Racla cu moaștele Sfântului Grigorie Palama

Sfântul Grigorie Palama, iubitorul de isihie

Eugen Florin Costescu, 03 Martie 2018

Pe străzile agitate ale străvechiului oraș al lui Alexandru cel Mare, în apropierea țărmului Golfului Termic, dăinuie de aproape șapte secole catedrala ce s-a făcut baldachin moaștelor Sfântului Grigorie Palama, Arhiepiscopul care a păstorit cetatea Tesalonicului între 1347 şi 1359. Conform învățăturii sfântului, asceza este condiția dobândirii rugăciunii curate ce duce la unirea cu Dumnezeu: „Avem nevoie să simțim prin simțul pipăitului durerea postului, a privegherii și a altora ca acestea, dacă vrem să ne îngrijim de rugăciune”.

Lăsând în urmă agi­tația străzilor ora­șului, în apropierea Catedralei Mitropolitane se simte atmosfera de sărbătoare. Locașul de cult este împodobit, iar pregătirile pentru prăznuirea mare a Sfântului Grigorie sunt de o amploare cuvenită celui prăznuit. Racla cu sfintele moaște este scoasă din paraclisul în care se păstrează tot timpul anului și este așezată în fața tronului arhieresc. O icoană măreață îl străjuiește de parcă așteaptă să-i binecuvânteze pe urmașii celor pe care i-a păstorit cândva.

Slujba de priveghere este oficiată în prezența a sute de credincioși veniți din toate laturile Ortodoxiei pentru a lua binecuvântare de la cel care s-a făcut „sălaș al luminii dumne­zeiești”. Vechea bazilică cu trei nave a fost conservată până în anul 1890, când nu a mai putut fi salvată de flăcările marelui incendiu ce a distrus aproape tot orașul. În această catedrală se aflau într-o raclă de lemn moaș­tele Sfântului Grigorie Palama. Cuprinse de flăcările incendiului, biserica și odoarele, printre care și o veche icoană a Mucenicului Dimitrie, au fost distruse, dar, ca printr-o minune, racla de lemn în care erau așezate moaștele Sfântului Grigorie Palama a fost atinsă de flăcări doar pe exterior. Interiorul a rămas intact, iar sfintele moaște au fost doar puțin afumate, mărturie peste veacuri a minunii care s-a păstrat până astăzi. Un an mai târziu au fost puse bazele noului locaș de cult, integrat, prin arhitectura sa neobizantină, între celelalte monumente istorice ale orașului.

Luminarea întunericului interior

Sfântul Grigorie Palama s-a născut în anul 1296, într-o familie nobiliară din Constantinopol. A rămas de copil fără tată și a fost îndrumat spre a studia filosofia. Intră în contact cu călugării aghioriți care veneau în Constantinopol, absorbind din sfaturile și învă­țăturile lor. Încă de pe atunci culegea merinde pentru viața isihastă spre care era atras. Este cunoscut faptul că își sfătuiește rudele, frații și surorile să intre în viața monahală, după care el însuși se retrage în Muntele Athos, la Mănăstirea Vatoped, unde intră sub ascultarea Cuviosului Nicodim, cel care îl tunde în monahism.

Petrecerea sa în Sfântul Munte a fost una de pregătire și de dobândire a darurilor, pe care mai târziu ajunge să le propovăduiască. Neîncetat se ruga Preacuratei Maicii Domnului, pe care o implora să-i „lumineze întunericul”. Luminarea întunericului interior presupunea curățirea de patimi și sălășluirea luminii taborice în inima sa, daruri pe care omul le poate dobândi prin practicarea virtuților, despătimirea treptată și rugăciunea stăruitoare. Din Mănăstirea Vatoped merge, apoi, în Marea Lavră a Cuviosului Atanasie, unde se nevo­iește timp de trei ani, ajungând pildă de viețuire pentru ceilalți călugări împreună nevoitori de aici.

Fiind iubitor de isihie desă­vârșită, pleacă în sihăstria Glosiei, unde se nevoiau și alți monahi văzători de Dumnezeu, însă este nevoit să părăsească și acest loc al liniștii desăvârșite, din cauza năvălirilor turcilor. Hotărăște să părăsească Athosul și vine în părțile Tesalonicului. Este hirotonit preot în 1326, după care se retrage într-un schit din munții Veriei, unde petrece în nevoință și isihie. De aici ia calea Athosului pentru a treia oară, de data aceasta stabilindu-se în Schitul Sfântul Sava, de lângă Marea Lavră.

„Sfeșnicul Ortodoxiei”

Este chemat la treapta arhieriei, astfel că, în anul 1347, este hirotonit de către Isidor, Patriarhul Constantinopolului, care îi dă spre păstorire locuitorii cetății Tesalonicului. Fiind un desă­vârșit cunoscător al tainelor dumne­zeiești, s-a făcut cunoscut atât prin felul de viețuire, cât și prin scrierile sale de o impor­tanță și frumusețe deosebită. Este drept că prin teologia sa isihastă nu aduce ceva nou în Biserică, ci încearcă să aprofundeze, sintetizând linia impusă de teologia patristică de până la el. De pildă, isihasmul Sfântului Grigorie Palama își are originile în scrierile Părinților Capadocieni care cu 1.000 de ani înainte scriau despre retragerea și contemplarea tainelor dum­nezeiești în liniște. Apoi, întreaga sa teologie se află sub influența părintelui său lângă care a ucenicit, a Sfântului Teolipt al Filadelfiei.

