Sfântul Nicolae, întruchiparea dărniciei lui Dumnezeu

Narcisa Elena Balaban, 06 Decembrie 2007

Sfântul Ierarh Nicolae este un sfânt cinstit de toată creştinătatea. Cinstirea sa este uneori mai mare decât a unora dintre Apostoli. Personalitatea sa cumulează trei elemente principale: ascetismul sirian, nobleţea romană şi inteligenţa greacă. A strălucit prin bunătate şi înţelepciune. Pentru multa sa bunătate a fost ales arhiereu, pentru dreapta credinţă a fost prins şi întemniţat împreună cu alţi creştini, primind de la Dumnezeu darul facerii de minuni. Sfântul Nicolae a fost un mare teolog şi un episcop pragmatic, intervenind în eparhia sa ori de câte ori era nevoie.

Viaţa Sfântului Nicolae este foarte puţin cunoscută. Nu există o biografie detaliată a vieţii sale, întrucât mai toate elementele biografice au apărut târziu şi nu au putut fi demonstrate. Sfântul Nicolae a trăit la sfârşitul secolului al III-lea, începutul secolului al IV-lea. Tradiţia Bisericii consemnează că Sfântul Nicolae s-a născut într-o familie bogată în localitatea Patara, în provincia Lichia, din partea asiatică a Turciei de astăzi. Numele său, Nicolae, vine de la „nicao“ care înseamnă „a invinge“, „a birui“, şi „laos“, care înseamnă „popor“. Astfel, Nicolae se traduce prin sintagma „învingător/biruitor de popor“.

Ales episcop în urma unei viziuni trimise de Dumnezeu

Încă din copilărie, Sfântul Nicolae a dat semne de comportament spiritual excepţional, iar în timpul tinereţii s-a remarcat prin purtare aleasă, post, discernământ şi viaţă duhovnicească intensă. A studiat la cele mai bune şcoli, unde s-a remarcat prin inteligenţa sa, iar în bisericile în care intra uimea pe toţi prin blândeţe şi nobleţe sufletească. Întrucât unchiul său era episcop la Patara, Nicolae a stat o vreme la Mănăstirea Patara, unde a devenit preot.

După moartea părinţilor săi, Teofan şi Nona, Nicolae a renunţat la toată averea pe care aceştia i-au lăsat-o. A împărţit-o săracilor şi a plecat în pelerinaj în Ţara Sfântă. Când s-a întors de la locurile sfinte, a mers la Mănăstirea Sionului, întemeiată de unchiul său. Îndemnat de Dumnezeu, s-a reîntors apoi în cetatea Mira, pentru a trăi între oameni. După moartea arhiepiscopului Mirei Lichiei - astăzi un mic sătuc sub un alt nume, în Tucia -, Sfântul Nicolae a fost ales în fruntea acestei eparhii, în urma unei minuni. Tradiţia spune că Dumnezeu s-a arătat în vis unui episcop bătrân, pe care l-a îndemnat să pună arhiepiscop pe primul bărbat care va intra a doua zi în biserică. Nicolae a refuzat la început această funcţie, însă Mântuitorul i s-a arătat în vis, dăruindu-i Evanghelia şi îndemnându-l să primească noua demnitate.

Mare teolog şi apărător al credinţei creştine

Ca arhiepiscop, Sfântul Nicolae a avut o activitate deosebită. S-a îngrijit cu mare atenţie de păstoriţii săi, fiind tot timpul acolo unde era nevoie de el. A ajutat pe săraci, i-a primit pe cei păcătoşi, a apărat credinţa de erezii şi de persecutorii păgâni, el însuşi fiind chinuit de soldaţii împăraţilor Diocleţian şi Maximian, care au încercat să distrugă creştinismul şi să reintroducă religiile păgâne. El a continuat să apere legea lui Hristos, mergând prin cetate şi distrugând toate statuile zeilor la care se închinau păgânii.

