şi Cel ce este adus, Cel ce ne primeşte şi, în acelaşi timp, Cel ce se împarte şi niciodată nu se sfârşeşte. Preotul, după consumarea elementelor eu­haristice, după Epicleză, îna­inte de împărtăşirea sa şi a credincioşilor, adaugă în completare ce a zis la rugăciunea de la He­ruvic: „Se sfărâmă şi se împarte Mielul lui Dumnezeu, Cel ce se sfărâmă şi nu se desparte, cel ce se mănâncă pururea şi niciodată nu se sfârşeşte, ci pe cei ce se împărtăşesc îi sfinţeşte“. E tocmai ceea ce s-a petrecut la în­mulţirea pâinilor: „Au mâncat toţi şi s-au săturat şi au strâns ră­măşiţele de fărâmituri, două­sprezece coşuri pline“ (v. 20). Iată ce miracol extraordinar! De la Liturghie trebuie să pleci sătul trupeşte şi sufleteşte, mai îndreptat la casa ta, mai bun, mai înţelept, mai curat, căci euharistic, trupul lui Hristos, foc fiind, arde spinii păcatelor; intră în alcătuirea mădularelor, în rărunchi, în inimă; curăţeşte sufletul; sfinţeşte gândurile şi oasele; numărul deplin al celor cinci simţuri îl luminează; pă­trunde în fiinţa ta frica de Dum­nezeu, care pururea acoperă şi păzeşte de tot lucrul pierzător de suflet; spală, îndreptează, înţelepţeşte şi luminează; arată locaş al Duhului; iar cel ce primeşte pe Hristos euharistic nu mai este sălaş păcatului, ci templu al Duhului Sfânt.

Cine poartă de grijă Trupului Domnului

Important este şi că după Îm­părtăşanie s-au adunat două­spre­zece coşuri pline cu firimituri. Deci nu altcineva, ci apostolii care au primit din mâna lui Hristos pâinea, tot ei au adunat şi firimiturile; n-au lăsat pe alţii şi nu le-au lăsat la păsările cerului. Aceste cuvinte sunt pline de sens. Mai întâi, Hristos împarte pâinea euharistică, după ce o binecuvântează, apostolilor, nu altora, nu femeilor, care erau din abundenţă acolo, care ar fi fost mai grijulii, mai îndemânatice. Dar nu era o mană ca oricare. Pâinea euharistică se împarte de către cei consacraţi, cu mandat şi învestitură speciale în Biserică. La Cina cea de Taină nu era nicio femeie; la Emaus de asemenea. Ceea ce înseamnă că numai cei aleşi, apostoli şi după ei episcopii şi preoţii, au acest mandat să fie miniştri ai tainelor lui Dumnezeu, prin hirotonie. Fiecare preot, după hirotonie, în aceeaşi Liturghie, până la împărtăşanie, după Epicleză, este chemat de către ierarhul care l-a hirotonit, pentru a-i oferi, pe un taler special, Trupul lui Hristos, zicându-i: „Primeşte odorul acesta şi-l păstrează până la a doua venire a lui Hristos Care din mâinile tale îl va cere“. Deci, apostolii primesc din mâna Arhiereului veşnic pâinea euharistică şi aceasta este împărţită celor din „comunităţile“ aşezate pe iarbă. Şi acum, dacă este o bună organizare, la o Liturghie, din cinci pâini poţi să împărtăşeşti tot atâţia oameni ca în pustia aceea! De aceea, la început ziceam că nu trebuie să confundăm pâinea de toate zilele, înmulţită copios de Hristos pentru toţi oamenii pământului, cu pâinea euharistică, care nu se dă de oricine şi oricui.

