Sinaxar
Sfântul Cuvios Ioan de la Lavra Veche; Sfântul Sfinţit Mucenic Pafnutie (Harţi)

Sfântul Cuvios Ioan de la Lavra Veche; Sfântul Sfinţit Mucenic Pafnutie (Harţi)

Arhid. Ştefan Sfarghie, 19 Aprilie 2017

Crescut de mic în dreapta credinţă şi având mare dragoste faţă de Biserica lui Hristos, Sfântul Cuvios Ioan se străduia în fiecare zi să se lipească de Dumnezeu, după cuvântul cel scris în Psalmi: „Iar mie a mă lipi de Dumnezeu bine este, a pune în Domnul nădejdea mea” (Ps. 72, 27). Trecând cu vederea deşartele plăceri şi mândria lumii, a părăsit patria sa şi, plecând la Ierusalim, s-a închi­nat Cinstitei Cruci şi la Sfântul Mormânt al Domnului Iisus Hris­tos, apoi a intrat în cinul mo­na­hal. Sfântul Cuvios Ioan s-a aşezat în vestita lavră a Sfântului Hariton, ducând acolo o viaţă curată de muncă, de post, rugăciune şi de adâncire în Sfintele Scripturi. Pentru viaţa sa curată s-a învrednicit şi de darul preoţiei. Deci, după o viaţă îndelungată plăcută lui Dumne­zeu, fericitul Ioan s-a făcut ca un înger în trup şi tuturor pildă de viaţă fără prihană. La adânci bătrâneţi s-a mutat în pace la Domnul, în locaşul cel ceresc, purtat fiind sufletul său de îngerii cei fără de trupuri.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!