Repere şi idei
Sfânta Muceniță Agnia, un model de curăție sufletească

Sfânta Muceniță Agnia, un model de curăție sufletească

21 Ianuarie 2019

În ședința de lucru din 29 octombrie 2016 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât includerea în calendarul (tipărit) al Bisericii Ortodoxe Române a Sfintei Mucenițe Agnia, cu ziua de prăznuire pe 21 ianuarie. Pătimirea acestei sfinte la o vârstă foarte fragedă (12 sau 13 ani), pentru că a vrut cu orice preț să-și păstreze integritatea trupească și sufletească și credința neschimbată, a fost ­de-a lungul veacurilor inspirație pentru alți sfinți ai Bisericii și pentru cei care aleg viața curată în Hristos.

Sfânta Muceniță Agnia (alte variante ale numelui: Agnì sau Agnia, în tradiția greacă, Agnesa, Agneza, Agneta) a fost încă din secolul al IV-lea una din cele mai cunoscute și iubite sfinte din Occidentul creștin și mai ales în Roma sa natală. Numele ei roman provine de la grecescul ἁγνή, care înseamnă „pur”, „inocent”, „sfânt”. Martirizată la Roma, cel mai probabil în timpul lui Dioclețian (284-305), Agnia a fost apoi îngropată în afara zidurilor Romei antice, pe Via Nomentana, într-un cimitir care îi va purta mai apoi numele. Încă de la început, ziua de cinstire a Sfintei Agnia a fost 21 ianuarie, așa cum se vede în lista cuprinsă în „Depositio martyrum”, acest document din anul 354 fiind și primul care atestă numele sfintei.

Astăzi, la Roma există două biserici importante care amintesc de numele și martiriul sfintei: Basilica di Sant’Agnese fuori le mura, de pe Via Nomentana, din afara vechilor ziduri ale Romei, și Chiesa di Sant’Agnese in Agone, o biserică târzie (din sec. al XVII-lea, ridicată pe locul alteia mai vechi), situată în celebra Piazza Navona, din centrul Romei, unde, în perioada antică, se afla Stadionul lui Domițian, numit și Circus Agonalis. Conform tradiției, aici ar fi fost martirizată Sfânta Agnia.

Sursele care amintesc despre viața, despre mucenicia ei la o vârs­tă fragedă, despre ziua ei de cinstire, despre minunile săvârșite la mormântul ei, despre bisericile dedicate ei sunt numeroase și relativ vechi. Toate aceste documente care apar la câteva decenii de la martirajul sfintei se bazează în special pe tradiția orală foarte vie anterioară, pe mărturii păstrate chiar de la părinții sfintei sau de la cei care fuseseră martori la mucenicia ei.­

O primă sursă pentru viața și pătimirea sfintei este elogiul scris în versuri de către Papa Damasus (366-384) pe o placă de marmură destinată să marcheze locul unde fusese îngropat trupul muceniței, pe Via Nomentana, din Roma. Această lespede a fost redescoperită intactă în anul 1728 (fusese refolosită în pardoseala bisericii ridicate mai târziu, în sec. al VII-lea, cu inscripția așezată în jos) și se păstrează până astăzi în Basilica di Sant’Agnese fuori le mura. În traducere textul acestei inscripții funerare este:
„Se zice că sfinții [ei] părinți au povestit cu ceva timp în urmă că, atunci când trompeta a anunțat tris­tele cântece (aluzie la trompeta crainicului imperial care anunța citirea unor edicte sau, în cazul nostru, a persecuțiilor îndreptate împotriva creștinilor), Agnes, o copilă [doar], degrabă a părăsit pieptul doicii; a călcat de bunăvoie peste amenințările și furia sălbaticului tiran, când [acela] ar fi vrut să[-i] ardă nobilul trup în flăcări; a înfrânt frica uriașă cu micile [sale] puteri și și-a lăsat peste mădularele goale părul care-i crescuse, ca să nu vadă vreo față de muritor templul Domnului. O, sfântă vrednică de cinstirea mea, podoabă binecuvântată a curăției, te rog, muceniță vestită, să te arăți binevoitoare față de rugăciunile lui Damasus!”