În jurul anului 305 a fost întemniţat, dar atunci când pe tronul Imperiului Bizantin a urcat Constantin cel Mare (305-335), Sfântul Nicole a fost eliberat, iar creştinii nu au mai fost persecutaţi. „Ştim despre Sfântul Nicolae că este arhiereu şi mare făcător de minuni. Şi tot ceea ce ştim despre el se găseşte în Acatistul său. Este vorba de o expunere a minunilor pe care le-a săvârşit, de profilul său moral, pe care mai mult îl deducem decât îl ştim, din cauză că sunt foarte puţine, aproape inexistente, menţiunile documentare care să ateste cu exactitate elementele concrete din viaţa Sfântului Nicolae. A fost un om de o foarte mare cultură teologică, o autoritate în domeniu şi un om cu un profil moral model. Din acest motiv, adesea este pus alături de apostoli“, ne explică pr. Dan Sandu, lector la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stă-niloae“ din Iaşi şi preot 2 la Biserica „Sfântul Nicolae“ - Domnesc.

Sfântul Nicolae este cel mai ecumenic sfânt - continuă părintele lector - pentru că ţine de Biserica nedespărţită, adică Biserica Sinoadelor ecumenice, aşa cum o numeşte PS Kallistos Ware. A fost un om a cărui autoritate era recunoscută în toată Biserica de la vremea respectivă. Este ecumenic şi pentru că este un sfânt cinstit în toată creştinătatea. Chiar şi în tradiţia creştină, de tip protestant, de exemplu, unde s-a interzis cinstirea sfinţilor, Sfântul Nicolae a continuat să fie cinstit. El apare peste tot ca o figură proeminentă, care excelează în generozitate, în bunătate. Din acest motiv a şi fost pus în legătură cu Crăciunul. Şi tocmai de aceea se spune că sărbătorile de iarnă încep la Sfântul Nicolae, care este modelul uman al dărniciei lui Dumnezeu - Creatorul, care dă pe Fiul Său lumii la timpul potrivit, adică la Crăciun.

Pe lângă faptul că este un sfânt ecumenic, este şi un mare teolog şi apărător al credinţei. Îndreptător al credinţei, pentru că el a fost cel mai vehement apărător al învăţăturii despre Mântuitorul Iisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu şi Dumnezeu adevărat, la Sinodul I Ecumenic.

Primul care a vorbit despre cinstirea Maicii Domnului în Biserică

Această adunare din anul 325, la care au participat 318 episcopi din toată lumea, a fost convocată la Niceea de Constantin cel Mare, pentru a combate erezia lui Arie. „Ce mă face să spun că era un mare teolog: era un om cu o cultură extraordinară şi cu un profil moral desăvârşit. A fost unul dintre foarte puţinii care au luat cuvântul la Sinodul I Ecumenic. Se spune despre Sfântul Nicolae că a condamnat erezia lui Arie, iar această condamnare a fost atât de vehementă, atât de convingătoare şi el a fost atât de supărat de atitudinea lipsită de credinţă a lui Arie, încât l-ar fi pălmuit chiar pe acesta. Faptul că a apărat-o pe Maica Domnului ni-l arată pe Sfântul Nicolae ca teolog şi ca cel care a vorbit pentru prima dată despre cinstirea Maicii Domnului în Biserică. Adică, a-L recunoaşte pe Mântuitorul Iisus Hristos ca fiu al lui Dumnezeu întrupat presupune, implicit, a o recunoaşte pe Maica Domnului ca Născătoare de Dumnezeu. Deci, nu putem rupe hristologia de mariologie“, precizează părintele Sandu.

Pe lângă faptul că a fost un mare teolog, adaugă acesta, Sfântul Nicolae a fost şi un episcop adevărat, pentru că el ştia tot ce se întâmplă în eparhia sa. Era un episcop foarte pragmatic, care intervenea ori de câte ori era nevoie, lucru care arată şi vocaţia socială a Bisericii.

Santa Mana pentru credincioşi

Nu se ştie cu exactitate anul în care Sfântul Nicolae a plecat la Hristos, unele surse indicând anul 340, iar altele 350. Se ştie doar data, respectiv cea la care astăzi îl cinstim pe Sfântul Nicolae, 6 decembrie. În anul 1087, moaştele sale, care rămăseseră în Mira Lichiei, au fost transferate la Bari, în Italia, de frica expansiunii musulmane. „Acolo este o criptă unde sunt îngropate moaştele Sfântului Nicolae. Din acest mormânt, săpat cam la doi metri sub pământ, pentru că au vrut să fie protejate de eventualele invazii sau profanări, se spune că izvorăşte un lichid incolor, care se numeşte Mana sau Santa Mana. E ca un fel aghiazmă, un mir mai fluid. O dată pe an, episcopul locului face o slujbă şi extrage cu o seringă acestă Santa Mana, pe care o amestecă cu apă, o binecuvântează şi apoi o împarte credincioşilor“, continuă părintele Sandu. O parte din mâna dreaptă a Sfântului Nicolae se află în Biserica „Sf. Gheorghe“ Nou din Bucureşti.

