Documentar
Sfânta Scriptură sau calea spre împărăţie

Sfânta Scriptură sau calea spre împărăţie

Alexandru Chituţă, 13 Noiembrie 2009

Dumnezeu a trimis cuvântul Său oamenilor spre a le fi, cum zice psalmistul, „făclie picioarelor“ pe cărarea vieţii. Izvoarele prin care Dumnezeu Şi-a descoperit fiinţa, planul şi voia Sa sunt Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie. Sfânta Scriptură, Biblia, Cartea Cărţilor sau Cartea veşnică este documentul unic care exprimă iubirea lui Dumnezeu faţă de oameni, cărora le arată calea spre fericirea veşnică.

Nici o carte pe lume nu suportă comparaţie cu Sfânta Scriptură. Deşi e ca un mozaic de 66 de cărţi canonice, scrise de aproape 40 de autori deosebiţi ca stare socială şi intelectuală, de la ciobani până la împăraţi, ea păstrează acea unitate minunată, care face din această carte, care iată se adresează tuturor (mesajul scripturistic e universal), o carte a istoriei, a viziunilor, a omului, a lui Dumnezeu, a Mântuitorului, un monument al unităţii dumnezeieşti, pe care i-a imprimat-o Duhul Sfânt. Scrisă de-a lungul unei perioade de aproximativ 1.000 de ani, Biblia are un caracter polifonic şi simfonic în acelaşi timp, aceste cărţi scrise de mai mulţi autori, care îşi fac auzite glasurile sub inspiraţie divină, toate aceste cărţi formează o singură carte, prin care vorbeşte Dumnezeu.

„Cuvântul întrupat“

Marele Părinte, „dascăl al lumii şi ierarh“, Sfântul Ioan Gură de Aur, prăznuit astăzi, sintetizează într-o formulă pe cât de succintă, tot pe atât de sugestivă, ceea ce este în sine Sfânta Scriptură. El o defineşte ca fiind „Cuvântul întrupat“, în Omilia de la Matei. Marele teolog român Dumitru Stăniloae afirmă că Sfânta Scriptură este „Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, Care s-a tălmăcit pe Sine în cuvinte, în lucrarea Lui de apropiere de oameni, pentru ridicarea lor la El, până la Întruparea, Învierea şi Înălţarea Lui ca om. Scriptura redă ceea ce continuă să facă Fiul lui Dumnezeu cu noi din această stare de Dumnezeu şi om desăvârşit, deci Scriptura tălmăceşte lucrarea prezentă a lui Hristos“.

Un popor al Bibliei

Trebuie să menţionăm că Sfânta Scriptură este înţeleasă cu adevărat abia atunci când este transpusă în cadrul vieţii umane, atunci când este trăită de persoane.

Nu a fost deloc întâmplător faptul ca primele cărţi de pe teritoriul ţării noastre să fie cărţi bisericeşti şi tipărite în ateliere mănăstireşti şi că prima carte de cult a fost Liturghierul, cartea care se foloseşte în cadrul celei mai importante slujbe din cultul bisericesc, Sfânta Liturghie. În cadrul acesteia se binevesteşte şi Evanghelia lui Hristos.

Un adevăr istoric elementar că poporul român s-a născut creştin. Strămoşii noştri n-ar fi putut să fie creştini fără a le fi fost propovăduit pe înţeles, în limba lor, cuvântul lui Dumnezeu. În primul rând, ei luau contact cu fragmente din Biblie prin participarea lor la sfintele slujbe. Astfel, primele texte în limba română vor fi psalmi, adică tocmai partea din Sf. Scriptură cel mai mult folosită în cultul ortodox. Astfel, cele mai vechi texte româneşti sunt Psaltirea Şcheiană, Psaltirea Voroneţeană şi Psaltirea Hurmuzachi.

Temelia limbii române literare

Prima ediţie integrală a Noului Testament apare prin grija mitropolitului Simion Ştefan la Belgrad (Alba Iulia) în anul 1648. Prin aceasta, limba română s-a îmbogăţit cu o serie de neologisme, ca sinagogă, filosofi, iotă, canon, aeropag. În ceea ce priveşte traducerea propriu-zisă, după Septuaginta, primul lucru care impresionează la citirea cărţii este acela că s-a folosit o limbă plăcută, mult apropiată de a poporului, de o mare frumuseţe literară. Conştienţi de originea latină a limbii noastre, traducătorii s-au orientat spre aceasta, preluând din ea o serie de fonetisme, forme şi cuvinte necunoscute până atunci. Cunoaşterea desăvârşită a limbii vorbite a făcut ca traducătorii să dea un text de o deosebită claritate, care a putut fi citit uşor de toţi românii din toate locurile în care erau răsfiraţi şi din toate timpurile până azi. Pr. prof. acad. dr. Mircea Păcurariu afirmă că din aceste motive, „alături de Cazania lui Varlaam, Noul Testament de la Alba Iulia constituie temelia pe care s-a făurit, în secolele următoare, limba română literară“.