În lupta sa pentru biruirea adevărului ortodox contra lui Varlaam Calabritul și a lui Achindin scrie o serie de tratate teolo­gico-duhovnicești prin care se face „sfeșnicul Ortodoxiei” și „lira Duhului”, după cum este numit în imnografia liturgică a Triodului. Astfel văzând că învățătura ortodoxă isihastă era atacată de cei doi, părăsește Athosul și vine în apărarea Ortodoxiei, dând răspuns lui Varlaam: că de vreme ce atacă dreapta credință, se simte și el atacat. De aici începe cunoscuta dispută isihastă din care Sfântul Grigorie Palama iese triumfător.

S-a mutat la locașurile ce­rești în luna noiembrie a anului 1359 și a fost înmormântat în vechea Catedrală „Sfânta Sofia~ din Tesalonic. Cunoscându-se felul viețuirii sale și trăirea isihastă pe care a practicat-o, ­Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului a redactat pentru prima dată hotărârea canonizării unui sfânt la doar 10 ani de la adormirea sa.

Isihasmul și rugăciunea

Închinarea Duminicii a 2-a din post, a Sfântului Grigorie Palama, s-a făcut încă din 1368, momentul canonizării sale, iar înțelesul duhovnicesc al acestei prăznuiri constă în trimiterea creștinului, angajat în luptele duhovnicești ale Postului Mare, spre lumina Învierii Domnului, spre lumina cea necreată și neînserată a Împă­răției Cerurilor, lumină gustată de Sfântul Grigorie și de fiecare credincios care încearcă, prin asceză și rugăciune, să ajungă la slăvitul praznic al Învierii Domnului. Importanța istorică a acestei prăznuiri, în dimensiunea sa de păstrătoare a credinței ortodoxe, a făcut posibilă așezarea ei după Duminica Ortodoxiei, întrucât atunci a fost prăznuit triumful icoanelor și a fost stabilită ca sărbătoare a întregii Ortodoxii, iar acum triumful mișcării isihaste, cu Sfântul Grigorie Palama în frunte, este pus pe aceeași treaptă cu triumful icoanelor. Isihasmul fiind o mișcare duhovnicească ce conduce pe om la scopul final, și anume restabilirea asemănării cu Dumnezeu, prin intermediul ascezei și al rugăciunii, a fost așezat ca normă de trăire ortodoxă la începutul postului din două motive: mai întâi servind ca un îndemn pentru asceții Postului Mare la practicarea virtuților, împlinirea poruncilor și practicarea rugăciunii neîncetate, iar apoi pentru o înțelegere mai bună a prăznuirilor ce urmează în duminicile a 4-a și a 5-a, și anume învățătura despre urcușul pe scara virtuților a Sfântului Ioan Scărarul și puterea pocăinței, a ascezei, a rugăciunii și a lacrimilor practicate de Cuvioasa Maria în pustia Egiptului, ca practici ce conduc sufletul uman din treapta cea mai de jos a păcătoșeniei la desăvârșire. Astfel, aceste două praznice plasate la începutul postului, ce ne înfățișează dreapta credință, expun condițiile pe care omul trebuie să le împlinească pentru înfăptuirea unei asceze călăuzitoare spre unirea cu Hristos.

Postul și cumpătarea

Conform învățăturii Sfântului Grigorie, asceza este condiția dobândirii rugăciunii curate ce duce la unirea cu Dumnezeu. El spune că „avem nevoie să simțim prin simțul pipăitului durerea postului, a privegherii și a altora ca acestea, dacă vrem să ne îngrijim de rugăciune” (Cuvântul despre rugăciune). Nevoința duhovnicească duce la trezirea conștiinței, care este primul pas făcut în drumul pocăinței. Observăm aportul trupului la lucrarea minții din timpul rugăciunii, reprezentând o conlucrare a celor două părți, suflet și trup, la îndumnezeirea omului în integritatea sa.

Într-una din omiliile sale, Sfântul Grigorie arată puterea pe care o are asceza asupra minții omului, spunând: „Postul și cumpătarea aduc întărire trupului, veștejesc furia mâniei și a poftei, aduc văzduh slobod și curat pentru minte și o fac ca și cum ar fi senină, o curățesc pe ea de aburii neplăcuți pricinuiți de mulțimea mâncărurilor și de pâcla izvorâtă din acestea. Prin post și cumpătare, omul din afară se nimicește; și pe cât acesta se strică, pe atâta omul dinlăuntru se înnoiește, după cuvântul Apostolului. Căci se spune: «Pântecele gras nu zămislește o minte ascuțită». Așadar, pântecele care a fost subțiat prin post și înfrânare, acela și mintea neapărat o ascute”.


Galerie foto:

Lasa un comentariu
Articole asemanatoare
Momentan nu exista articole asemanatoare!

Arhivă ediții

Contactează-ne!