Sinaxar
Sfântul Apostol Timotei; Sfântul Cuvios Mucenic Anastasie Persul

Sfântul Apostol Timotei; Sfântul Cuvios Mucenic Anastasie Persul

Arhid. Ştefan Sfarghie, 22 Ianuarie 2019

Sfântul Apostol Timotei era din cetatea Listra, din Licaonia (Asia Mică), tatăl său fiind grec şi mama evreică. A fost ucenic al Sfântului Apostol Pavel. Pomenind de acest ucenic al său, marele Pavel scrie că Timotei cunoştea Sfintele Scripturi încă din pruncie şi că se bucura de un nume bun între creştinii din ţara sa. Tânărul Timotei l-a însoţit pe Sfântul Apostol Pavel în Efes, în Corint, în Macedonia, în Atena, Roma, Ierusalim, Spania şi în alte multe locuri. A fost închis pentru Domnul nostru Iisus Hristos, mărturisind credinţa creştină înaintea unui număr mare de martori. A fost hirotonit episcop în Efes de Apostolul neamurilor, la întoarcerea acestuia de la Roma, în anul 64. Rămânând în Efes, i s-a încredinţat şi grija bisericilor din Asia. Lui i-a scris Sfântul Pavel două epistole: una din Macedonia şi alta din Roma, unde Apostolul Pavel era închis a doua oară. Din ele se vede cât de iubit şi de călăuzit era Timotei de marele său dascăl. „Din această pricină, îţi amintesc să aprinzi şi mai mult din nou harul lui Dumnezeu, care este în tine prin punerea mâinilor mele. Căci Dumnezeu nu ne-a dat duhul temerii, ci al puterii şi al dragostei şi al înţelep­ciunii. Deci, nu te ruşina de a mărturisi pe Domnul nostru, nici de mine, cel pus în lanţuri pentru El, ci pătimeşte împreună cu mine pentru Evanghelie, după puterea de la Dumnezeu” (2 Timotei 1, 6-8). În cea de a doua epistolă, Sfântul Apostol Pavel, presimţind că i se apropie sfârşitul, îi mărturiseşte lui Timotei dorinţa de a-l revedea la Roma, înainte de a muri. Sfântul Apostol Timotei s-a mutat la Domnul fiind ucis cu pietre şi cu toiege la sărbătoarea barbară din Efes, numită „Catagrion”, în anul 97, în zilele împăratului Nerva (96-98). Sfintele sale moaşte au fost aduse în Constantinopol şi aşezate în Biserica Sfinţilor Apostoli în anul 356.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!