Biblia de la Bucureşti sau un monument literar

În anul 1682 se tipăreşte la Bucureşti o Evanghelie în româneşte. Trebuie remarcat că textul Evagheliei din 1682 este diferit de cel din Noul Testament de la 1648.

Un an mai târziu, în anul 1683, a apărut tot în Bucureşti şi tot în limba română Apostolul, reeditat de episcopul Damaschin la Buzău, în 1704. Prin aceste tipărituri, din 1682 şi 1683, s-a făcut un nou pas înainte în vederea introducerii limbii române în Biserică.

Un alt moment de o importanţă deosebită a fost anul 1688, când a ieşit de sub teascuri Biblia supranumită de la Bucureşti (locul apariţiei) sau a lui Cantacuzino (pentru că a fost tipărită din cheltuiala şi în timpul domnitorului Şerban Cantacuzino), aceasta a fost realizată de către episcopul Mitrofan al Huşilor şi de fraţii Radu şi Şerban Greceanu şi revăzută de arhiereul Gherman din Nissa Capadociei. Tipărirea Bibliei a început la data de 5 noiembrie 1687 şi s-a sfârşit în septembrie 1688. În luna următoare, Şerban Cantacuzino a murit, iar tronul a fost ocupat de nepotul său, domnitorul Constantin Brâncoveanu. Acesta a dispus să se pună o nouă foaie de titlu pe exemplarele nedifuzate încă, în care se menţiona faptul că tipărirea s-a terminat sub el, la 10 noiembrie.

Prin Biblia de la Bucureşti, clericii şi credincioşii noştri au dobândit acces nemijlocit la textul sfânt, ceea ce a dat un nou impuls dezvoltării culturii teologice româneşti şi adâncirii vieţii creştine.

Este o operă de mari proporţii pentru acel timp, având 994 de pagini, format mare, textul imprimat cu litere mărunte pe două coloane, fiind aşa cum spunea Dan Simionescu, „un monument literar de limbă, dar, în acelaşi timp, şi un act editorial fără egal, raportat chiar la tehnica tipografică modernă“.

O altă tipăritură însemnată a Bibliei a fost realizată în timpul şi cu cheltuiala episcopului Filotei al Buzăului, între anii 1854-1856. Cunoscută sub denumirea de Biblia de la Buzău, având un număr de 5 volume, noua ediţie avea la bază textul Bibliei de la Blaj, din 1795, care i s-a părut „mai bine tălmăcită şi mai luminată în înţeles“. Oamenii de carte din jurul lui Filotei, care i-au stat în ajutor la tipărirea Bibliei, au înlăturat o serie de regionalisme ori au schimbat unele cuvinte şi expresii, ceea ce a făcut ca noua ediţie să fie superioară celor dinainte în ce priveşte puritatea limbii.

Biblia lui Şaguna sau Biblia ilustrată de la Sibiu

O realizare deosebită şi prima de acest gen în ţara noastră a constituit-o Biblia lui Şaguna sau Biblia cu ilustraţii, tipărită între anii 1856-1858 la Sibiu. După cum mărturisea Andrei Şaguna, noua ediţie avea la bază vechile traduceri româneşti ale Sfintei Scripturi (Noul Testament din 1648 şi ediţiile integrale ale Bibliei: Bucureşti - 1688, Blaj - 1795, Petersburg - 1819 şi Buzău - 1854-1856), confruntate cu textul grecesc al Septuagintei (ediţia de la Atena din 1843) şi cu o introducere în limba slavonă.

Andrei Şaguna a văzut în carte un instrument fundamental pentru schimbarea stării de lucruri după instalarea sa ca episcop, apoi recunoaşterea ca mitropolit. „Cetirea Sf. Scripturi, spune Andrei Şaguna în preacuvântare, e de trebuinţa Bisericei, va să zică preoţimei, ca să ştie păstori cu bun spor pe creştini cătră viaţa de veci; iar creştinilor este de trebuinţă ca să ştie în ce cred şi cum să creadă ca să mântuiască sufletele sale“. Nu e e ajuns să avem traduceri bune ale Bibliei. Mitropolitul îndemna, într-o pagină vibrantă, pe toţi credincioşii, să se străduiască a pătrunde „duhul cel mântuitoriu“ al Bibliei, pentru a fi „vrednici cetăţeni ai împărăţiei lui Dumnezeu ceii din Ceriu“. Biblia lui Şaguna fructifică întreaga tradiţie a traducerii Bibliei în limba română.

