Documentar
Sfântul Mercurie, mucenicul biruitor în numele Domnului

Sfântul Mercurie, mucenicul biruitor în numele Domnului

Pr. Ciprian Florin Apetrei, 25 Noiembrie 2016

În viaţa Bisericii au existat mulţi sfinţi. Există şi astăzi, trăind printre noi cu smerenie şi fără să atragă atenţia asupra lor în vreun fel. Unii dintre sfinţi sunt cunoscuţi tuturor şi mulţi dintre creştini le poartă numele, sărbătorindu-şi onomastica în zilele lor de prăznuire. Astăzi, Biserica Ortodoxă îl cinsteşte pe Marele Mucenic Mercurie, un sfânt care şi-a dat viaţa pentru Hristos, mărturisindu-şi credinţa în El.

Din epoca persecuţiilor Bisericii de către împăraţii romani am moştenit cultul martirilor, născut ca o manifestare firească a credinţei creştine pe care mucenicii creştini au mărturisit-o cu statornicie şi curaj şi s-au încoronat, pentru chinurile îndurate şi pentru moartea lor martirică, cu cununa nemuririi şi a vieţii veşnice. Curajul martirilor a făcut pe mulţi păgâni să treacă la creştinism. „Sângele martirilor este sămânţa creștinilor”, scria Tertulian.

Mucenicii sunt primii sfinți ai Bisericii, care a considerat întotdeauna că mucenicia nu ar fi fost posibilă fără ajutorul harului Duhului Sfânt. De aceea, cel mai adesea, mucenicii au fost cinstiți ca sfinți imediat după moarte de către ceilalți creștini. Mucenicii erau cinstiți de adunarea locală a credincioșilor strânși în jurul mormântului celui martirizat (unde adesea se găseau și moaș­tele lui), în ziua pomenirii morții sale, adică nașterea la viața veșnică. Odată cu pacea Bisericii (oprirea persecuțiilor, pe vremea împăratului Constantin cel Mare), cultul mucenicilor se dezvoltă și se generalizează.

Unul dintre sfinţii martiri din epoca persecuţiilor romane este şi Marele Mucenic Mercurie. El a trăit în secolul 3 şi făcea parte din legiunea Martenses (adică a zeului Marte), sub conducerea generalului Saturnin din Armenia Mare. Ajungând împărat Decius (249-251), a pornit o perse­cuţie împotriva creştinilor, care a fost una dintre cele mai aspre din primele trei secole ale creşti­nismului. Motivele reale ale acestei persecuţii au fost reprezentate de ura păgânilor împotriva creştinilor, din cauza căreia au izbucnit mai multe focare de conflict în cadrul imperiului, precum şi de tradiţionalismul exagerat al lui Decius. El a cerut oficial ca fiecare cetăţean din Imperiul Roman să fie obligat să jertfească în templele păgâne şi să primească un certificat de confirmare în acest sens. În acea vreme, imperiul era încercat de atacurile popoarelor de la nord de Dunăre. Însuși împăratul Decius venise pe câmpul de luptă în fruntea legiunilor sale. Prima victorie a romanilor a fost asupra Carpilor, un trib dacic liber care a atacat la sud de Dunăre. În urma victoriei, împăratul şi-a luat titlul de Carpicus Maximus. Decius s-a mai confruntat cu atacul goților la sud de Dunăre, în provinciile Moesia și Tracia. A fost primul atac de mare amploare al goților. Sub regele lor, Cniva, s-au stabilit pentru scurtă vreme la Nicopole, dar au fost alungați de romani.

