Documentar
Sfântul Ciprian, mărturisitor al unității Bisericii

Sfântul Ciprian, mărturisitor al unității Bisericii

Pr. Ciprian Apetrei, 13 Septembrie 2017

Biserica Ortodoxă Română îl sărbătoreşte astăzi pe părintele eclesiologiei creştine, adică al învăţăturii despre Biserică, pe Sfântul Ciprian, Episcopul Cartaginei, care a trăit în nordul Africii în secolul al III-lea d. Hr. El este cel care a teologhisit că în afară de Biserică nu este mântuire. Punctul central al teologiei Sfântului Ciprian îl constituie unitatea Bisericii. Pentru el unitatea Bisericii e chezășia unității credinței. Scrierile lui au un bogat conținut apologetic, disciplinar-moral și epistolar.

Sfântul Ciprian, Episcopul Cartaginei, a învățat că cine nu e în comuniune cu episcopul nu e în Biserică, iar episcopul nu e episcop decât în Biserică. Bisericile particulare sunt ramurile unuia și aceluiași copac, care este Biserica una. Așa cum razele soarelui sunt multe, dar lumina e una, așa cum ramurile copacului sunt multe, dar puterea care le ține e una, așa cum pâraiele care ies dintr-un izvor sunt multe, dar se păstrează unitatea de origine, tot așa și Bisericile locale sunt multe, dar ele stau pe temeiul unei singure Biserici. Biserica e comparată cu cămașa cea necusută a lui Hristos. Nimeni nu se poate mântui decât în Biserică.

Sărbătoarea de astăzi a fost așezată în calendar în urma hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, reunit în zilele de 8-9 iulie 2008 la Reședința Patriarhală din Bucureşti. Atunci s-a hotărât ca Sfântul Sfințit Mucenic Ciprian de Cartagina să fie trecut cu zi de prăznuire și în calendarul Bisericii noastre, la 13 septembrie. Cinstirea lui s-a stabilit în această zi deoarece în ziua martiriului său, 14 septembrie, este sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci. Sfântul Sinod a ales această zi luând în calcul şi faptul că în calendarul iulian neîndreptat, pe care îl ţin unele Biserici Ortodoxe Autocefale, sărbătoarea sfântului este la 31 august, zi care coincide în calendarul iulian îndreptat pe care îl ţine Biserica Ortodoxă Română cu ziua de 13 septembrie, după cum a explicat la acel moment Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian.

Sfântul Ciprian s-a născut pe la anul 210 în Cartagina, într-o familie păgână nobiliară, foarte bogată, primind numele Caecilius Ciprianus, poreclit și Thascius. Nu avem informații despre anii tinereții sale, nici despre școlile urmate, dar, luând în considerare reputația sa la vârsta de 35 de ani, când s-a convertit la creștinism, deducem că și-a însușit o cultură profană vastă și profundă.

Convertirea la creștinism din anul 245 a fost pregătită timp îndelungat de preotul Caecilius sau Caecilianus, pe care Sfântul Ciprian îl respecta și îl iubea ca pe un părinte și care la rândul său i-a încredințat la moarte îngrijirea familiei sale. Convertirea a produs o schimbare radicală a mentalității și concepției Sfântului Ciprian despre viață, schimbare de care este uimit el însuși. A fost înzestrat cu două mari virtuți: castitatea și dragostea. A vândut o parte din avere, iar banii obţinuţi au fost împărțiţi săracilor. A fost hirotonit preot în anul 247. La scurt timp, murind Episcopul Cartaginei Donatus, a fost ales episcop în anul 249.

Ca episcop s-a preocupat mai întâi de disciplina în Biserică. A interzis noilor convertiți de a mai practica vechile lor profesii, punând mare accent pe ascultarea în Biserică. Persecuția care a izbucnit în anul 250, sub împăratul Deciu, și care a avut efect mai mare asupra Africii a făcut să crească numărul apos­taților. Pentru a curma tulburarea produsă în Biserică, Sfântul Ciprian s-a retras într-un loc ascuns. I-au fost confiscate bunurile, iar adversarii săi l-au acuzat de trădare față de Biserică. Acuzația a fost nejustificată pentru că Sfântul Ciprian, rânduit de la Dumnezeu, cum notează și biograful său, a făcut dovada dragostei nemăsurate pentru Hristos, mergând pe calea muceniciei.

După aproximativ 15 luni de absență, Sfântul Ciprian s-a întors la Cartagina, unde a avut mult de luptat cu cei care se lepădaseră de creștinism. Ca regulă generală pentru apostați, el a cerut penitență. În această situație au intervenit protestele din partea mărturisitorilor rămași în viață. Pe aceștia i-a felicitat, atenționându-i însă asupra păcatului mândriei, din care cauză vor cădea și ei. Sfântul Ciprian, de comun acord cu Biserica Romei și episcopii africani, i-a reprimit pe apostați, însă treptat, după un timp de penitență, excepție făcând cei bolnavi pe moarte. A fost nevoit să ia măsuri aspre cu adversarii săi la episcopat, care preconizau o sciziune în Biserică, excomunicându-i. În această privință a avut și acordul episcopilor africani convocați la sinodul de la Cartagina, din anul 251.

O contribuție deosebită a avut episcopul cartaginez pe tărâm social odată cu izbucnirea ciumei, între anii 252 şi 254, și a unui nou val de persecuții. În fața com­portării dezastruoase a unor oameni (chiar creștinii îi pără­seau pe cei bolnavi de teama infectării), a tâlhăriilor și jafurilor întreprinse asupra caselor părăsite, Sfântul Ciprian con­damnă cu sinceritate această atitudine, făcând nenumărate acte de milostenie și-i îndeamnă pe creștini la întrajutorare frățeas­că, salvând viața multora.

În perioada de liniște relativă, stabilită după anul 253, odată cu urcarea pe tronul imperial de la Roma a lui Valerian, Sfântul Ciprian se ocupă de cei năpăs­tuiți și întărește disciplina.

În ultimii ani ai vieții s-a confruntat cu problema rebote­zării ereticilor. Se pronunța pentru rebotezarea lor, spunând că botezul e valabil numai dacă e făcut în numele Dumnezeului Celui adevărat. Atitudinea sa este susținută de sinodul african din 1 septembrie 256, dar intră în conflict cu Papa Ștefan, care administra ereticilor după peni­tență numai punerea mâinilor, recunoscând botezul.

În anul 257, izbucnind perse­cuția împăratului Valerian, Sfântul Ciprian a fost exilat la Curubis în luna august, în urma sentinței date în fața proconsulului Aspasius Patemus. În anul 258 este chemat din exil de urmașul lui Aspasius, Galeriu Maximus, și după unele încercări de atragere a sa la păgânism, l-a condamnat la moarte la 14 septembrie 258. Executarea s-a făcut prin sabie la Ager Sexti, lângă Cartagina. Trupul lui a fost înmormântat de creștinii evla­vioși în locul numit Ariile proconsulului Macrobiu Candidian, pe Via Mappalensis.

Mărturisirea și martiriul Sfântului Ciprian au fost un model pentru păstoriții săi și chiar pentru păgâni, arătând credința neclintită și dorința lui de a-și vărsa sângele pentru Hristos.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!