Documentar
Sfântul Vasile în colinda românească

Sfântul Vasile în colinda românească

30 Decembrie 2010

Memoria culturală românească cuprinde în tezaurul său imaginea poetică populară a Sfântului Vasile cel Mare, cristalizată în decursul veacurilor mai ales în colinda tradiţională. Icoana Sfântului Vasile cel Mare din calendarul şi lăcaşul bisericesc a trecut prin acest filtru liturgic şi în pridvorul culturii populare. Prelucrând elementele biografice şi istorice ale Sfântului Ierarh mijlocite liturgic şi fără a contrazice erminiile în privinţa reprezentării iconografice, colindele româneşti ni-l înfăţişează atât de familiar poporului nostru.

† Macarie Drăgoi

Episcopul Europei de Nord

Ţinând seama de legăturile pe care Sfântul Vasile le-a avut cu ţinuturile noastre, de popularitatea molitfelor sale, de Liturghia care-i poartă numele şi de întâietatea sa în sinaxar, descoperim evlavia de care se bucură în spiritualitatea poporului român. Într-o colindă culeasă de la fraţii noştri români din Transnistria (Colinde din Transnistria, Chişinău, 1994, p. 70), colindătorii adresează de Crăciun bune doriri gazdelor, cu speranţa şi bucuria de a se putea împărtăşi peste câteva zile de belşugul şi binecuvântarea sărbătoririi Sfântului Vasile:

[…] La mulţi ani şi să vă fie

La boeri cu veselie,

La creştini cu bucurie,

Să trăiţi şi ajungeţi

Şi la Sfântu Vasile.

Urările din colinde sau din oraţiile din seara Sfântului Vasile cuprind ideea mijlocirii acestui sfânt pentru binele şi sporul gazdei colindate, cum se transmite într-o oraşie din Basarabia: Bună vremea cu sara lu Sfântu Vasîli/Să vă fii cu mulţi ani cu bini! sau într-un colind din Ţara Oltului: Mâne-i zi de sărbătoare,/Sfântu Vasile praznic mare,/Scoală şi ţi-l prăznuieşte/Pe noi frumos ne cinsteşte (Traian Herseni, Colinde şi obiceiuri de Crăciun. Cetele de feciori din Ţara Oltului, Bucureşti, 1997, p. 296.)

Locul deţinut de marele ierarh capadocian atât în haghiografie, cât şi în calendarul popular a condus la o întâietate semnificativă în decursul veacurilor în evlavia creştinilor de pretutindeni. Sfântul Vasile este fruntea anului şi vârful sfinţeniei. În această privinţă, colindele româneşti reprezintă o importantă mărturie. În majoritatea corpusului poeziei populare a colindei din toate zonele româneşti există o ierarhizare populară a sfinţilor. Astfel, Sfântul Vasile cel Mare deţine un loc deosebit în cadrul acestei haghiografii populare, după cum arată şi această străveche colindă din Ilfov:

Sub aripa cerului,

La umbriţa mărului

Este un scăunel de prun.

Dar în scaun cine şade?

Şade Bunul Dumnezeu,

Şade Bătrânul Crăciun;

După Bătrânul Crăciun

Şade Sfântul Sfânt Ştefan;

După Sfântul Sfânt Ştefan

Şade Sfântul Sfânt Vasile;

După Sfântul Sfânt Vasile

Şade Sfântul Sfânt Ioan;

După Sfântul Sfânt Ioan,

Şade Sfântul Sfânt Ilie;

După Sfântul Sfânt Ilie

Şade toţi sfinţii la rând.

(Gh. Cucu, 200 colinde populare, culese de elevii Seminarului Nifon în anii 1924-1927, ediţie postumă îngrijită de Constantin Brăiloiu, Bucureşti,

1936, p. 175.)

Fireşte, această ierarhizare populară, care se regăseşte în tot repertoriul panromânesc, a fost sugerată credincioşilor de chiar ordinea sărbătorilor din Postul Crăciunului, apoi de la Crăciun, Anul Nou şi Bobotează: în frunte stă Bunul Dumnezeu, izvorul sfinţeniei, urmat de Crăciun, adică Naşterea Domnului, apoi de Sfântul Ştefan, primul mucenic creştin, de Sfântul Vasile şi de Sfântul Ioan Botezătorul, aşa cum sunt trecuţi în calendarul Bisericii. Astfel, Sfântul Vasile cel Mare este pomenit în şirul sfinţilor îndată după "Sfântul Crăciun" şi Sfântul Ştefan şi înaintea Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul.

De cele mai multe ori comuniunea sfinţilor este prezentată ca o şedere la sfat cu Dumnezeu. Alteori comuniunea capătă accente plastice de o frumuseţe rară: într-un cadru miraculos, din picăturile a nouă lumânări care ard în vârful a nouă meri se formează un râu care deţine conotaţii sacramentale:

Dar în el cine se scaldă?

Scaldă-se Sfântul Crăciun,

Scalde-se Sfântul Vasile,

Scalde-se Sfântul Ion.

Se scăldară, se-mbrăcară,

Cu veşmânt până-n pământ,

Ce n-am văzut de când sunt.

