Patristica
Sfântul Teodor Studitul - părinte şi catehet neobosit

Sfântul Teodor Studitul - părinte şi catehet neobosit

Drd. Silviu Lupu, 10 Ianuarie 2010

Se afirmă adesea că perioada de aur a înfloririi gândirii patristice cuprinde primele patru-cinci secole ale vieţii creştinismului, dar şi după acest răstimp Biserica a mai cunoscut chipuri de sfinţi care ar putea fi oricând încadraţi alături de cei care fac parte de drept din acel ev binecuvântat. Unul dintre aceştia ar fi, cu siguranţă, Sfântul Teodor Studitul (759-826).

Sfântul Teodor a strălucit prin lupta împotriva iconoclasmului reizbucnit imediat după ce a fost condamnat de Sinodul al VII-lea Ecumenic de la Constantinopol din 787, prin organizarea şi condu-cerea celebrei mănăstiri Studion din capitala imperiului bizantin, precum şi prin râvna lui deosebită faţă de predicarea cuvântului lui Dumnezeu. A dus o viaţă de mucenicie pentru Adevăr, suferind trei lungi şi istovitoare exiluri din cauza statorniciei sale în apărarea dreptei credinţe în faţa impietăţii celor care voiau să scoată cultul sfintelor icoane din cadrul Bisericii, precum şi în faţa celor care nu aveau curaj să mărturisească deschis şi fără menajamente învăţătura cea adevărată, aşa cum au transmis-o Sfinţii Părinţi.

Iubitor de studiu, hrănindu-se îndeosebi cu lectura operelor Sfântului Ioan Gură de Aur şi ale Sfântului Grigorie de Nazianz, precum şi cu neîncetata apropiere de izvorul pururea curgător al Sfintelor Scripturi, Sfântul Teodor a lăsat o bogată moştenire literară fiilor săi duhovniceşti: trei tratate împotriva iconoclaştilor, numeroase omilii sau predici, poeme de proslăvire adresate Maicii Domnului şi unor sfinţi care erau mai apropiaţi sufletului său, un impresionant număr de scrisori (se cunosc peste 600) adresate sufletelor însetate de adevăr, precum şi o mare parte din cântările perioadei Triodului, adică a celor zece săptămâni care premerg celei mai mari sărbători creştine, Sfintele Paşti.

„Catehezele“ sau cuvintele de învăţătură

Sfântul Teodor Studitul este cunoscut îndeosebi pentru „Catehezele“ (ori „cuvinte de învăţătură“) ale sale, care au fost împărţite de un ucenic al său în două secţiuni: „Catehezele Mari“ - rostite pe când era egumen la Studion înaintea călugărilor săi, în fiecare dimineaţă, după slujba care se termina pe la 3 a.m. şi în care îi învăţa despre datoriile lor ca monahi - şi „Catehezele Mici“ - mult mai scurte, dar mai elaborate decât celelalte; acestea au fost rostite în ultima parte a vieţii, după ce Sfântul suferise cele trei lungi exiluri, şi reprezintă un fel de testament spiritual al său, fiind totodată şi un fel de rezumat al întregii lui învăţături. „Catehezele“ denotă grija părintească pe care a avut-o acest mare Sfânt faţă de creşterea duhovnicească a fiilor şi ucenicilor săi întru Domnul, grijă neobosită şi neîncetată de-a lungul întregii sale vieţi.

Redăm în continuare textul uneia dintre „Micile Cateheze“, însoţit de câteva sumare comentarii. Textul este tradus din limba franceză, din una dintre cele mai recente ediţii complete ale operei Sfântului Teodor, iar tema pe care o tratează este cât se poate de actuală.

Cateheza a XXIII-a: Despre sărbătoarea duhovnicească de aici, de jos, şi despre dobândirea împărăţiei cerurilor

„Fraţilor şi părinţilor, târgurile1 se ţin după timpul rânduit 2 într-un loc sau altul, ca şi cum acum, la Nicomidia; mulţime de negustori şi precupeţi se strâng laolaltă la aceste târguri, pentru puţină vreme, apoi se împrăştie din nou (fiecare la locurile sale n.n.). Cât despre sărbătoarea privitoare la suflet, ea este una singură şi netrecătoare3, asemănătoare vieţii fiecăruia; ea nu are ca obiect nici aurul, nici argintul, nici hainele, nici nimic altceva care să fie pieritor şi stricăcios, ci mântuirea sufletului, viaţa veşnică, Împărăţia cerurilor pentru care ar trebui să ne dăm toată silinţa; dar cei mai mulţi se îngrijesc foarte puţin de ea şi-şi cheltuiesc (îşi risipesc) întreaga lor putere şi râvnă pentru lucruri deşarte şi stricăcioase. Însă măcar noi, fraţilor, să nu ne înşelăm în privinţa scopului (a vieţii, n.n.) şi să nu pierdem târguiala cea bună, ci auzindu-L pe Domnul spunând că „Împărăţia cerurilor este înlăuntrul nostru“ (Lc. 17, 21) cu râvnă să ne ostenim în fiecare zi, la acest negoţ 4 nu cu aur sau cu argint, ci cu o credinţă dreaptă şi o viaţă curăţită, cu ascultare, cu răbdare, smerenie, blândeţe, iubire „care este legătura desăvârşirii“ (Col. 3, 14). Şi Domnul le-a arătat pe unele ca acestea în Evanghelia Sa, zicând: „Iarăşi este asemenea Împărăţia Cerurilor cu un neguţător care caută mărgăritare bune. Şi aflând un mărgăritar de mult preţ, s-a dus, a vândut toate câte avea şi l-a cumpărat“. (Mt. 13, 45-46). Aşadar, voi sunteţi negustorii iscusiţi care au lăsat totul şi care în schimb au cumpărat mărgăritarul cel frumos, de o frumuseţe şi de o valoare nespuse: adică pe Hristos. Aceasta aţi făcut-o luând crucea şi urmându-L „în sfinţenie şi în dreptate“ (Lc. 1, 75).

