Sfântul Nectarie, cel care i-a trimis scrisori lui Hristos

Raluca Brodner, 30 Iulie 2008

Sfântul Nectarie Taumaturgul, unul dintre cei mai iubiţi sfinţi de dată recentă, este cunoscut mai ales ca vindecător al uneia dintre cele mai cumplite boli: cancerul. Puterea făcătoare de minuni ce izvorăşte din moaştele sale, aflate la Mănăstirea „Sfânta Treime“ din insula Eghina, atrage mii de credincioşi. Cei care caută pacea şi vindecarea se pot închina moaştelor Sfântului Nectarie şi la Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti, unde există părticele dăruite în 2002 de un arhiereu grec, aflat în vizită la mănăstirile din ţară.

Sfântul Nectarie s-a născut la 1 octombrie 1846 la Silivria, pe malul mării Marmara, în nordul Greciei. Venirea sa pe lume a coincis cu sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului şi a fost o bucurie pentru părinţii săi, oameni săraci, cu mulţi copii, dar foarte credincioşi, care l-au botezat Anastasie (gr. „Înviere“). Cât timp stă în casa părintească, copilul primeşte o aleasă educaţie creştină. Buna creştere se vede mai târziu, când pleacă, la vârsta de 14 ani, la Constantinopol, mânat de dorinţa de a-şi continua studiile şi de a-şi ajuta familia. Pentru că nu are bani să-şi plătească călătoria cu vaporul, căpitanul refuză să-l primească pe vas. Este momentul săvârşirii primei minuni din existenţa sfântului. Inexplicabil pentru membrii echipajului, vaporul nu poate pleca din port până când Anastasie nu este lăsat să urce la bord.

În copilărie, trimitea scrisori Cerului

Experienţa traiului în Constantinopol se dovedeşte una foarte dificilă, chiar dacă munceşte cu toată stăruinţa pentru a se întreţine. Într-o iarnă, rămas fără hrană şi haine groase, scrie o scrisoare „Pentru Domnul nostru Iisus Hristos. În ceruri“. Scrisoarea ajunge în mâna unui vecin cu suflet bun, care pune într-un pachet toate cele trebuincioase copilului, cu adresa „De la Hristos, pentru Anastasie“. În 1866, la vârsta de 20 de ani, Sfântul Nectarie pleacă în insula Chios, unde lucrează ca pedagog şi dascăl pentru clasele mici la Şcoala Metocului.

La vârsta de 27 de ani, pe 7 noiembrie 1876, intră în obştea Mănăstirii Nea Moni, prilej cu care este călugărit cu numele de Lazăr, de către mitropolitul Gheorghe de Chios.

Un an mai târziu, este hirotonit de acelaşi mitropolit diacon, cu numele Nectarie. În anul 1885, termină Facultatea de Teologie din Atena, după ce absolvise liceul, cu rezultate deosebite. În acelaşi an, Sfântul Nectarie pleacă în Egipt, unde slujeşte timp de trei ani la Biserica „Sfântul Nicolae“, din Cairo. Câţiva ani mai târziu, în 1889, patriarhul Sofronie l-a hirotonit Mitropolit onorific de Pentapolis.

Exilat, din cauza unor calomnii

Nectarie a fost nevoit să se întoarcă la Atena, după ce câţiva detractori invidioşi au reuşit să obţină destituirea sa. Aici, a rămas câţiva ani predicator (l891-1894), după care, acceptă postul de director al Şcolii teologice Rizarios, după ce a câştigat încrederea oamenilor ca preot predicator, în cadrul Mitropoliei de Evvia.

În decembrie 1908, la 62 de ani, Sfântul Nectarie pleacă de la conducerea Şcolii teologice şi se retrage în mănăstirea „Sfânta Treime“ din Eghina, unde rămâne până la sfârşitul vieţii. Modest şi dăruit în tot ceea ce făcea, sfântul munceşte laolaltă cu angajaţii mănăstirii, înveşmântat într-o rasă veche şi ponosită, rostind tot timpul rugăciunea lui Iisus.

Ctitor al Mănăstirii „Sfânta Treime“ din Eghina

A trecut la cele veşnice la 8 noiembrie 1920, după ce a îndurat un an şi jumătate chinurile cancerului. A fost înmormântat în mănăstirea sa, „Sfânta Treime“, de către ieromonahul iconar Sava care, mai târziu, a pictat prima icoană a sfântului. După moartea sa, s-a descoperit printr-o minune că din trupul său izvorau picături de mir, iar Patriarhia Ecumenică din Constantinopol l-a proclamat sfânt al Bisericii în 1961, cu pomenirea pe 9 noiembrie.

Încă din timpul vieţii, Sfântul Nectarie a fost cunoscut ca făcător de minuni. Se spune că îmblânzea şerpii, alunga lăcustele roşii, aducea ploaia în vreme de secetă, vindeca bolnavii. Minunile s-au înmulţit după mutarea sa la cele cereşti. Există mărturii contemporane despre minunile săvârşite în zilele noastre. Sfântul Nectarie este vindecător al bolnavilor, de unde şi denumirea de „Taumaturgul“. Sfintele sale moaşte se află la Mănăsirea „Sfânta Treime“ din insula Eghina, de unde foarte mulţi credincioşi pleacă vindecaţi sufleteşte şi trupeşte.