(Ibidem, Colinda nr. 74, Inf. Georgescu Mihail, Roşu, Ilfov, p. 95.)

În alte două variante întâlnite în Muntenia la Câmpulung-Muscel şi în Bucovina la Păţeşti-Putna, din cele nouă sau doar două picături, se formează un pârâu de vin şi mir, ambele cu certe calităţi sacramentale. În el se scaldă Moş Crăciun, personificarea sărbătorii liturgice, dimpreună cu Bunul Dumnezeu, cu Sfinţii Vasile şi Ioan, cu ceata sfinţilor şi, totodată, cu gazda casei colindate:

[…] Se scaldă şi Sfânt Vasile,

Se scaldă, se iordăneşte

Şi-n veşmânt se primeneşte.

Şi veşmântu-i mohorât

Lungu-i, lat până-n pământ.

Mai în jos de dumnealor

Se scaldă sfinţii mărunţi [...].

(Ibidem, Colinda nr. 73, Inf. Ciubotaru Gherasim, Păţeşti-Putna, pp. 93-94.)

În această colindă, tradiţia colindatului apare unită cu cea a iordănitului, ambele având semnificaţii atât augurale cât şi baptismale. "Veşmântul mohorât" din colinda citată descrie vrednicia ascetică a Sfântului Vasile, dar nu trebuie uitat faptul că termenul popular mohorât, alături de termenul dalb, ţine în mentalitatea arhaică de zona sacrului. Veşmântul mohorât este în primul rând cel purtat de Hristos pătimitor la Răstignire, adică este un veşmânt arhieresc, purtat în primul rând de către Hristos, Arhiereul bunătăţilor viitoare.

Colindele româneşti ni-l prezintă pe Sfântul Vasile şi în alte vecinătăţi haghiografice, alături de Sfântul Apostol Petru, aşezat de-a dreapta Maicii Domnului sau vieţuind chiar în aceeaşi casă cu Dumnezeu. Cu alte cuvinte, Sfântul Vasile, cel care poate fi numit un adevărat mariolog avant la lettre, apare alături de Maica Domnului, chiar de-a dreapta ei:

[...] Şase case mari şi late

Dar în ele cine şade

Şade Maica Precista

Cu toţi sfinţii lângă ea.

Dar în dreapta cine şade?

Şade Sfânt Vasile, Sfânt,

Cu pistoale la picioare,

Şi cu puşca la spinare [...]

(Vasile I. Popovici, Cântece (colinde) de Crăciun şi Anul Nou din judeţele Dâmboviţa şi Ialomiţa, Colinda nr. 3, Izvoare-Dâmboviţa, Bucureşti, 1934, p. 11.)

Ca ierarh, Sfântul Vasile este reprezentat deseori şi împreună cu Apostolii, cel mai mult în preajma Verhovnicului Petru, unul dintre cei mai îndrăgiţi sfinţi din cadrul haghiografiei populare:

În curtea divanului

Mare masa Domnului

Dar la masă cine şade?

Şade Petre, Sfântul Petre

Şi cu marele Vasile

C-a lui e ziua de mâine. [...].

(Gh. Cucu, op.cit., Colinda nr. 92, Inf. Constantinescu V. Alexandru, Şelaru-Vlaşca, p. 117.)

Locuirea împreună cu Dumnezeu este laitmotivul majorităţii acestor colinde în care se doreşte prezentarea ideii generoase de comuniune a sfinţilor: colindătorii ajungând la nişte case "nalte, albe şi frumoase" şi descoperă cu uimire: Dar în ele cine şade?/ Dumnezeu cu Sfânt Vasile [...] ( Ibidem, Colinda nr. 36, Inf. Constantinescu I. Alexandru, Şelaru-Vlaşca, p. 50.)

În ipostaza de judecător, Sfântul Vasile stă pe acelaşi scaun de judecată cu Dumnezeu şi judecă personajul malefic numit Vasilca, prezent şi el în obiceiurile de la începutul anului, probabil un element de demonologie populară, care ar trebui legat şi de faptul că în această zi se citeau în biserici molitvele pentru exorcizare alcătuite de ierarhul capadocian:

Sus în-naltul cerului,

Jos la poalele muntelui,

La scaun de judecată

Dar în scaun cine şade?

Şade bunul Dumnezeu

Şi cu Sfântul Sfânt Vasile

Şi judecă pe Vasilca [...]

(Vasile I. Popovici, op. cit., Colinda nr. 18, Moroeni-Dâmboviţa, p. 32.)

În mod firesc, Sfântul Vasile apare reprezentat şi în ipostaza sa de liturghisitor, mai ales că în ziua prăznuirii sale se oficiază Liturghia care, potrivit tradiţiei, a fost alcătuită chiar de către el:

[...] Ieşi, (Mariţo), pân afară,

Să vezi curtea vinecioară.

Nu e curte vinecioară,

Ci vreo doi-trei sfinţi de-ai săi;

Unul e Sfântul Vasile,

Care scrie Liturghie

Cu condei de Vineţie.

(Gh. Cucu, op. cit., Colinda nr. 143, Inf. Popescu Florian, Talia-Prahova, p. 180.)


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!