Cât priveşte rămăşiţele adu­nate de cei care au împărtăşit credincioşii, aceasta este un lucru tot atât de însemnat ca şi părticica pe care au dat-o spre hrana euharistică. Poate cineva cunoaşte, mă refer la credincioşi, a observat ce face preotul după ce s-a împărtăşit pe sine şi pe credincioşi din Trupul lui Hristos. Cu grijă, ajutat de un burete liturgic, adună şi cea mai mică părticică care a căzut pe Sfântul Antimis, pentru a o pune în Sfântul Potir. Preotul liturgist ştie că Hristos este prezent integral în fiecare părticică, firimitură, indiferent de mărimea ei. Acestea nu trebuie să se piardă, nici să se arunce, căci este mare greşeală. Este tocmai ceea ce au făcut apostolii după distribuirea părticelelor euharistice: adună fiecare din „comunitatea“ sa firimiturile pentru ca acestea să nu se piardă, ci să fie consumate cu evlavie până la cea din urmă. Gestul lor aminteşte de grija pe care evreii o aveau faţă de rămăşiţele mesei pascale, însă de data aceasta apostolii nu le ard, deoarece ele sunt mărturia unei jertfe nesângeroase a unui nou legământ al iubirii milostive, ce au puterea de a trece „de la moarte la viaţă şi de pe pământ la cer“ pe cei ce le consumă. Grija apostolilor faţă de rămăşiţele ospăţului mesia­nic ne face să înţelegem realitatea prezenţei hristice în cea mai mică părticică euharistică şi ne duce cu gândul la Sfintele păstrate în chivotul de pe Sfânta Masă şi administrate pruncilor şi bolnavilor de către preoţi în împrejurările cele mai delicate ale vieţii. Asemenea firimiturilor din pustiu, care nu au fost lăsate păsărilor cerului sau altor vieţuitoare, pentru că acestea nu au conştiinţă de sine, ele nu se pot împărtăşi cu Hristos, nu au suflet, ci doar viaţă, fiecare după felul lor, aceste Sfinte sunt păstrate şi administrate încă de la începutul vieţii spirituale.

Imaginea Liturghiei primare

Cheia înţelesurilor euharistice ale înmulţirii pâinilor şi peştilor ne-o oferă Ioan Evan­ghelistul. În capitolul 6, după această minune, Iisus se retrage singur în munte „cunoscând că voiau să-L facă rege“, iar ucenicii au plecat cu corabia în Capernaum. A doua zi mulţimile Îl găsesc în sinagoga din Caper­naum, iar Domnul le reproşează faptul că acest interes al lor este unul pur omenesc: „Mă căutaţi nu pentru că aţi văzut minuni, ci pentru că aţi mâncat din pâini şi v-aţi săturat“ (In. 6, 26). Ur­mătorul verset le schimbă perspectiva căutării lor şi a substanţei mâncării de care aveau, de fapt, nevoie: „Lucraţi nu pentru mâncarea cea pieritoare, ci pentru mâncarea ce rămâne spre viaţa veşnică“. (In. 6, 27). Mai mult decât mana pe care Dumnezeu, prin mijlocirea lui Moise, a dat-o părinţilor în pustiu pentru nevoile trupului, Hristos este „pâinea cea adevă­ra­tă“, „pâinea cea vie care s-a coborât din cer şi care dă viaţă lumii, iar cel ce va mânca din pâinea aceasta nu va mai flămânzi niciodată“ (In. 6, 35). Apoi le vorbeşte deschis acelo­raşi oameni pe care îi săturase în pustiu cu o zi înainte: „Eu sunt pâinea vieţii... cine mănân­că din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu“ (In. 6, 51). Acum este momentul în care Mântuitorul dezleagă înţelesul euharistic al minunii din pustiu. Sfântul Ioan evaluează acest moment în cap. 6, subliniind în mod explicit paralelismul între Hristos şi Pâinea cea vie, mutând rostirea cuvintelor de instituire a Tainei Sfintei Împărtăşanii de la Cina cea de Taină, în acest context, astfel încât, pentru noaptea ci­nei oferă un spaţiu generos doar smereniei (spălarea picioarelor) şi iubirii, care să fie noua lege şi testament al creştinătăţii: „Cel ce mănâncă Trupul meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică... cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu rămâne întru Mi­ne şi Eu întru el“ (In. 6, 54-56).

De aceea, în concluzie, trebuie să spunem că mesajul lui Hristos de la înmulţirea pâinilor este imaginea Liturghiei primare din lume. Credincioşii care vor gusta din această hrană „se satură“ din prezenţa lui Dumnezeu şi se adapă din apa vie care-i ajută să nu mai înse­teze niciodată. Să ne străduim să vedem lucrurile în profunzi­mea lor! Amin.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!