Sinaxar
Sfântul Cuvios Mucenic Nicon şi cei 199 de ucenici ai lui (Pomenirea morţilor)

Sfântul Cuvios Mucenic Nicon şi cei 199 de ucenici ai lui (Pomenirea morţilor)

Arhid. Ştefan Sfarghie, 23 Martie 2019

Sfântul Nicon (†251) era din Neapole, bărbat frumos la chip şi ostaş viteaz în războaie, biruind cu suliţa şi cu sabia acolo unde lupta era mai grea. Deci, întorcându-se încununat de biruinţe dintr-un asemenea război, a spus mamei sale gândul său, că voieşte a se boteza şi căuta ca aceasta să-l îndrume pe calea creştinătăţii şi în credinţa acestei învăţături. Astfel, a călătorit, la îndemnul mamei sale, spre Constantinopol, iar la Hios, după şapte zile de nevoinţe aspre, s-a întâlnit cu episcopul Teodosie, care l-a botezat în numele Preasfintei Treimi. La scurt timp, Sfântul Nicon a îmbrăţişat viaţa monahală, iar după 3 ani de nevoinţe în mănăstirea lui Teodosie, unde mai vieţuiau încă 190 de călugări, acelaşi episcop l-a hirotonit preot, apoi episcop, dându-i sarcina de îndrumător al celor 190 de monahi. După moartea episcopului Teodosie, Sfântul Nicon a plecat cu cei 190 de ucenici în Mitilene, apoi în Italia, şi după ce a îngropat-o pe maica sa, a plecat în Sicilia. Acolo, pe 9 dintre foştii lui ostaşi i-a adus la credinţa creştină, întemeind totodată şi o mănăstire, unde ducea împreună cu cei 199 de călugări viaţă plăcută lui Dumnezeu. Aflând dregătorul Cvintilian despre Sfântul Nicon şi despre ucenicii săi, i-a adus pe toţi înaintea sa şi, nevrând aceştia să se lepede de Mântuitorul Iisus Hristos, li s-au tăiat capetele, primind astfel cununile muceniciei.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!