An omagial
Sfântul Spiridon ocroteşte cel mai vechi spital din Moldova

Sfântul Spiridon ocroteşte cel mai vechi spital din Moldova

Otilia Bălinişteanu, 11 Februarie 2012

Dat în folosinţă la 1 ianuarie 1757, Spitalul "Sfântul Spiridon" din Iaşi rămâne în istoria sistemului sanitar românesc ca fiind una dintre primele unităţi medicale înfiinţate în Ţările Române. Aşezământul a fost ridicat în vecinătatea Bisericii "Sfântul Spiridon" şi şi-a păstrat numele patronului spiritual până în zilele noastre.

De sute de ani, bisericile şi mănăstirile au reprezentat adevărate centre pe lângă care s-au dezvoltat nu numai şcoli sau tiparniţe, ci şi spitale (bolniţe) pentru alinarea celor suferinzi. Unul dintre exemplele cele mai relevante din acest punct de vedere este Spitalul "Sf. Spiridon" din Iaşi. Construit în jurul bisericii cu acelaşi nume, acesta este cunoscut ca fiind cel mai vechi aşezământ de îngrijire din Iaşi şi din întreaga Moldovă, dar şi unul dintre cele mai vechi din ţară, după Spitalul Colţea din Bucureşti, înfiinţat la 1704.

Ctitorul bisericii şi al spitalului, care împlineşte anul acesta 255 de ani de activitate medicală neîntreruptă, este, aşa cum consemnează documentele de epocă, cămăraşul Ştefan Bosie care, în 1751, începea construirea în chiar centrul Iaşului a unei biserici şi a bolniţelor aferente (Ospiciul "Sf. Spiridon" Iaşi).

Construcţia pe amplasamentul pe care poate fi văzută şi astăzi s-a datorat icoanei făcătoare de minuni a Sfântului Spiridon, care pe atunci era expusă într-un paraclis particular pe Uliţa Hagioaiei (Bulevardul Independenţei de astăzi).

De la 30 de locuri în 1757 la 963 în 2012

Data la care spitalul a început să funcţioneze ca o unitate medicală în sensul de astăzi al conceptului este 1 ianuarie 1757, când printr-un hrisov domnesc domnitorul Constantin Cehan Racoviţă, a cărui soţie se îmbolnăvise din pricina neglijenţei unui medic de curte italian, legiferează existenţa şi cadrul de organizare a spitalului. Documentele vremii arată clar scopul aşezământului, "preatrebuincios ţării acesteia la acest oraş", spital destinat "a se îngriji de hrana, chiverniseala, căutarea şi odihna săracilor şi a mulţi bolnavi şi neputincioşi". Prin hrisoavele domnului Cehan Racoviţă şi ale lui Ioan Teodor Callimachi, Epitropia "Sf. Spiridon" este pusă sub purtarea de grijă a breslei neguţătorilor din Iaşi, care contribuise alături de ajutorul domnesc la refacerea bisericii şi transformarea ei în mănăstire (1756-1758).

La deschiderea sa, spitalul avea o capacitate de 30 de paturi, iar primul pavilion construit este şi astăzi în picioare, dar se află într-o avansată stare de degradare.

Astăzi, Spitalul "Sf. Spiridon" Iaşi are o capacitate de 963 de paturi, distribuite în 20 de secţii clinice, precum şi Unitate de primire urgenţe, Ambulator de specialitate, Ambulatorul de stomatologie infantilă, Ambulator de stomatologie adulţi. De asemenea, este cel mai mare spital din Moldova, lucrând în regim de spital universitar şi fiind centru metodologic pentru multe specialităţi din zonă.

Primii doctori

Primul document în care erau precizate în mod expres aspecte legate de specificul de spital al unităţii şi de personalul de specialitate este hrisovul lui Teodor Callimachi, care arată că "s-a hotărât şi s-a socotit cele pentru trebuinţa bolniţii, ca să aibă cheltuială îndestulă pentru hrana acelor ticăloşi bolnavi, pentru aşternutul şi pentru îmbrăcămintea lor, cum şi pentru plata doftorului, a gerahului şi spiţerului şi pentru alţi oameni ce vor mai fi trebuincioşi de grija şi slujba bolniţii". Acest document menţionează pentru prima dată termenul de gerah, adică chirurg, la 1763 spitalul având doi astfel de specialişti: Gioan Luchi şi I. Lochman. Faima lor s-a răspândit uimitor de repede, după ce primul dintre cei doi aşa-zişi chirurgi a reuşit să salveze de la moarte un turc împuşcat în grumaz.

Rudimentarele intervenţii chirurgicale de la sfârşitul secolului al XVIII-lea se făceau în condiţii extreme. Moartea sau suferinţa erau curmate printr-o şi mai cruntă durere. Rachiul era unica substanţă folosită pentru anesteziere.

Bolile inventariate la acea dată de doftorii epitropiei erau tuse, dureri de gură şi de dinţi, de ochi şi de urechi, iar tratamentele se făceau pe bază de plante.

Primul doctor al epitropiei, în înţelesul actual al cuvântului, a fost danezul Iohan Goldzric Herlitz, care a murit însă de friguri, lăsând neaplicat un proiect modern de organizare a activităţii medicale.

Spitalul şi-a dobândit, treptat-treptat, un statut clar definit, o structură şi personal din ce în ce mai specializat. Trei mari domenii erau specifice activităţii medicale: cea de curarisire (de vindecare), de alienaţi şi de boli lipicioase (contagioase).

Reguli în acordarea asistenţei medicale stabilite de Grigore Ghica

Domnitorul Grigore Ghica este cel care stabilieşte pentru întâia dată normele după care trebuia asigurată asistenţa medicală, acestea fiind stipulate într-un hrisov domnesc, dat la 13 iunie 1765: terminarea saloanelor pentru bolnavi, cu o capacitate de 40 de locuri, funcţionarea în permanenţă a farmaciei spitalului, înzestrarea spitalului cu cişmele, retribuţia medicului-şef, este introdusă funcţia de medic subaltern (secundar), este dublată funcţia de gerah. Spiţerul (farmacistul) devine salariat ca şi ceilalţi, dar "angajat pe viaţă cu toate materialele lui şi are obligaţia să dea medicamente de calitate, în preţul de cost care îi va fi achitat de către Epitropie".

Conceptul Spiridoniei: bolnavul trebuie vindecat, dar şi alinat

Nu putem vorbi despre Spitalul "Sf. Spiridon" fără a pomeni biserica cu acelaşi nume. Ctitorită la 1756-1758 de Ştefan Bosie, iniţiatorul Epitropiei "Sf. Spiridon", biserica a fost refăcută şi a devenit mănăstire la 1757, odată cu înfiinţarea spitalului, prin hrisovul domnesc al lui Constantin Cehan Racoviţă.

Biserica în care bolnavii internaţi şi astăzi la Spitalul "Sf. Spiridon" găsesc linişte şi alinare a fost construită la 1804, pe locul altor două biserici mai mici şi îşi are istoria, alături de spital, legată de icoana făcătoare de minuni a Sfântului Spiridon.

Legătura indisolubilă dintre biserică şi spital în îngrijirea celor suferinzi a fost supusă unui test teribil în timpul regimului comunist, când a fost interzisă titulatura spitalului. Cu toate aceste interdicţii, spitalul a continuat să poarte numele patronului său spiritual, fiind singurul din Iaşi care a avut biserică tot timpul şi în care îngrijirea trupească s-a împletit cu aceea sufletească.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!