Mare făcător de minuni

Sfântul Nicolae a făcut minuni chiar din timpul vieţii sale. În timpul călătoriei spre Ţara Sfântă, o furtună puternică i-a speriat pe cei din corabie, crezând că vor muri. Dar Sfântul Nicolae i-a îndemnat pe toţi să se roage lui Dumnezeu, iar furtuna s-a oprit. Tot atunci, Sfântul Nicolae a înviat un tânăr corăbier care căzuse de pe catarg şi se înecase. De asemenea, în Alexandria, Sfântul Nicolae a vindecat mulţi bolnavi şi demonizaţi. Sfântul Ierarh Nicolae a salvat Mira Lichiei de foamete, arătându-se în vis unui negustor italian pe care l-a îndemnat să vină să-şi vândă grâul în cetatea Mirei. „Nu există atestare documentară, dar Sfântul Nicolae a făcut foarte multe minuni. De exemplu, despre Agricola se ştie că a căzut în mare şi era să se înece, fiind salvat de Sfântul Nicolae. Mai este minunea cu acel bărbat care avea trei fete şi care fusese, probabil, bogat, dar care a ajuns într-o situaţie economică delicată. Soluţia ieşirii din această situaţie era să-şi ofere fetele spre desfrânare. Se spune că seara, ori de câte ori gândul acesta îi revenea omului respectiv, Sfântul Nicolae, care era episcopul locului, arunca, în taină, o pungă cu galbeni în curtea lui, astfel încât să aibă cu ce să trăiască şi să nu dea fetele spre pierzare. În general, el a fost foarte discret cu minunile pe care le săvârşea şi este un mare ajutător al tinerilor. Mai este o minune legată de împăratul Constantin şi trei tineri, cărora li se spune voievozi. Erau un fel de guvernatori locali care au fost acuzaţi pe nedrept de complot împotriva împăratului. Erau închişi şi urmau să fie decapitaţi. Dar seara, Sf. Nicolae i-a apărut în vis împăratului, spunându-i că sunt nevinovaţi. Înspăimântat de această viziune, împăratul i-a eliberat. Aproape în toate aceste intervenţii ale Sfântului Nicolae se vede că cei ajutaţi sunt persoane tinere şi probabil din acest motiv Sf. Nicolae a fost tratat şi cinstit ca un mare ajutător al tinerilor“, explică părintele Dan Sandu.

Datorită minunilor pe care le-a făcut, Sfântul Nicolae este considerat ocrotitorul copiilor, în special al celor săraci, dar şi al marinarilor, al brutarilor, al fetelor nemăritate, al celor acuzaţi pe nedrept. Sfântul Nicolae este serbat atât de Biserica Ortodoxă, cât şi de cea Romano-catolică, la 6 decembrie.

Cultul Sfântului Nicolae

În ciuda faptului că nu se cunosc foarte multe despre viaţa Sfântului Nicolae, iar cele care se cunosc sunt puse la îndoială, cultul său este foarte popular. Sf. Nicolae, arhiepiscopul de Mir,a este menţionat pentru prima dată în secolul al VI-lea, în Martirologiul roman. Aici este consemnat visul împăratului Constantin cel Mare, căruia i s-a arătat Sf. Nicolae, înştiinţându-l de nevinovăţia celor trei tineri osândiţi la moarte. Tot în secolul al VI-lea, Nicolae Sionitul, episcop de Pinara, ar fi zidit o biserică în cinstea Sfântului Nicolae. Alte date bioografice vin din „Legenda aurea“ a lui Iacob de Voragina, scrisă în 1264.

Sfântul Nicolae continuă să fie cunoscut, în timpul papei Nicolae I, care în 867 a zidit, în basilica „Santa cea mare“, un altar lateral pe care l-a închinat patronului său spiritual. În secolul al X-lea, cultul Sfântului Nicolae începe să se răspândească în Occident. Astfel, Othon al III-lea, a zidit o biserică de rit bizantin la Burtscheid (lângă Aachen), în Germania. Popularizarea cultului Sfântului Nicolae a început să se facă simţită începând cu secolul al XI-lea, o dată cu aducerea moaştelor sfântului din Mira Lichiei.