Dar dacă sărbătoarea este un prilej de bucurie, de înviorare şi de veselie 5, să fim şi noi bucuroşi şi veghetori, fraţilor, lucrându-ne mântuirea în timpul acestei sărbători. Aşadar este un bun negustor cel care, prin luare-aminte, se teme de tot, fără a deveni însă avid după câştig 6; este un bun precupeţ cel ce schimbă cuvintele de dispreţ cu laude 7, este un bun negustor cel care-şi dă sângele său şi primeşte în schimb Duhul, datorită răbdării cu care-şi împlineşte slujirea 8.

Pentru că este vorba însă despre diaconie (slujire), să-i primim cu bunăvoinţă pe cei care-şi împlinesc slujirea zilnică la bucătărie, pentru că ei se ostenesc mai mult purtând sarcinile unii altora 9 şi împlinind astfel legea iubirii; să-i primim cu bunăvoinţă şi pe cei care au grijă de nevoile indispensabile pentru frăţie; adică pe iconomii buni şi cinstiţi în Domnul. Să-i primim cu bunăvoinţă şi pe cei care cântă psalmi cu înţelegere şi cu pricepere, pentru că sunt vrednici de cea mai mare răsplată. Căci cum ne este purtarea aşa ne este şi viaţa. Aceasta este fericita târguială (fericitul negoţ) 10 pe care au făcut-o Sfinţii noştri Părinţi cu atâta râvnă! Tot aşa şi noi, bine ostenindu-ne, cu bucurie ne vom întoarce acasă, potrivit celor spuse de fericitul David: „Întoarce-te, suflete al meu, la odihna ta, că Domnul ţi-a făcut ţie bine“ (Ps. 114, 7). Fie ca tuturor să ne fie cu putinţă să rostim11 în clipa morţii acest cuvânt de despărţire şi să dobândim viaţa veşnică în Hristos Iisus Domnul nostru, a Căruia este slava şi puterea, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin!

Note:

1 Termenul grecesc „panegiris“, care a fost tradus cu „târguri“, desemnează orice adunare numeroasă, fie pentru târgurile cu mărfuri, fie pentru sărbătorile religioase. De aceea, Sfântul Teodor trece si aici de la un sens la altul.

2 Aceste târguri aveau rânduită o anumită dată când se ţineau.

3 Adică ea nu poate fi întreruptă, oprită; ea nu are un caracter temporar, ci permanent. Deci nu poate fi comparată cu sărbătorile, târgurile ţinute în anumite zile, după care se închid şi se redeschid ciclic; ea este însă singură, pentru că este „Un Domn, o credinţă şi un Botez, un Dumnezeu şi Tată al tuturor“ (Ef. 4, 5-6).

4 Acest negoţ constă în a preţui lucrurile, în a le aprecia la justa lor valoare şi a face orice pentru a cumpăra singurul şi adevăratul bun: Împărăţia Cerurilor. Se potriveşte foarte bine aici zicala: „Cine pe sărac ajută pe Dumnezeu împrumută“.

5 Sfântul Teodor îndeamnă la trăirea sărbătorii, la simţirea veseliei, însă o veselie trează, veghetoare, ca nu cumva să vină furul şi să ne prădeze casa, în timp ce noi prăznuim.

6 Adică nerănindu-i pe ceilalţi, pentru că de multe ori, pentru a avea un câştig mai mare, negustorii trec peste drepturile şi interesele celor cu care au de-a face; la fel şi monahul: nu trebuie să urmărească numai câştigul propriu, propria sa mântuire, ci şi pe cea a aproapelui, nu trebuie să-i lipsească adică iubirea faţă de semeni.

7 „Cuvintele de dispreţ“ ale ereticilor cu „laudele“ Bisericii şi laudele lui Dumnezeu.

8 Sfântul ne spune că „sângele se dă“ nu numai prin martiriu, ci şi prin răbdarea în slujire; fiecare poate fi martir prin răbdare, chiar dacă uneori încercările pe care le întâlneşte sunt atât de grele; răbdarea lor spre slava lui Dumnezeu aduce cununa martiriului.

9 Cf. Gal. 6, 2.

10 Cum ne este acum purtarea, în toate aspectele ei vizibile şi invizibile, aşa ne va fi viaţa după momentul morţii.

11 O rostire spontană, care irupe, deoarece vine dintr-o puternică şi tare convingere interioară. O asemenea moarte este moartea robilor lui Dumnezeu, care nu cer răsplată pentru fapte, ci voiesc să se întâlnească, în casa cea mai adevărată decât cea de aici, în adevăratul „acasă“ cu Cel pe care-L iubesc şi Care-i iubeşte.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!