Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Banat Sfântul Voievod Ștefan cel Mare sărbătorit la Mănăstirea Dobrești

Sfântul Voievod Ștefan cel Mare sărbătorit la Mănăstirea Dobrești

Galerie foto (4) Galerie foto (4) Banat
Un articol de: Protos. Iustin Popovici - 04 Iulie 2018

Cu binecuvântarea Înaltprea­sfințitului Părinte Ioan, Mitropo­litul Banatului, luni, 2 iulie 2018, când se face pomenirea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, Prea­sfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale, păstorită de părintele stareț Matei Buliga, și al pelerinilor veniți la Mănăstirea Dobrești, ctitorie a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, cu prilejul celui de-al treilea hram al așe­zământului monahal. Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în subsolul noii biserici a mănăstirii, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În cuvântul de învăţă­tură, Preasfințitul Părinte Emilian le-a vorbit credincioșilor despre lucrarea Voievodului Ștefan cel Mare în perioada domniei sale, despre ctitoriile sale, ridicând câte un altar după fiecare bătălie câș­tigată, și despre ctitoria Preafericitului Părinte Daniel, care s-a inspirat din ctitoriile Voievodului Ștefan atunci când a ctitorit acest așezământ la Dobrești, a subliniat Preasfinția Sa.

În cadrul Sfintei Liturghii s-au înălţat rugăciuni către tronul Preasfintei Treimi şi pentru pă­rinţii Preafericitului Părinte Patriarh, Stela și Alexie, trecuți la cele veșnice.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul psaltic „Sfântul Nicolae” al Facultății de Teologie din Timișoara. La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Emilian a transmis preoților și credincioșilor prezenți binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și a Înaltprea­sfin­țitului Părinte Mitropolit Ioan. Părintele stareț i-a mulțumit Preasfințitului Pă­rinte Emilian Crișanul pentru toată osteneala și bunăvoința de-a sluji în această zi de sărbătoare la Mănăstirea Dobrești și tuturor credincioșilor veniți din tot Banatul pentru a-l cinsti cum se cuvine pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare.

Aşezământul monahal din Dobreşti, comuna Bara, a luat fiinţă la data de 9 iulie 2003, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Mitropolit Nicolae al Banatului şi la iniţiativa şi stăruinţa Preafericitului Părinte Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, originar din această localitate bănăţeană. La 23 octombrie 2005, împreună cu Preasfin­ţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, pe atunci Epis­cop-vicar al Arhiepiscopiei Timi­şoarei, cel care va deveni mai apoi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a sfinţit locul pe care s-a construit biserica mănăstirii, punând piatra de temelie.

Pe lângă Sfântul Voievod Şte­fan cel Mare, aşezământul de la Dobreşti îi mai are ca ocrotitori pe Sfânta Cuvioasă Parascheva și Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul.