Documentar
Sfântul Chiril, condeiul de aur al tainelor dumnezeieşti

Sfântul Chiril, condeiul de aur al tainelor dumnezeieşti

Grigore Meşteroaie, 08 Iunie 2010

De-a lungul istoriei, credinţa ortodoxă a avut deosebite personalităţi prin care a ieşit la lumină adevărul dumnezeiesc al acesteia. Dacă secolul al IV-lea a dăruit Bisericii stâlpii de nădejde, secolul următor l-a dat lumii pe Sfântul Chiril, cel care şi-a adus o contribuţie deosebită la lămurirea unor teme "incomode" ale credinţei străbune: Taina Preasfintei Treimi, Dumnezeirea Mântuitorului, preacinstirea Maicii Domnului. Astăzi, în ziua prăznuirii acestui mare sfânt, îi închinăm şi noi aceste rânduri.

Când oamenii încearcă să-şi explice pe cale strict raţională unele taine ale credinţei, efortul lor de a ajunge la înţelegerea acestora se diminuează precoce. Majoritatea greşelilor în materie de credinţă, pe care teologia le numeşte erezii, au apărut datorită acestui fapt. Promotorul oficial şi arhicunoscut al acestora a fost preotul Arie, care a dus la extremă negativă şi la o înţelegere pur omenească a Întrupării lui Dumnezeu. El susţinea că Mântuitorul Iisus Hristos nu este Dumnezeu adevărat. La scurt timp, episcopul Macedonie înţelegea şi propovăduia greşit învăţătura despre persoana Sfântului Duh. Aceste încercări şi totodată moduri de elaborare a credinţei ortodoxe nu s-au oprit aici. Din nou Persoana Mântuitorului Iisus Hristos este înţeleasă greşit, răspândindu-se o altă dilemă în sânul Bisericii: ce presupune Persoana Întrupată a lui Hristos? În anul 428, patriarhul Constantinopolului, Nestorie, generează o greşeală teologică legată de acest subiect. Astfel, el susţinea şi, mai grav, propovăduia din calitatea de ierarh faptul că

în Iisus Hristos sunt două Persoane distincte: una dumnezeiască şi una omenească. De aici, ca într-un joc de domino, învăţătura în ceea ce priveşte preacinstirea Maicii Domnului şi vrednicia acesteia de a fi numită "Născătoare de Dumnezeu" este pusă în discuţie. Aceasta este perioada în care Sfântul Chiril îşi va reliefa calităţile sale şi vremea în care se va statornici adevărul credinţei ortodoxe prin osteneala sa.

Măsura şi posibilitatea înţelegerii lui Dumnezeu sunt subliniate astfel de Sfântul Chiril: "Fără luminarea prin Duhul, nu ar ajunge cineva la cunoaşterea Adevărului, nici nu s-ar dărui înţelegerea exactă a dumnezeieştilor dogme, pe cât e cu putinţă oamenilor". Iată cum Sfântul Chiril introduce tema cunoaşterii lui Dumnezeu în dorinţa Acestuia de a se face cunoscut la nivelul înţelegerii umane, căci "tainele din Scriptură de Dumnezeu insuflată sunt mai presus de mintea noastră, dar nu e fără strălucire acest dar, chiar dacă se arată într-o cunoştinţă modestă despre Hristos". Prin aceste cuvinte, Sfântul Chiril ne oferă principiul de bază al cunoaşterii lui Dumnezeu: luminarea credinţei este posibilă doar cu asistenţa Sfântului Duh.