Grija patriarhilor faţă de răspândirea luminii dumnezeieştii Scripturi

Biserica Ortodoxă nu a oprit citirea şi în particular, de către credincioşi, a Sfintei Scripturi, ci din contră a încurajat acest lucru, dovadă că de timpuriu s-a îngrijit de traducerea cărţilor sfinte în limba poporului şi de răspândirea de Biblii în casele credincioşilor. Dar ea a insistat asupra unei interpretări eclesiale, în consens cu Tradiţia, a Sfintei Scripturi. Regula pe care a cultivat-o dintotdeauna Ortodoxia este aceasta: „Scriptura se propovăduieşte şi se interpretează în contextul unei tradiţii exegetice şi liturgice pe care o poartă cu sine Biserica“.

La începutul secolului al XX-lea, fiecare patriarh al Bisericii Ortodoxe Române şi-a propus, aidoma vrednicilor înaintaşi, a avea o grijă cu totul aparte faţă de răspândirea luminii dumnezeieştii Scripturi. Astfel, în 1914, se tipăreşte o nouă ediţie a Bibliei, ediţie a Sfântului Sinod. O altă ediţie a fost Biblia din 1936, tradusă după textul masoretic de către Gala Galaction, Vasile Radu şi Nicodim Munteanu.

În timpul păstoririi patriarhului Justinian Marina (1968-1977), pe timpul regimului comunist, s-a tipărit Biblia în două ediţii, 1968 şi 1975, ambele cu câte un tiraj de 100.000 de exemplare, iar Noul Testament în 125.000 de exemplare, apoi în timpul patriarhului Iustin Moisescu (1977-1986) o nouă ediţie a Sfintei Scripturi, în anul 1982, cu un tiraj de 100.000 de exemplare, iar Noul Testament în 110.000 de exemplare.

Începând cu patriarhul Teoctist şi cu anul 1988, când a fost publicată o nouă ediţie a Bibliei, în colaborare cu Societăţile Biblice Unite şi într-un tiraj iniţial de 100.000 de exemplare, Biblia a fost retipărită de 11 ori, tirajul total al acestei ediţii numărând până în anul 2001 peste 380.000 de exemplare la care se adaugă şi Ediţia jubiliară a Sfântului Sinod (2001). Nu trebuie uitat faptul că au fost tipărite pentru nevoile credincioşilor şi ale slujitorilor Mica Biblie, Sfânta Evanghelie, Apostolul, Psaltirea în diferite centre eparhiale din ţară, Sibiu, Iaşi, Cluj-Napoca, Alba Iulia, Baia Mare etc.

13 noiembrie - Ziua Bibliei

În legătură cu instituirea şi serbarea Zilei Bibliei în fiecare an la 13 noiembrie de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, ne-a declarat că la data de 19 mai 1992 a avut loc, la Facultatea de Teologie din Bucureşti, Adunarea Generală de înfiinţare şi constituire a Societăţii Biblice Interconfesionale din România. La Adunare au participat 10 Biserici şi culte din România, între care şi Biserica Ortodoxă Română. Cu această ocazie, a fost ales şi Comitetul de conducere al SBIR, vicepreşedinte fiind ales vrednicul de pomenire episcop Damaschin Severineanul. În cadrul şedinţei de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, din 14-15 noiembrie 2006, acesta a hotărât, la propunerea PS Damaschin Coravu, instituirea unei zile din cursul anului dedicată Bibliei, cartea ce cuprinde cuvântul lui Dumnezeu, comoara cea mai preţioasă de lumină şi mântuire pe care El a dat-o oamenilor. O asemenea zi are drept scop să reamintească fiecăruia datoria morală şi de conştiinţă ca fiecare credincios să aibă o Biblie şi să citească din ea, având în vedere rolul Sfintei Scripturi în viaţa liturgică şi formarea duhovnicească a credincioşilor. Luând în considerare aceste lucruri şi faptul că este necesară o conştientizare mai profundă a rolului pe care Sfânta Scriptură îl are în viaţa creştinilor ca bază a Revelaţiei creştine şi a misiunii Bisericii, Sfântul Sinod a hotărât instituirea Zilei Bibliei în data de 13 noiembrie, ziua pomenirii Sfântului Ioan Gură de Aur.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!