Sfântul Nectarie, la Iaşi

Sfântul Nectarie a săvârşit minuni încă din timpul vieţii, însă firesc şi fără a se mândri. Există nenumărate „semne“ ale vindecărilor de boli şi ale suferinţelor socotite imposibil de vindecat pe care Sfântul Ierarh Nectarie le-a săvârşit.

El nu intenţiona, de fapt, să facă minuni, cum însuşi mărturisea, ci să ajute poporul strâmtorat de sărăcie.

Iată o primă minune, săvârşită imediat după adormirea sa.

Maicile de la Eghina, venite să pregătească trupul său neînsufleţit, au scos vesta de lână pe care o purta, aşezând-o, din întâmplare, pe patul vecin, unde zăcea un paralitic. Imediat, bolnavul s-a ridicat din patul suferinţei şi a început să meargă, spre uimirea tuturor celor care nu îi mai dădeau nici o şansă.

Sfântul Nectarie a cunoscut, de asemenea, ziua mutării sale la cele cereşti, descriind momentul în cele mai mici detalii.

În anul 2006, la hramul Cuvioasei Parascheva din Iaşi, sute de mii de pelerini au putut să se închine la moaştele sfântului care tămăduieşte cancerul. Sfintele moaşte au fost aduse atunci de o delegaţie de clerici greci condusă de Înalt Preasfinţitul Efrem, Mitropolit de Ydra, Spetses şi Eghina. Moaştele au fost purtate în procesiune pe 13 octombrie, alături de moaştele Cuvioasei Parascheva, pe străzile Iaşului, în cadrul pelerinajului „Calea Sfinţilor“. Imediat după sfinţirea bisericii din cartierul Alexandru cel Bun, pe 15 octombrie, o părticică din moaştele sfântului au fost aşezate în această biserică. (N.B.)

Scrisoarea micului Anastasie, adresată lui Hristos

Într-o dimineaţă de iarnă, domnul Temistocle, un om blând cu suflet mare, se îndrepta spre prăvălioara lui. Era frig şi zloată şi mergea strângându-şi pe el paltonul, când îl vede pe micul Anastasie că se apropie pe trotuarul celălalt.

- Unde te duci, Anastasie? Ai alt drum astăzi? Nu te duci la lucru? Baieţelule, o să răceşti. Nu eşti îmbrăcat gros.

- Mă duc la poştă să duc nişte scrisori.

- Dă-mi-le mie. Trec eu acum pe la poştă. Hai, fugi înapoi la lucru, că o să răceşti afară.

- Vă mulţumesc mult, domnule, spuse micuţul, dârdâind de frig.

Ce i-a venit domnului Temistocle, că s-a uitat pentru cine sunt scrisorile. Una era pentru un negustor, alta pentru o fabrică de tutun, a treia era... „CĂTRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, ÎN CER“. S-a oprit locului şi a început să zâmbească.

- Săracul băieţel! Ia să văd ce cere... A deschis scrisoarea şi a citit:

„Hristoase al meu,

Hainele mi s-au rupt, pantofii mi s-au stricat şi mi-e frig. Din ce-mi dă stăpânul nu-mi ajunge nici de mâncare. N-am reuşit să trimit aproape nimic mamei mele, care este săracă. Ce să mă fac acum? Cum ies eu din iarnă, Doamne? Ajută-mă! Mă închin Ţie!

Robul Tău,

Anastasie“

- Comoară scumpă, spuse domnul Temistocle şi a plecat spre casă. A pregătit un pachet cu haine călduroase de iarnă - flaneluţe, un palton, pantofi, şosete de-ale copiilor lui - şi s-a dus apoi la poştă.

Peste două zile, l-a şi văzut îmbrăcat în haine călduroase. Îi veneau numai bine. Ochii copilului străluceau de bucurie. Ba luase pe chip şi o adiere de lumină tainică, căci cine poate şti câte nu şi-au spus seara la rugăciune Domnul şi micuţul Său rob...

Domnul Temistocle s-a bucurat mult să-l vadă fericit pe acel băieţel. Omului nici nu i-a trecut prin cap că sufletul pe care-l ajutase va ajunge cândva Sfântul Nectarie, făcătorul de minuni...

Sfântul Nectarie, la Mănăstirea Radu Vodă

Cei care caută pacea şi vindecarea se pot închina moaştelor Sfântului Nectarie şi la Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti, unde există părticele dăruite în 2002 de un arhiereu grec, aflat în vizită la mănăstirile din ţară.

Mănăstirea Radu Vodă este aşezat în centrul Capitalei, pe malul Dâmboviţei, în vecinătatea Dealului Patriarhiei, la o aruncătură de băţ de Biserica Bucur, cea mai veche din Bucureşti. Mănăstirea a fost fondată de voievodul Alexandru al II-lea Mircea (1568-1577) şi doamna sa, Ecaterina. Vodă a ridicat-o cu gândul de a fi Mitropolia Capitalei. După ce a fost distrusă de mai multe ori, a fost rectitorită de patriarhul Justinian Marina, înmormântat aici.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!