Părinte şi scriitor al Bisericii

Prin scrierile sale profunde şi greoaie, dar pline de înţelepciune dumnezeiască, Sfântul Chiril indică importante aspecte ale credinţei ortodoxe. Lucrările de bază ale Sfântului se regăsesc în marea lor parte în nu mai puţin de 10 volume din Patrologia Greacă. În limba română, în colecţia "Părinţi şi Scriitori Bisericeşti", prin aportul şi traducerea consistentă a părintelui profesor Dumitru Stăniloae, textele Sfântului Chiril au ajuns cunoscute şi la noi. Astfel, volumele 38, 39, 40 şi 41 din această celebră colecţie cuprind următoarele titluri: "Închinarea şi slujirea în Duh şi Adevăr", în care se subliniază înlăturarea puterii literei legii, dar nu şi a duhului ei; "Glafire la cărţile lui Moise", o interpretare alegorică a cărţilor lui Moise în sensul pregătirii pentru venirea lui Iisus Hristos, "Despre Sfânta Treime", lucrare de amploare dogmatică sub formă de dialog ce se vrea un puternic punct de plecare în combaterea arianismului. Zăbovind asupra acestei scrieri de maximă importanţă, subliniem utilizarea pe parcursul acesteia a termenului "deofiinţă" în ceea ce priveşte Persoanele Sfintei Treimi. Rămâne marcant răspunsul ce îl oferă Sfântul Chiril atunci când este provocat să vorbească despre cuvântul în cauză, văzut de unii o inovaţie, deoarece nu se află în cuprinsul Sfintei Scripturi: "Sunt şi alte cuvinte de acelaşi fel pe care nu ne-am obişnuit să le aplicăm naturii lui Dumnezeu, deşi nu sunt cunoscute în sfintele şi dumnezeieştile Scripturi (de exemplu: netrupesc, fără formă, nemărginit, nestăpânit, necuprins), netrebuind să refuzăm termenii care ne ajută să aflăm adevărul". Conform învăţăturii Sfântului Chiril, Mântuitorul Iisus Hristos este "Mijlocitorul către Dumnezeu pentru oameni, făcându-Se în acest mod accesibil naturii omeneşti". În ceea ce priveşte dumnezeirea Sfântului Duh sunt revelatoare următoarele cuvinte: "Duhul lui Dumnezeu există şi e prezent fiinţial în El, aşa cum este duhul omenesc în om, aşa cum atunci când numim pe cineva indicăm împreună cu el şi duhul prezent în el". Iată cum prin argumente logice, naturale se poate pătrunde misterul inefabil al Preasfintei Treimi.

Anatematismele

O altă lucrare de excepţie, considerată cea mai importantă scriere exegetică a Sfântului Chiril, o reprezintă "Comentariul la Evanghelia Sfântului Ioan". Scrisă înainte de Sinodul al III-lea Ecumenic, această lucrare are un profund caracter dogmatic susţinut prin texte biblice. Concret, prin comentariul acesta Sfântul Chiril vrea să demonstreze dumnezeirea Mântuitorului, a Cuvântului Întrupat, împotriva ereziilor lui Nestorie şi Arie. Pe mărturia şi explicaţiile acestuia se va clădi învăţătura Bisericii despre Persoana lui Iisus Hristos ca Fiul lui Dumnezeu, Care Şi-a făcut proprie şi firea omenească, rămânând Unul din Treime, dar făcându-Se acelaşi şi unul dintre oameni, introducând astfel pe Dumnezeu între oameni şi pe om în Sfânta Treime, pentru ca prin El să se realizeze cea mai deplină comuniune între Dumnezeu cel în Treime şi oameni.

O ultimă epistolă a Sfântului Chiril către Nestorie cuprinde "celebrele" Anatematisme (Blesteme) ale Sfântului Chiril, care nu sunt altceva decât 12 puncte statornice de vedere la care Sfântul ţinea foarte mult. Prin ele se dorea de fapt păzirea de păcatele împotriva Duhului Sfânt a tuturor celor care vor încerca să întineze adevărul de credinţă. Acestea concentrează punctele forte ale credinţei cu dorinţa aprigă de a fi păstrate nealterate peste veacuri. Iată un exemplu relevant preluat din Anatematisma I: "Dacă cineva nu mărturiseşte că Emanuel este cu adevărat Dumnezeu şi că pentru aceasta Prea Sfânta Fecioară este Născătoare de Dumnezeu; căci a născut trupeşte pre Cuvântul cel din Dumnezeu Tatăl, care S-a făcut trup: să fie anatema".

