Transilvania
Sfântul Maslu pe Dealul Bacăului, Dej

Sfântul Maslu pe Dealul Bacăului, Dej

Costinel Șoaită, 06 Iulie 2016

Preoții din cadrul Cercului Preoțesc Valea Codorului, din Protopopiatul Dej, cărora li s-au alăturat și preoții din parohiile din municipiul Dej, în frunte cu protopopul Ioan Buftea au săvârşit, Taina Sfântului Maslu, pe Dealul Bacăului. La acest eveniment religios, alături de credincioși, au participat și reprezentanți ai autorităților centrale și locale. Cuvântul de învățătură a fost rostit cu acest prilej de către părintele Pavel Pop, iar la final, parohul Adrian Horj a adresat mulțumiri tuturor celor care s-au implicat în realizarea acestui eveniment.
Săvârșirea Tainei Sfântului Maslu pe Dealul Bacăului a început din anii ‘80, când părintele Vasile Revnic, împreună cu părintele Gavril Chirilă, secretarul protopopiatului Dej, alături de credincioșii Parohiei Dej-Valea Codorului, au înființat această tradiție, ridicând în acest loc o troiță. Cu trecerea timpului, aici a fost ridicat şi un altar de vară, unde, an de an, credincioșii se adună în rugăciune, în prima duminică din luna iulie. 


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!