Documentar
Sfântul Daniil a fost ales egumen la sfinţirea Voroneţului

Sfântul Daniil a fost ales egumen la sfinţirea Voroneţului

Mădălina Mihăilă, 18 Decembrie 2010

Înainte de a urca pe dealurile Putnei, oamenii se opresc la chilia Sfântului Daniil Sihastrul, săpată într-o stâncă lângă pârâu, apoi trec poarta vestitei mănăstiri, întrebându-se cum arăta lăcaşul Născătoarei de Dumnezeu când s-a sfinţit în 1470 şi ce a mai rămas din el după atâtea incendii şi renovări. Pentru mai multă linişte, coboară ca şi sihastrul pomenit spre pădurile din jurul Voroneţului la biserica unde se află mormântul bătrânului, căci aşa îl numeau: Sihastrul cel Bătrân sau Sfântul Daniil cel Nou, ca să-l deosebească de alţi cuvioşi cu acelaşi nume.

Dincolo de cele scrise de cronicari, despre Dumitru, un tânăr de zece ani, intrat în Mănăstirea "Sfântul Nicolae" din Rădăuţi, ca ucenic al Sfântului Leontie, nimeni n-a mărturisit mai bine despre lucrarea şi puterea cuvântului său decât însuşi voievodul Ştefan cel Mare şi Sfânt (1457-1504), ajuns domn al Moldovei şi al întregii creştinătăţi, cum i se proorocise, câştigând 47 de războaie şi ridicând 48 de lăcaşuri sfinte.

O legendă spune că în 1451, după ce i s-a tăiat capul voievodului Bogdan al II-lea (1449-1551), în timpul unei petreceri de nuntă, fiul său şi viitorul domn, scăpând cu greu de primejdie, s-a ascuns într-un stejar şi, strângând oaste, s-a răzbunat, biruind pe Aron-Vodă în luptele de la Joldeşti şi Obric. Se mai spune, iarăşi, că din acel stejar s-a ridicat lăcaş în satul Mănăstirea, unde se făceau slujbe de două ori pe an: de Schimbarea la Faţă şi Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Şi avem ca mărturie Biserica "Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul", din Reuseni, ultima dintre ctitoriile ştefaniene, începută în 1503 şi terminată sub Bogdan al III-lea, în 1504, conform pisaniei: "În anul 7001, Septembrie 8, Io Ştefan Voievod prin mila lui Dumnezeu, Gospodarul ţării moldoveneşti, a binevoit şi a început să zidească acest hram în numele Tăierii cinstitului cap al cinstitului şi slăvitului prooroc şi Înainte Mergător, Botezător Ioan, în acest loc unde a fost tăiat capul tatălui său Bogdan Voievod şi pe Ştefan Voievod l-a ajuns moartea - veşnica lui pomenire - şi fiul său Bogdan Voievod a dus înainte ce fusese început de tatăl său şi a săvârşit hramul în anul 7012 (â 1504) în luna Septembrie 18".

Blagocestivul voievod Ştefan se încredea în sfatul cuviosului Daniil

La un an după cucerirea Cetăţii Chilia, îndemnat şi de sfetnicul său, Sihastrul Daniil, voievodul hotărăşte înălţarea Mănăstirii Putna (10/5 iulie 1466-1469), Biserica "Adormirii Maicii Domnului" fiind sfinţită în anul 1470. Clădirile din incintă, turnul de est şi zidurile sunt ulterioare incendiului din 1480, conform inscripţiei aflate deasupra intrării principale în mănăstire: "Binecredinciosul domn a toată ţara Moldovei, marele Io Ştefan Voievod, fiul lui Bogdan Voievod, a zidit şi a făcut mănăstirea aceasta în numele Sfintei Născătoare de Dumnezeu, în timpul arhimandritului Ioasaf, în anul 6989" (â1481). Refăcut în 1484, ruinat de cazaci în 1654 şi reconstruit de Gheorghe Ştefan şi Istrate Dabija, în preajma anului 1662, restaurat între 1756 şi 1760, prin grija mitropolitului Iacob Putneanul, întregul complex este extins în secolul al XVIII-lea. Lucrările au fost marcate de o inscripţie din 1757, decorată cu stemele reunite ale Moldovei şi Ţării Româneşti, păstrată pe latura dinspre incintă. Următoarea intervenţie a fost realizată în 1902 şi cercetările arheologice neîntrerupte din 1955-1956 şi 1980-1981 până astăzi încă nu pot preciza cât a mai rămas din construcţia iniţială.

