Sfântul Calinic a făcut din Râmnic „capitala tipografilor“

Augustin Păunoiu, 11 Aprilie 2008

Sfântul Ierarh Calinic, sărbătorit astăzi, este unul dintre sfinţii români iubiţi de popor, cu moaşte la mănăstirea Cernica, şi care, în acelaşi timp, a rămas în istoria bisericii noastre drept un mare cărturar, ctitor de biserici, fondatorul mănăstirii Frăsinei, unde, la fel ca la Athos, femeilor le este interzis accesul. Fostul episcop de Râmnic a tipărit atât de multe cărţi în tipografia fondată de el acolo, încât Nicolae Iorga avea să numească Râmnicul „capitala tipografilor“. Despre ceea ce a însemnat şederea ierarhului Calinic în scaunul de la Râmnic ne-a vorbit Preasfinţitul Gherasim, actualul episcop al locului.

Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica a fost unul dintre străluciţii episcopi ai Râmnicului. Ce a lăsat în urma lui aici?

Sfântul Calinic a sosit la Râmnic în 1850. A venit după o păstorire destul de grea, pentru că fostul episcop a stat mai mult la Bucureşti să conducă Mitropolia, pe la 1848-1850 erau acele înnoiri în patria noastră şi atunci a trebuit ca Neofit să-şi mute locul în capitală. Sfântul Calinic a găsit eparhia într-o stare foarte grea, atât din punct de vedere duhovnicesc, cât şi gospodăresc. După o vizită canonică pe care a făcut-o în eparhie, scria în jurnalul său: „Sunt biserici în care nu mai sunt preoţi şi se împărtăşesc mireni de la mireni, sunt biserici care n-au mai văzut restaurări de zeci de ani“. A găsit o eparhie cu multe probleme. Aici, la episcopie ,fusese şi un foc pe la 1847, care distrusese jumătate din oraş, dar arsese şi catedrala, şi jumătate din palat. Din incendiu a scăpat paraclisul şi biserica bolniţei. Pentru o vreme, Sfântul Calinic a stat la Craiova şi ca un om care dorea linişte, care făcea parte dintre ucenicii paisieni, era foarte rugător. El venise la Cernica la un an după moartea marelui stareţ Gheorghe. Odată ajuns în Oltenia, s-a străduit să facă reparaţii aici. În 1856, reface biserica episcopală, pe care o putem considera ctitoria sa, deoarece a reclădit-o din temelii, după ce biserica de dinainte fusese arsă. Şi pentru că era lipsă de preoţi, a căutat să facă un seminar. Aici fusese, prin 1837, un seminar, dar pentru că elevii nu aveau unde locui, a făcut clădirea pentru cazarea seminariştilor. Prin urmare, a fost şi gospodar, latura spirituală şi-a dovedit-o nu doar prin trăire, ci şi prin atmosfera pe care a lăsat-o aici, în eparhie.

Cărturarul a atras înflorirea tipăritului

Dar era şi mare cărturar. Ce ne puteţi spune despre aceasta?

S-a îngrijit şi de partea cărturărească. Văzând că nu sunt cărţi în biserici, episcopul Calinic a intrat în legătură cu Ardealul, să vadă dacă poate găsi acolo o tipografie. Nu a primit un răspuns favorabil, dar a reuşit să construiască o tipografie la Râmnic, unde a scos la lumină tot ce înseamnă carte bisericească: mineie, „Liturghier“, „octoih“, „Catavasier“ şi cărţi de viaţă duhovnicească. Aceasta a constituit o reînviere vieţii duhovniceşti. Pe la 1850-1880, tipărea aşa de mult, încât mai târziu Nicolae Iorga a numit Râmnicul „capitala tipografilor“. Sfântul Calinic s-a afirmat ca un om duhovnicesc, dar şi ca un om iubitor de ţară şi cu un an înainte de mutarea sa la cer, s-a retras la Cernica, lăsând tipografia de la episcopie primăriei din Râmnic. Mai puţin ştiut este faptul că el a luat parte Unirea Principatelor, iar în taină şi în legătură cu oamenii politici ai timpului a ţinut să iasă domn Alexandru Ioan Cuza. Iată şi omul care se implică în viaţa cetăţii.

Sfântul Calinic, ctitorul Mănăstirii Frăsinei

Prin ce a mai rămas cunoscut Sfântul Calinic?

A lăsat o mănăstire unică în Biserica Ortodoxă Română cu regim athonit, Mănăstirea Frăsinei. A făcut-o cu frică de Dumnezeu şi cu dragoste. Aici găsise o mică bisericuţă pe care a înzestrat-o cu moşii, pentru a se putea susţine material, iar când a avut loc secularizarea averilor mănăstireşti, episcopul Calinic s-a dus la domnitorul Ioan Cuza rugându-l să scutească terenurile pe care le avea în întreţinere. Domnul i-a dat act prin care nimeni să nu se atingă de daniile făcute mănăstirii. Secularizarea a fost făcută de oameni străini de duhul Ortodoxiei, iar unor mănăstiri li s-au luat terenurile până în uşă, lăsându-le fără posibilităţi de întreţinere, unele dintre ele intrând în ruină. Datorită autorităţii sale duhovniceşti, Sfântul Calinic a reuşit să împiedice distrugerea tradiţiei monahale de pe aceste meleaguri. Să revenim la Mănăstirea Frăsinei. Este cunoscută pentru regimul ei parte, stabilit încă de la început de chiar Sfântul Calinic. Acolo nu au acces femeile. Sfântul Calinic a pus pe drumul spre Frăsinei o bornă: „Până aici au voie femeile, de aici este partea monahilor“. În perioada comunistă, această bornă a fost scoasă de necredincioşi, păstrându-se acum în mănăstire. Astăzi, dacă o femeie depăşeşte hotarul fie doar şi din neatenţie, alergând după animale sau din neştiinţă, are dureri de cap. Vreo 7-8 femei au venit la mine până acum să le citesc rugăciuni de dezlegare, pentru că nu s-au mai simţit bine după ce au făcut această greşeală din neatenţie, nu din rea voinţă sau batjocură faţă de mănăstire.

