Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Banat Sfântul Proroc Ioan Botezătorul, cinstit de bănățeni

Sfântul Proroc Ioan Botezătorul, cinstit de bănățeni

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Banat
Un articol de: Ziarul Lumina - 26 Iunie 2015

La praznicul Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, a slujit la Mănăstirea Morisena, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a slujit la Catedrala veche din Arad, iar Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a slujit la Schitul Poiana Mărului.

Mănăstirea Morisena din comuna Cenad, judeţul Timiş, şi-a cinstit, miercuri, 24 iunie, patronul spiritual, pe Sfântul Proroc Ioan Botezătorul. Cu acest prilej, în mijlocul obştii de călugăriţe, conduse de monahia Ştefania Fronea, a fost prezent Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului. Chiriarhul a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în paraclisul de vară al mănăstirii, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi din cuprinsul Arhiepiscopiei Timişoarei şi al Arhiepiscopiei Aradului. La slujbă au participat zeci de pelerini bănăţeni şi credincioşi din localităţile învecinate mănăstirii. În cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Ioan a hirotonit preot pe diaconul Ştefan Cristian Mareniuc pe seama Parohiei Stamora Română din cadrul Protopopiatului Timişoara II. După slujbă, Mitropolitul Banatului a adresat un cuvânt de învăţătură pelerinilor veniţi la hram referitor la viaţa aleasă şi modelul pilduitor de trăire al Sfântului Proroc Ioan Botezătorul şi Înain­temergătorul Domnului nostru Iisus Hristos. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Sfântul Ioan Damaschin” al studenţilor de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad.

Mănăstirea Morisena-Cenad, de pe raza Protopopiatului Sânnicolau Mare, a fost înfiinţată în anul 2003, pe locul celei mai vechi aşezări monahale de pe teritoriul ţării noastre, atestată documentar pe la anul 1002. Obştea mănăstirii cuprinde 15 călugărițe, împreună cu maica stareţă, monahia Ştefania Fronea. În anul 2005 a fost târnosită biserica şi s-au binecuvântat corpul de clădire şi paraclisul de vară, toate construite în plin câmp, pe un teren arabil altădată.

Hramul Catedralei vechi din Arad

Pentru slujitorii și credincioșii Catedralei vechi din Arad, sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul a constituit un prilej de bucurie duhovnicească, fiind prăznuit hramul bisericii. Cu această ocazie, s-a desfășurat un program de slujbe după rânduiala liturgică îndătinată. În seara zilei de praznic s-a oficiat slujba Vecerniei cu Litie, după care slujba Utreniei, urmată de înconjurarea bisericii. În dimi­nea­ța zilei de prăznuire s-au săvârșit slujba Acatistului Sfântului Ioan Botezătorul și Dumnezeiasca Liturghie, urmată de Parastasul pentru ctitori. În seara aceleiași zile s-a oficiat Taina Sfântului Maslu, urmată de slujba Paraclisului Sfântului Ioan Botezătorul. Frumusețea și solemnitatea slujbelor au fost sporite de prezența Înalt­prea­sfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, care a participat la privegherea din ajun și a slujit la Sfânta Liturghie din ziua praznicului. În cadrul cuvântului de învăţătură, pus sub titlul ÎPomenirea dreptului cu laude”, chiriarhul arădean, pe baza imnografiei şi a citirilor praznicului, a arătat raportul din punct de vedere teologic dintre Mântuitorul Hristos şi Îna­intemergătorul Său, adică istoric şi biblic, dogmatic şi moral, insistând asupra tainei Bisericii, cu făgăduinţele şi împlinirile divine ale încrederii omului în purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru lume. În legătură cu sărbătorirea hramului bisericii, Înalt­preasfinţitul Părinte Timotei a evidenţiat istoria celor 150 de ani a vechii Catedrale arădene, care ilustrează şi astăzi, în anul omagial dedicat misiunii parohiei, datoriile creştineşti după modelul dat de cei care poartă numele sfântului, ca şi ale altor următori ai vieţii lui, ca de pildă Sfântul Ioan Gură de Aur şi marii duhovnici pe care îi cinstim în răstimpul menţionat. „Cununa sânzienelor legată de acest praznic înfrumuseţează şi pomenirea drepţilor şi a sfinţilor, în fruntea cărora stă Botezătorul şi între care numărăm pe părinţii acestuia, Zaharia şi Elisabeta, ca şi Sfântul Ierarh Niceta de Remesiana şi Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, cinstiţi aparte în Biserica Ortodoxă Română pentru adevărata misiune la înaintaşii noştri”, a subliniat Înaltpreasfinţia Sa.

Hramul din acest an a avut o semnificație cu totul aparte, împlinindu-se 150 de ani de la târnosirea bisericii, lucru evidențiat de Înaltpreasfinția Sa în cuvântul de învățătură, el însuși înscriindu-se în șirul iluștrilor ierarhi arădeni care au slujit în această biserică începând cu ctitorul ei, vrednicul de pomenire Episcop Procopie Ivașcovici.

Sărbătoare la Schitul Poiana Mărului

Și Schitul Poiana Mărului din județul Caraș-Severin și-a sărbătorit hramul miercuri, 24 iunie. Sărbătoarea a început încă din ajun, când, potrivit unei frumoase tradiții, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Parohia Mărul a fost adusă în procesiune la schit. În ziua hramului, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caranse­be­șului, a sfințit noua catapeteasmă a bisericii mănăstirești, apoi, înconjurat de un numeros sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie în Altarul de vară special amenajat. La Sfânta Liturghie au fost prezenți copii înveşmântaţi în straie populare, alături de numeroși credincioși de pe Valea Bistrei, autorități locale, dar și foarte mulți pelerini din alte zone ale Banatului. Răspunsurile liturgice au fost date de Corala „Contrast” din Timișoara. După oficierea sfintelor slujbe, tuturor pelerinilor prezenți li s-a oferit o agapă frățească. „Sperăm ca acest hram să rămână o tradiție frumoasă în Eparhia Caranse­beșului și întotdeauna la 24 iunie, preoții și credincioșii să-și îndrepte pașii spre acest așe­zământ monahal. Îi mul­țu­mim Bunului Dumnezeu pentru această zi de sărbătoare și Îl rugăm să îi binecuvânteze pe toți pelerinii, pe toți preoții și credincioșii care astăzi s-au înălțat duhovnicește la Sfânta Liturghie și au gustat din Cuvântul lui Dumnezeu, din Harul Sfântului Duh și foarte mulți s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos”, a subliniat Prea­sfințitul Părinte Lucian.

Biserica Schitului Poiana Mărului, cu hramul „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, a fost târnosită în ziua de 24 iunie 2008 de către Preasfinţitul Părinte Lucian. Actualmente osteneala vieţuitoarelor se îndreaptă spre definitivarea lucrărilor de amenajare a ansamblului monahal și peisagistic, precum și a atelierelor de pictură, broderie și croitorie. Atât corpul vechi de chilii, cât și noua construcție vor dobândi la finalizare și o latură filantropică, destinată copiilor abandonați. Cadrul natural şi aerul curat oferă pelerinului şi turistului momente de înălţare sufletească şi sănătate trupească în tinda schitului de la Poiana Mărului. (Diac. Pavel Canea, Darius Herea, prof. dr. Marcel Tang, George Giurgiu)

{gallery}/2015/06/26/Banat/{/gallery}