"În zile blagocestivului şi de Hristos iubitorului Domn Io Ştefan Voievod cu mila lui Dumnezeu Domn al ţării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, în anul 6984 (â1476), iar al Domniei lui al douăzecilea curgător, ridicatu sâa puternicul Mahmet Împăratul turcesc cu toată puterea sa răsăriteană, încă şi Basarab Voievod, căruia i se zicea Laiot, a venit cu dânsul cu toată ţara lui basarabească, şi au venit să prade şi să ia ţara Moldovei şi au ajuns până aici, la locul ce se zice Pârâul Alb. Şi eu Ştefan Voievod şi cu fiul meu Alexandru ieşitâam înaintea lor, unde am şi făcut mare război cu dânşii în luna lui Iulie 26, şi cu voia lui Dumnezeu, au fost biruiţi creştinii de către păgâni, şi au căzut acolo mulţime mare dintre ostaşii Moldovei. Tot atuncea şi Tătarii au lovit Ţara Moldovei din acea parte. Drept aceia a binevoit Io Ştefan Voievod cu buna sa vrere şi a făcut acest hram întru numele arhistrategului Mihail, şi pentru rugăciunea sa şi a Doamnei sale Maria şi a fiilor săi Alexandru şi Bogdan şi pentru pomenirea şi de sufletul tuturor binecredincioşilor creştini care au pierit aici; în anul 7004 (â1496), iar al Domniei sale al patruzecilea curgător, luna lui Novembre 8".

În vara acestui an, Ştefan Vodă a bătut la uşa Sihastrului să-i deschidă degrabă, însă duhovnicescul părinte l-a învăţat să aştepte, până şi-a terminat pravila şi mărturisind că nu poate învinge atâta mulţime de oştire păgână, primeşte poruncă să nu închine ţara - lucru ce părea cu neputinţă (căderea fără luptă sub stăpânire otomană în 1538 fiind marcată de izvoarele contemporane şi dovedită prin lipsa oricărei forme de deteriorare a monumentelor în această vreme). Iar mai pe urmă, în locul unei bisericuţe de lemn, să facă o mănăstire în numele Sfântului Gheorghe "slăvitul şi marele mucenic, purtător de biruinţă…", precum este descris, cu litere aurite, în pisania aflată deasupra uşii exterioare a pronaosului. "Io Ştefan Voievod, prin mila lui Dumnezeu Gospodar al ţării moldoveneşti, fiul lui Bogdan Voievod, a început a zidi acest hram la Mănăstirea Voroneţ, în numele sfântului şi slăvitului şi mare mucenicului şi biruitorului Gheorghe în anul 6996 în luna Mai 26, luni după pogorârea Sfântului Duh şi sâa săvârşit în acelaşi an în luna Septembrie 14" (1488) - glăsuieşte pisania.

În ziua sfinţirii, bătrânul Daniil a fost ales egumen al mănăstirii şi răposând mitropolitul Teoctist, în toamna lui 1477, voievodul, clerul şi episcopii ţării s-au sfătuit să-l aleagă păstor al Moldovei, însă acesta dorea cu lacrimi să rămână în chilia din preajma Voroneţului, sub stânca numită Şoimul. Aşa, "Bătrânul Dan trăieşte ca şoimul singuratic/ În peştera de stâncă, pe un munte păduratic", aşa ca în balada lui Vasile Alecsandri - "Dan, Căpitan de plai", până la sfârşit, fiind îngropat în pronaosul bisericii. Inscripţia aflată pe lespedea de mormânt, decorată în câmpul central cu semipalmete înscrise într-un chenar cu împletituri geometrice caracteristice sculpturii funerare, arată că "acesta este mormântul părintelui nostru David, schimonahul Daniil", ale cărui moaşte au fost scoase pentru închinare până în 1775, când au fost aşezate la loc de păstrare, numai degetul arătător, ferecat în argint de egumenul Ghedeon, în 1749, aflându-se la Putna.

Prima icoană

Prima reprezentare iconografică apare în pictura pridvorului adăugat la Voroneţ, în 1547, şi pictat în timpul lui Iliaş Vodă, chiar în stânga uşii de intrare, pe faţada sudică, aşa cum se poate vedea şi astăzi, reprezentat alături de al treilea ctitor al bisericii, mitropolitul Grigore Roşca. Fără a înceta săvârşirea minunilor, Prea Cuviosul de Dumnezeu rugătorul părintele nostru Daniil cel Nou, pomenit în rândul fericiţilor ctitori, în ziua de 23 aprilie, va fi canonizat, în mod solemn, de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la 21-22 iunie 1922, cu prăznuire la 18 decembrie, după Proorocul Daniel (17 decembrie) şi Sfântul Daniil Stâlpnicul (11 decembrie).

"Cuvioase Părinte, de Dumnezeu purtătorule, Sfinte Daniil, lumea ai părăsit şi într-o chilie de piatră la Putna te-ai sălăşluit. Cugetul semeţ prin înfrânare l-ai smerit, ispitele cu adevărata sărăcie ai biruit, şi prin acestea pildă călugărilor te-ai făcut, râvnitorule al vieţii îngereşti şi iubitorule al pustiei. Pe Hristos Dumnezeu roagă-L să mântuiască sufletele noastre."