Ruşii, al căror ocrotitor este astăzi Sfântul Nicolae, l-ar fi cunoscut pe ierarhul bun şi înţelept datorită diasporei ruseşti de la Bari. Aici, ruşii au dedicat Sfântului Nicolae biserica lor, apoi spitalul şi ospiciul. După traducerea în slavonă a „Legenda aurea“ , Sf. Nicolae a intrat în sinaxarul rusesc. În secolul al XII-lea, Sfântul Nicolae intra în cărţile de slujbă, la Mănăstirea Sân-Trund, din Belgia. De aici, cultul său s-a extins la Roskilde în Danemarca, apoi la Vadstena, în Suedia, şi în vreo 40 de sate din Islanda. În secolul al XIII-lea, părticele din moaştele sfântului au ajuns la Catedrala din Canterbury şi, o dată cu aceasta, datorită influenţei de pe continent, cultul sfântului a început să capete amploare.

Cunoscut sub numele de la Nikolaus, în Germania, Sinterklaas, în Belgia şi Ţările de Jos, şi Kleeschen, în Luxemburg, sărbătoarea Sfântului Nicolae este o sărbătoare legată de personajul istoric Nicolae din Mira. Se spune că Santa Claus din lumea anglofonă (Moş Crăciun în România) a apărut prin deformarea cuvântului neerlandofon Sinterklaas. Sfântul Nicolae este patronul spiritual al Ţărilor de Jos, al Rusiei, al provinciei Lorena, precum şi al mai multor oraşe vest-europene, printre care şi Bari.

Monahismul românesc, distins cu „Trandafirul de argint al Sfântului Nicolae“

Sfântul Nicolae este un sfânt ecumenic şi pentru faptul că el a devenit acum simbolul unităţii creştinilor. La 6 decembrie 2005, cu ocazia comemorării Sfântului Ierarh Nicolae, Institutul pentru Studii Ecumenice al Universităţii Fribourg, din Elveţia, a întemeiat „Die Silberne Rose des heilige Nikolaus von Fribourg“ - „Trandafirul de argint al Sfântului Nicolae de la Fribourg“. Acestă „tradiţie“ a fost inspirată din „die Goldene Roze“- Trandafirul Auriu, pe care papa, începând cu secolul al XI-lea, în a treia duminică a Sfintelor Paşti îl binecuvânta şi apoi îl consacra „persoanelor care, în viaţa lor, asemeni Sfântului Nicolae“ s-au străduit pentru a ajuta Biserica.

Înainte de a fi oferit, acest trandafir este dus, în timpul unui pelerinaj, la Catedrala Sfântului Nicolae din Bari pentru a fi binecuvântat de papă. Primul care a primit distincţia „Trandafirul de argint al Sfântului Nicolae“ a fost Mitropolitul Kyrill al Smolenskului şi Kaliningradului, responsabilul pentru Relaţii Ecumenice ale Bisericii Ortodoxe Ruse, la 19 mai 2006, la Roma.

Anul acesta, distincţia a fost oferită monahismului românesc, reprezentat de stareţa Mănăstirii Văratic, din judeţul Neamţ, stavrofora Iosefina Giosanu. Maica Iosefina a primit această distincţie pe 5 septembrie, în cadrul simpozionului „Monahismul românesc, în trecut şi în prezent“, organizat la Sibiu cu ocazia Adunării Ecumenice, când a susţinut conferinţa cu titlul „Praxis şi Teosis în monahismul românesc“. Cu această ocazie, s-a tipărit o felicitare în 8.500 de exemplare, în interiorul căreia apare fotografia maicii stareţe Iosefina cu distincţia primită, precum şi o rugăciune către Sfântul Nicolae pentru unitatea creştinilor. Acestea au apărut în română, germană, franceză şi italiană, cerându-se ca fiecare monah şi fiecare monahie din Biserica Ortodoxă (au fost impresionaţi de numărul mare de ortodocşi monahi), să citească această rugăciune pentru unitatea creştinilor. „Trandafirul de argint al Sfântului Nicolae“ conferit monahismului românesc va fi expus într-o vitrină specială în muzeul Mănăstirii Văratic.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!