Moldova
Sfântul Ioan Botezătorul serbat în Parohia Racova

Sfântul Ioan Botezătorul serbat în Parohia Racova

Constantin Ciofu, 10 Ianuarie 2019

Sfântul Ioan Botezătorul a fost serbat duminică, 6 ianuarie 2019, la orele serii în Parohia Racova, Protopopiatul Buhuşi, judeţul Bacău. Slujba Vecerniei în cinstea ocrotitorului acestei parohii a fost oficiată de părintele Vasile Cozma, protopop de Buhuşi, alături de un sobor de preoţi, în prezenţa a numeroşi enoriaşi. În cuvântul de învăţătură, părintele protopop a vorbit despre personalitatea religios-morală a Sfântului Ioan, despre activitatea sa de Înaintemergător al Domnului şi despre rolul pe care l-a avut în planul de mântuire al omenirii. În acelaşi timp, părintele Vasile Cozma a apreciat şi activitatea celor doi preoţi slujitori de la Parohia Racova care au reuşit într-o perioadă de aproape doi ani să dinamizeze viaţa comunităţii. La final, s-a oficiat slujba Parastasului pentru ctitorii bisericii parohiale. Părintele paroh Ionuţ Cioban şi părintele slujitor Sebastian Pascariu şi-au manifestat recunoştinţa faţă de cei ce au înălţat rugăciuni în cinstea Sfântului Ioan Botezătorul.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!