Antrenorul şi atletul

Privind la frescele Voroneţului, este curios faptul că nu icoanele din interiorul bisericii au devenit celebre, ci îndeosebi cele din afară. Una este bine cunoscuta scenă a Judecăţii de Apoi, vestita Capelă Sixtină a Răsăritului, iar cealaltă, chiar deasupra micii intrări în lăcaş, reprezintă pe doi mari sfinţi ai Evului Mediu românesc, anume mitropolitul cărturar Grigorie Roşca (Â1570), alături de părintele său duhovnicesc, pustnicul Daniil (Â1496), sfinţi care sunt mari nu prin ei înşişi, ci prin faptul că au născut un alt sfânt deosebit de important pentru noi toţi, pe binecredinciosul voievod Ştefan cel Mare (Â1504).

Duhovnicul Daniil este unul dintre sutele de asceţi zugrăviţi atât de minunat de pictorii anonimi ai mănăstirilor bucovinene, iar aşezarea sa în calendar drept sfânt cuvios este rezultatul unei vieţi ascetice exemplare. Dar nu pentru asta rămâne important Daniil, sihastrul Obcinelor, în mentalitatea credincioşilor români. Au mai fost şi alţi mari asceţi, postitori, stareţi, organizatori de mănăstiri, atât în Moldova, cât şi în celelalte ţări române. Când mă gândesc la Daniil Sihastrul, mintea îmi zboară automat la bătălia pierdută de Ştefan la Războieni (1476) în faţa oştilor lui Mehmed al II-lea. Voievodul sleit de puteri părăseşte câmpul de luptă şi,

descumpănit, se ascunde de la faţa biruitorului osman. Mai întâi bate la poarta Sucevei, iar mama sa, vestita doamnă Oltea, nu-l mai recunoaşte ca fiu. Poetul Dimitrie Bolintineanu evocă modul în care Ştefan este respins: "Ce spui, tu, străine? Ştefan e departe... Du-te la oştire, pentru ţară mori..."

Ştefan pleacă gonit chiar de cea care l-a adus pe lume şi bate la chilia lui Daniil, dar nici acesta nu e mai blând cu el. "Ştefan al Moldovei, Daniel îi spune, să aştepte-afară! Sunt în rugăciune..." Vodă aşteaptă smerit în faţa unui bătrân sărac, la uşa unei chillii scobite într-o stâncă, a unei chilii care îl marchează pe oricare trecător prin Valea Putnei, prin simplitatea-i zguduitoare.

Daniil îl iubeşte pe Ştefan ca pe fiul său duhovnicesc, însă sfatul lui nu este o dulcegărie ieftină, nici o bătaie pe umăr. Sihastrul oferă ce are el mai scump: o bărbăţie demnă, tare, statornică, venită de la Cel-de-Sus, care nu se uită la faţa omului, ci la faptele sale în faţa aproapelui şi a istoriei. Sfântul cuvios nu oferă confort celui refugiat, ci putere duhovnicească care se răsfrânge într-o viaţă

exemplară de voievod luminat.

Ştefan se întoarce la luptă, găsind prin codri şi prin munţi viteji ascunşi asemenea celor şapte mii de bărbaţi "puşi deoparte" de Dumnezeu în vremea lui Ilie, care nu se închinaseră idolilor păgâni (3 Regi 19,18). Îi învinge pe turci, îi alungă din ţară şi ridică încă două biserici: una pentru victoria în faţa duşmanilor, iar a doua,

exemplar, pentru pierderea suferită la Războieni. Un voievod binecredincios se bucură nu numai în victorii, ci şi în smerenie.

Ştefan nu e sfânt pentru că a ridicat 44 de biserici şi mănăstiri, ci pentru puterea cu care a stat în faţa turcilor, căci înfrângerea în bătălie nu era o simplă pierdere strategică, ci însemna pericolul dispariţiei unui întreg neam creştinesc. Tot la fel, Daniil nu e sfânt nici pentru asceza sa din chilia de la Putna şi nici pentru îndrumarea comunităţilor monahale din vremea sa. Pentru aceasta este pictat deasupra uşii de la Voroneţ mitropolitul Grigorie Roşca. Daniil e sfânt pentru că a sfătuit bine un voievod. E sfânt pentru că la rândul lui a ridicat în calendar un sfânt mare pentru întregul neam, un "atlet al lui Hristos", după cum îl numea Papa Sixt al IV-lea. Daniil este sfântul antrenor, omul din umbra atletului. Fără el nu ştim unde am fi fost acum.

Privind la oricare mormânt din oricare cimitir, te gândeşti la cât de mic e omul şi la impersistenţa lui stricăcioasă, la dispariţia sa în curgerea veacurilor. Privind mormântul mic al lui Daniil din biserica mănăstirii de la Voroneţ, vezi în spatele unei pietre mici un om mare şi o personalitate care trece peste veacuri. (Dumitru Popoiu)


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!