Sinaxar
Sfântul Ierarh Averchie, Episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii; Sfinţii 7 tineri din Efes

Sfântul Ierarh Averchie, Episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii; Sfinţii 7 tineri din Efes

Arhid. Ștefan Sfarghie, 22 Octombrie 2018

Sfântul Averchie a fost episcop în cetatea Ierapole din Frigia şi a trăit pe vremea împăratului Marc Aureliu (161-180), când creştinii erau puţini la număr, în comparaţie cu închinătorii la idoli. În timpul unui praznic păgânesc, Episcopul Averchie s-a aprins de râvnă şi a sfărâmat idolii. Pentru aceasta preoţii păgâni îl căutau să se răzbune, iar episcopul a ieşit să predice Evanghelia în mijlocul cetăţii. Acolo a vindecat cu puterea lui Hristos trei tineri munciţi de duhuri necurate. Aceste minuni au făcut poporul să creadă în Hristos. Tot Averchie a vindecat-o pe fiica împăratului, Lucilia, nevoind să primească în schimb decât hrană pentru săracii şi bolnavii din Ierapole. Sfântul Averchie a călătorit apoi în Siria şi Mesopotamia, aducând împăcare între Bisericile tulburate din pricina ereziilor, pentru care a şi fost supranumit „cel întocmai cu Apostolii”. Tot în această zi pomenim pe cei şapte tineri din Efes: Maximilian, Iamvlih, Martinian, Dionisie, Antonin, Exacustodian şi Constantin, care au trăit în timpul împăratului Deciu (250-253), dar au rămas vii, în adormire, într-o peşteră, timp de două sute de ani, când au ieşit de acolo în vremea împăratului Teodosie cel Mic (408-450), încredinţându-se toţi de învierea morţilor.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!