Osteneala activităţii Sfântului Chiril presupune demonstrarea dumnezeirii Domnului nostru Iisus Hristos, nucleul credinţei ortodoxe, care, păzit şi astăzi, ne va oferi puterea de a înţelege planul lui Dumnezeu cu lumea: ridicarea omului la asemănarea cu El.

Ereziile nu trebuie să tulbure sufletele credincioşilor, ci, din contră, trebuie să le fortifice în sufletele acestora credinţa creştină, ele fiind asemănate cu ploile vijelioase ce întăresc rădăcinile pomilor tineri. Pentru omul modern de astăzi, obişnuit cu conceptele timpurilor noastre, o astfel de abordare a înţelegerii lui Dumnezeu fie ar fi dusă la extremă în sensul unei clarificări mult prea omeneşti, fie o ar fi tratată fără un interes deosebit. Sfântul Chiril reprezintă exemplul neobosit de apărător al credinţei, mergând pe linia Sfântului Atanasie cel Mare. Contribuţia Sfântului Chiril a solidificat în timp învăţătura revelată Bisericii de către Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos.

▲ Date biografice

Născut în anul 370, în Alexandria Egiptului, provenea dintr-o familie cu bune calităţi educaţionale, fapt ce va influenţa considerabil râvna sa. Sfântul Chiril a beneficiat şi de ajutorul duhovnicesc-moral al unchiului său, patriarhul Teofil al Alexandriei. Alături de acesta va participa la Sinodul din anul 403, cunoscut sub numele de "Sinodul de la Stejar", acolo unde Sfântul Ioan Gură de Aur a fost depus din treapta ierarhică din motive politice.

Peste câtva timp, şi anume în anul 412, va deveni patriarh al Alexandriei. Lucrurile se precipită însă în anul 428 când Nestorie, patriarhul Constantinopolului, răspândeşte erezia că în Mântuitorul Iisus Hristos sunt două persoane distincte (una umană şi cealaltă divină), având concluzia că Maica Domnului nu poate fi numită "Născătoare de Dumnezeu" (Teotokos), ci cel mult Născătoare de om. Are loc o corespondenţă între cei doi ierarhi, care se încheie însă fără efectul scontat. Urmare a răspândirii ereziei nestoriene, are loc un sinod local la Roma, unde se condamnă învăţătura lui Nestorie şi se aprobă cea a Sfântului Chiril.

În anul 431 are loc la Efes Sinodul ce va rămâne cunoscut în tradiţia Bisericii sub numele de al III-lea Sinod Ecumenic, care, sub conducerea Sfântului Chiril, va confirma credinţa ortodoxă proclamându-se termenul de "Teotokos" - cuvânt ce susţine Preacinstirea Maicii Domnului, precizându-se prin aceasta că Cel ce S-a născut din ea este Fiul lui Dumnezeu ca om, nu un om deosebit de Fiul lui Dumnezeu. Deranjat de decizia acestui sinod şi de faptul că nu a participat la lucrările lui, patriarhul Ioan al Antiohiei (429-441) va convoca un sinod local la care va obţine excomunicarea lui Chiril. Împăratul Teodosie al II-lea (408-450) va lua o măsură debusolantă hotărând depunerea din treaptă atât a lui Chiril, cât şi a lui Nestorie. În anul 433 însă, cumpănind mai bine situaţia, Ioan al Antiohiei acceptă doar condamnarea lui Nestorie. Anul 444 reprezintă anul în care Sfântul Chiril s-a mutat la viaţa veşnică alături de Dumnezeu, pe care a încercat să Îl facă cunoscut tuturor oamenilor.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!