Cel mai probabil în una din aceste campanii victorioase ale lui Decius s-a remarcat Sfântul Mercurie. Înaintea bătăliei deci­sive s-a arătat Sfântului Mercurie îngerul Domnului, îmbrăcat în haine albe, ţinând în mâna sa o sabie, şi a zis către dânsul: `Nu te teme, Mercurie, nici te înfri­coşa, căci sunt trimis spre ajutor ţie, ca să te fac biruitor. Deci, primeşte această sabie şi por­neşte asupra barbarilor şi, după ce-i vei birui, să nu uiţi pe Domnul Dumnezeul tău!” În urma acestei anghelofanii, datorită curajului şi vitejiei Sfântului Mercurie, legiunile romane au obţinut victoria în luptă. Împă­ratul Decius l-a chemat și i-a oferit daruri multe, avansându-l la gradul de general. Sfântul nu avea decât 25 de ani, vârstă ce îi putea permite să ajungă la cele mai înalte demnităţi în Imperiul Roman, chiar şi cea de împărat, cum s-a întâmplat de multe ori în istoria Romei, ca generalii să ajungă împăraţi. Însă pentru Sfântul Mercurie era un singur Împărat veşnic, Hristos Domnul. La câteva zile după aceea, împă­ratul Decius l-a pus să jertfească zeilor drept mulțumire pentru victoria repurtată de armata romană. Atunci, Sfântul Mercurie a răspuns: „Nu cu ajutorul zeilor neputincioși am câștigat biruința, ci cu al lui Hristos, Dumnezeul meu”. În urma acestei mărturisiri, Sfântul Mercurie a fost supus supliciilor și, în cele din urmă, a suferit moarte mar­tirică. De atunci, Sfântul Mercurie poartă de grijă Bisericii ca un ostaş al Domnului nostru Iisus Hristos. În această calitate, Sfântul Mercurie a apărat Biserica creştină, când Sfântul Vasile cel Mare i-a cerut ajutorul.

Împăratul Iulian Apostatul (361-363) a dorit să impună pă­gâ­nismul în detrimentul creşti­nismului în imperiu. Scurta lui domnie stă sub semnul reacției anticreștine și încercărilor de reînviere a cultelor păgâne, a obiceiurilor și moravurilor pă­gâne. Adoptă edicte anticreștine, care-i aduc cognomenul de „Apostatul”. În anul 363, porneşte o expediţie împotriva perşilor. Pe drumul din Constantinopol spre Orient trece prin Cezareea Capadociei, unde se afla fostul lui coleg de la Academia din Atena, Sfântul Vasile cel Mare. Acesta, din cauza secetei prin care trecea Capadocia, nu a putut onora cererea de hrană şi aur pe care o făcuse împăratul. Iulian Apostatul l-a ameninţat pe Sfântul Vasile că va distruge Cezareea Capadociei. Relatarea aghio­grafică ne spune că Marele Vasile, ştiindu-i furia şi răutatea împăratului, a adunat tot poporul în Biserica Sfântului Mare Mucenic Mercurie, care era pe un deal, şi a zis: „Să facem multă rugăciune, că împăratul, când se va întoarce înapoi, ne pierde pe toţi, pentru că nu i-am dat aur şi cele ce a cerut”. Sfântul Vasile se ruga înaintea icoanei Prea­sfintei Născătoare de Dumnezeu, lângă care era şi chipul Sfântului Mare Mucenic Mercurie, reprezentat purtând suliţă ca un ostaş, asemenea Sfântului Dimitrie şi Sfântului Gheorghe. Şi deodată a văzut chipul Sfântului Mercurie, cel de lângă Preacurata Năs­cătoare de Dumnezeu, schimbându-se şi făcându-se nevăzut câtăva vreme. La început, împă­ratul a înregistrat câteva victorii împotriva perşilor, dar într-una dintre lupte Iulian a fost rănit de moarte. Nimeni nu a ştiut cine l-a rănit pe Iulian. Unii au susţinut că a fost rănit de un creştin, alţii că rana mortală pe care a primit-o a fost pedeapsa Sfântului Mercurie, după cum aflăm din relatările aghiografilor. Sfântul Vasile a înţeles că atunci când s-a făcut nevăzut din icoană, Sfântul Mercurie a mers şi l-a pedepsit pe împărat pentru apostazia sa, apoi s-a întors în Biserică, chipul său fiind vizibil pentru toţi cei care priveau icoana sa.

Această minune ne arată cât de importantă este rugăciunea şi cât ajutor aduc sfinţii celor care îi cinstesc. Să ne rugăm Sfântului Mercurie astăzi prin cuvintele troparului său: „Ne­voințele muceniciei răbdându-le ca un ostaș nebiruit ai stătut înaintea Împăratului celui nemuritor, Mare Mucenice Mercurie, unde împreună cu cetele pătimitorilor luând îndrăzneală, grăbește cu rugăciunile tale spre ajutorul celor ce cu credință cin­stesc pomenirea ta”.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!