Despre Sfânta Agnia vorbește elogios și Sfântul Ambrozie de Mediolanum, care accentuează contrastul dintre fragilitatea trupului de copilă al sfintei și tăria, izvorâtă din credință, de care a dat ea dovadă în fața încercărilor. „Fetele de vârsta ei nu pot suporta nici măcar privirile furioase ale părinților și obișnuiesc să plângă la înțepăturile ușoare de ac, ca de niște [adevărate] răni; ea [însă rămâne] neînfricată de mâinile mânjite de sânge ale călăilor; ea [stă] nemișcată la urmele grele ale lanțurilor zornăitoare; își oferă întregul său trup sabiei soldatului furios; încă neștiind [ce înseamnă] să mori, dar fiind totuși pregătită [pentru asta]. [...] O tânără mireasă nu s-ar fi grăbit așa la nuntă, cum a mers această fecioară la locul de supliciu: bucuroasă, grăbită la pas, împodobită nu cu părul împletit de pe cap, ci cu Hristos, încununată nu cu floricele, ci cu [bune] obiceiuri. Toți plâng, ea e fără de lacrimi. Se miră mulți că fiind atât de ușor risipitoare cu viața ei, pe care încă nici nu o gustase, și-o dă ca și cum ar fi dus-o deja până la capăt.” Se mai păstrează câteva versiuni ale „Pătimirii Sfintei Agnes”. Acest do­cument hagiografic încearcă să adune și să armonizeze informațiile din sursele anterioare despre pătimirea Ssfintei. Pătimirea în forma ei extinsă se găsește și în „Viețile Sfinților”, traduse și tipărite de ­Sfântul Grigorie Dascălul și apoi reluate în diverse forme până astăzi. În schimb, Sfântul Dosoftei, în „Viața și petrecerea sfinților”, pare să urmeze versiunea greacă scurtă sau o formă remaniată a acesteia.
Potrivit acestor mărturii, Agnia era o copilă de doar 12 sau 13 ani, când a fost martirizată. Ea făgăduise să rămână curată și să devină „mireasă a lui Hristos”, de aceea ar fi refuzat numeroase cereri în căsătorie, care, în acea perioadă, aveau loc mult mai devreme. Prin­tre pretendenți s-ar fi aflat și fiul prefectului Romei, care a fost și el respins. Ca să se răzbune pentru acesta, el a denunțat-o că este creștină. Prefectul i-a poruncit mai întâi să aducă jertfe zeilor și, pentru că sfânta a refuzat, a poruncit să fie mai întâi trimisă spre batjocură într-o casă de desfrânare. Sursele spun că acolo părul sfintei ar fi crescut deodată atât de mult încât să îi acopere corpul gol sau că un înger i-ar fi adus un veșmânt care să îi acopere goliciunea. Puterea lui Dumnezeu i-a ținut departe pe toți cei care doreau să se apropie de ea. Singurul tânăr (fiul prefectului, în unele variante) care a încercat totuși să se apropie de ea a căzut mort (sau ar fi fost lovit de orbire, după alte surse), apoi a fost înviat (vindecat) la rugăciunile sfintei. Totuși, nici măcar această minune nu i-a schimbat cruzimea prefectului și acesta a hotărât, în final, uciderea sfintei prin decapitare, în unele surse, sau prin arderea în foc, după altele. Sfânta a fost înmormântată de părinții ei pe Via Nomentana.

Pe locul acela, mai târziu, a fost construită o biserică foarte mare de către Constantina, fiica Sfântului Constantin cel Mare. Constantina suferise de o boală de care s-a vindecat după ce s-a rugat la mormântul sfintei. De aceea ea a hotărât construirea acestei impunătoare bazilici (măsura aproape 100 x 40 m), în stil constantinian, din care azi se mai păstrează doar câteva părți din ziduri. În apropierea bi­sericii constantiniene, aflate în ruină, în sec. al VII-lea s-a construit, peste catacombele care adăposteau și mormântul sfintei, o altă biserică ce există până astăzi.

Sub altar, în criptă, se păstrează o raclă care conține moaștele Sfintei Agnia, alături de ale Sfintei Emerentiana. În absida altarului se poate observa mozaicul original din sec. al VII-lea, care o înfățișează pe Sfânta ­Agnia între doi episcopi: Papa ­Honorius I, ctitorul noii biserici, și un alt papă, posibil Symmachus.

Sfânta Agnia este reprezentată cu un miel în brațe (probabil din cauza asemănării numelui său cu latinescul agnus - „miel”, dar și pentru că mielul este simbol al purității și inocenței) sau cu o ramură de finic (semn al biruinței și al vieții veșnice). Ca fecioară ea rămâne un exemplu de integritate, iar ca muceniță, o cale pentru cei care vor să Îl urmeze pe Dumnezeu cu hotărâre, statornicie și sacrificiu, fără să facă compromisuri care le-ar păta sufletul. (Diac. Nicolae Mogae)


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!