„Un om care nu a stat aici de boierie, ci de robie“

Care sunt minunile săvârşite de Sfântul Calinic de la Cernica?

El s-a arătat încă din viaţa pământească făcător de minuni. Se păstrează din om în om istoria unei întâmplări nefericite petrecute în timpul Sfântului. Nişte oameni care duceau un coşciug într-un sat vecin, văzând şareta episcopului Calinic s-au gândit că ar putea să facă rost de nişte bani de la ierarhul cel milostiv. Zis şi făcut. Unul dintre ei s-a aşezat în sicriu făcând pe mortul, iar celălalt s-a apropiat de şareta sfântului cerând milostenie pentru îngroparea celui răposat. Sfântul s-a dat jos, i-a ascultat, i-a binecuvântat, i-a dat bani şi a plecat mai departe. După ce s-au depărtat puţin, cel care era pe capra căruţei l-a strigat pe cel aşezat în sicriu, spunându-i să se scoale. Trucul reuşise. Dar, stupoare. Omul murise de-a binelea. Sunt multe istorioare din viaţa Sfântului Calinic care arată frumuseţea lui duhovnicească. Atunci când, slăbit de bătrâneţe, nu mai reuşea să-şi îndeplinească toate sarcinile pe care le avea episcopia, nu a aşteptat să vină cineva să-i ceară retragerea. Iată un om care nu a stat aici de boierie, ci de robie. Nu a văzut în episcopat o funcţie, ci o slujire.

Relataţi-ne o întâmplare din viaţa Preasfinţiei Voastre în care aţi simţit ajutorul Sfântului Calinic.

Eu sunt călugăr de Cernica, acolo mi-am început viaţa mănăstirească şi tot acolo am făcut seminarul. Aş putea să spun că acolo m-am format. Erau 5-6 duhovnici mari care ne purtau de grijă sub toate aspectele, şi material, şi cărturăresc. Îmi aduc aminte cum odată, elev fiind, am fost pus de stareţul de atunci să umblu cu o maşină de treierat pe la oameni. Am făcut ascultare, sigur. Dar gândiţi-vă cum arătam după o zi de treierat. Plin de praf, cu hainele ferfeniţă. Dormeam prin sat la cei la care munceam pentru că lucrul dura până seara târziu. Aşa am petrecut toată vara. Dar sosise toamna cu începutul anului şcolar, când fiecare elev trebuia să plătească taxa anuală de 1.000 de lei. Stareţul mi-a spus că, din păcate, nu are bani să-mi dea pentru a plăti şcoala. Era priveghere atunci când am ieşit de la stareţ. M-am aşezat lângă un păr care era aproape de biserică şi am început să plâng. Mă gândeam: „Iată, începe anul şi eu nu voi mai putea să continui şcoala, pentru că nu am banii cu care trebuie achitată taxa“. La directorul Seminarului Teologic, Chesarie Păunescu, cel care a ajuns episcop al eparhiei Dunării de Jos, nu îndrăzneam să mă duc. Şi atunci, un preot care se ocupa de noi, ieşind din biserică m-a văzut plângând. M-a întrebat de ce sunt aşa amărât şi, după ce i-am povestit necazul meu, mi-a spus: „Intră în biserică şi te roagă pentru că Sfântul Calinic nu te va lăsa“. Şi într-adevăr, preotul acela mi-a plătit taxa şi am putut continua astfel şcoala.

Cum s-a implicat Sfântul Calinic în acţiuni filantropice, de ajutorare a celor în nevoi?

În curtea Episcopiei Râmnicului se pot observa bolniţa, aşezată în faţa catedralei, casele în care erau primiţi oamenii necăjiţi din întreaga eparhie. În timpul Războiul din 1877, aici au fost cazaţi soldaţii români care trebuia să treacă Dunărea, în Bulgaria. Tot el a construit şi două şcoli de fete, ceea ce, pentru acele vremuri, era mare lucru.

Un episcop la vârstă patriarhală

Născut în 1914, în Ialomiţa, Preasfinţitul Gherasim Cristea, Episcopul Râmnicului, a intrat ca frate la mănăstirea Cernica în 1934, unde s-a înscris la Seminarul Teologic de acolo. A absolvit în 1948 Facultatea de Teologie din Bucureşti. Preot mai întâi la Mănăstirea Antim, ieromonahul Gherasim era numit în 1952 stareţ la mănăstirea Căldăruşani, pe care a condus-o 18 ani. Aici a restaurat clădirile care erau în stare avansată de degradare, a amenajat muzeul, a reparat şi consolidat Biserica Cocioc. Este iniţiatorul primei colaborări de factură ştiinţifică între Biserica Ortodoxă şi Academia Română, sprijinind organizarea primului Observator de Geodinamică din ţara noastră. De asemenea, s-a remarcat în domeniul istoriei bisericeşti, scriind numeroase articole şi monografii de biserici şi mănăstiri.

Ca episcop la Râmnic a început activitatea de conservare, restaurare a tuturor mănăstirilor din eparhie. Arnota, Bistriţa, Cozia, Hurezi, Govora sunt doar câteva dintre mănăstirile care au beneficiat de sprijinul său moral şi material.

La o vârstă patriarhală, de 94 de ani, Preasfinţitul Gherasim Cristea se poate bucura de credincioşii şi obştile monahale aflate în episcopia pe care o păstoreşte.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!