Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Moldova Sfântă Liturghie arhierească şi sfinţire de casă parohială la Biserica „Sfântul Pantelimon“ din Iaşi

Sfântă Liturghie arhierească şi sfinţire de casă parohială la Biserica „Sfântul Pantelimon“ din Iaşi

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Moldova
Un articol de: Tudorel Rusu - 10 August 2015

Duminica aceasta, Protopopiatul Iaşi 1 l-a avut ca oaspete pe Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care, în sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Pantelimon“ din municipiu, precum şi slujba de sfinţire a casei parohiale a acestei comunităţi.

Sute de credincioşi din municipiul Iaşi au ţinut să fie prezenţi ieri, 9 august 2015, la Sfânta Liturghie şi la sfinţirea casei parohiale a Bisericii „Sfântul Pantelimon“ din Iaşi, slujbe oficiate de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. 

După citirea Apostolului zilei şi a pericopei evanghelice, IPS Mitropolit Teofan a ţinut un cuvânt de învăţătură, în care a explicat celor prezenţi ce înseamnă a fi următori ai Mântuitorului Hristos: „A fi următor lui Hristos înseamnă a purta crucea, a merge după Domnul Hristos şi a auzi glasul Lui care zice: «Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa», «Cel ce vine după Mine viu va fi în veci», «Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi», «Jugul Meu este bun şi povara Mea este uşoară». De ce aşadar suntem chemaţi să fim următori lui Hristos? Pentru că El este blând şi smerit cu inima. Şi care este rezultatul acestei urmări? Odihnă veţi găsi în sufletele voastre. Şi cum poate omul să dobândească această odihnă? A spus-o Mântuitorul - urmaţi-mă pe Mine, căci sunt blând şi smerit cu inima, arătând adevărul că doar cei blânzi vor moşteni pământul şi doar cei smeriţi vor găsi odihnă în sufletele lor“.

În cadrul slujbei arhiereşti, a avut loc şi o hirotonie: tânărul diacon Dragoş Bălinişteanu, referent al Departamentului Pro Vita Iaşi, a fost hirotonit preot de IPS Părinte Teofan pe seama Parohiei Curăgău - Protopopiatul Iaşi 2. La final, pr. paroh Mihail Ovidiu Ciobotaru a fost hirotesit iconom stavrofor.

Biserica „Sf. M. Mc. Pantelimon“ din Iaşi îşi are începuturile în secolul al XVII-lea. Scurtă vreme a fost în administrarea Asociaţiei Medicilor şi Farmaciştilor Ortodocşi din România, asociaţie care a spijinit lucrările de restaurare efectuate la acest locaş. Din 2007, locaşul a redevenit biserică parohială, iar lucrările au continuat, sub coordonarea părintelui paroh Mihail Ovidiu Ciobotaru şi a comitetului parohial. Eforturile depuse de-a lungul ultimilor ani au fost duminică încununate prin sfinţirea casei parohiale şi binecuvântarea celorlalte lucrări efectuate la acest locaş.