Banat
Sfântul Ierarh Nicolae, sărbătorit de arădeni

Sfântul Ierarh Nicolae, sărbătorit de arădeni

Protos. Iustin Popovici, 08 Decembrie 2017

Miercuri, 6 decembrie, arădenii l-au sărbătorit pe Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni. La această sărbătoare, Înaltpreasfin­ţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească în paraclisul Catedralei Arhiepiscopale din Arad, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Sute de credin­cioşi au participat la sfânta slujbă oficiată cu prilejul hramului paraclisului de la demisolul locaşului de cult, destinat în mod special activităţilor liturgice şi pasto­ral-misionare cu tinerii şi copiii.

În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinţia Sa a vorbit despre „Sfântul Nicolae în tradiția bise­ricească” (cf. citirile scripturistice: Evr. 13; Luca 6), aceasta reflectându-se din cinstirea deosebită pe care o are în popor, fapt dovedit și din numele luat de numeroși creștini și de sfinte locașuri, biserici și mănăstiri, ca și de instituții laice, între acestea menționân­du-se și paraclisul noii Catedrale eparhiale.

Copilaşii prezenţi s-au împăr­tăşit cu Trupul şi Sângele lui Hristos şi au primit cadouri de la Moş Nicolae.

La finalul sfintei slujbe, chiriarhul arădean, înconjurat de soborul slujitor și în prezența membrilor Asociației „Amicii Regelui Mihai”, filiala Arad, a săvârșit o slujbă de pomenire pentru odihna sufletului Regelui Mihai I al României. Cu acest prilej, Înaltprea­sfinția Sa a evocat personalitatea fostului suveran al României, care s-a impus constant în istoria țării, evidențiindu-se și numeroase evenimente bisericești. Înaltprea­sfințitul Părinte Timotei a subliniat legătura cu locul, prin castelul de la Săvârșin, care a înscris deseori prezența sa, mai ales la marile sărbători creștine. O dată mai mult, s-a dovedit aceasta prin aceea că firul vieții l-a sfârșit îndată după Ziua Națională și în pragul Centenarului Marii Uniri. În pregătirea funeraliilor, Biserica stăruie în sfinte rugăciuni pentru așezarea sufletului său ales în lumina milostivirii dumnezeiești, a subliniat Înaltpreasfinția Sa.
După slujba de pomenire de la Catedrala Arhiepiscopală, Înalt­prea­sfințitul Părinte Timotei s-a deplasat la sediul Asociației „Amicii Regelui Mihai” din Arad, unde a deschis șirul mesajelor de condoleanțe, scriind în Cartea de condoleanțe aflată la sediul aso­cia­ției din Arad. Şi aici s-a păstrat un moment de reculegere și s-au rostit rugăciuni.
La ceasul Vecerniei, în biserica ocrotită de Sfântul Ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei, chiriarhul a să­vârşit slujba Acatistului Sfântului Nicolae, încheindu-se astfel ziua de prăznuire. La finalul acesteia, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre viața sfinților zilei de 7 decembrie, adică a Sfântului Ierarh Ambrozie, Episcopul Mediolanului, și a Sfintei Muceniţe Filofteia de la Curtea de Argeș, și impor­tanța cetăților de care se leagă pomenirea lor în istoria biseri­cească, ca și cea a Bisericii Ortodoxe Române. În legă­tură cu cea din urmă, adică a Cetății Curtea de Argeș, a amintit și de bisericile în care își au necropolele domnitorii și voievozii români din cursul vremurilor, alături de aceștia nu­mărându-se și membrii familiei regale.

Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, este cel de-al doilea hram al Catedralei Arhiepiscopale din Arad - hramul paraclisului de la demisolul catedralei. Hramul a fost dat de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Româ­ne, cu ocazia târnosirii catedralei, la 6 decembrie 2008.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!