Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Sănătate Sfatul zilei: Cum selectăm şi depozităm fructele

Sfatul zilei: Cum selectăm şi depozităm fructele

Data: 06 Iunie 2007

Pentru că suntem mai aproape de sezonul de recoltare a fructelor, trebuie să ne pregătim şi de depozitarea lor pentru a le păstra cât mai proaspete.

Selectaţi fructele care par mult prea grele pentru dimensiunea lor. Cu cât sunt mai grele, cu atât sunt mai suculente. Apoi, verificaţi mirosul fructelor. De regulă, fructele ar trebui să aibă un miros specific atunci când sunt coapte, dar un miros prea insistent nu este un semn de prospeţime.

Verificaţi-le şi textura. Un kiwi care este prea moale la atingere este mult prea copt. Totuşi, un avocado, care la atingere pare spongios, este ideal.

De asemenea, este indicat să cumpăraţi fructe uscate fără adaos de zahăr. Fructele uscate sunt o sursă bogată de fibre, dar în acelaşi timp sunt mai bogate în calorii decât fructele proaspete. Dacă sunt împachetate, citiţi cu atenţie eticheta de pe fructe.

Alegeţi fructele îngheţate fără adaos de zahăr. Cele mai bune conserve de fructe sunt cele în care acestea sunt conservate în apă sau în suc propriu. Evitaţi fructele menţinute în sirop pe bază de zahăr, care este o sursă de calorii fără nici un nutrient.

Foarte important este şi modul în care sunt păstrate fructele.

Dacă vreţi să se coacă mai mult, păstraţi-le la temperatura camerei. Unele fructe pot fi puse în vânzare înainte de a se coace, doar pentru a le prelungi viaţa. Acesta este cazul bananelor, al nectarinelor, perelor şi al fructelor kiwi. Fructele coapte sunt uşor moi la atingere, au un miros caracteristic şi o culoare uniformă.

Fructele coapte trebuie ţinute în frigider. Temperaturile joase încetinesc procesul de coacere, dând astfel un timp mai lung de prezervare a fructelor. Durata de viaţă la temperaturi scăzute depinde de mulţi factori, cum ar fi cât de copt este fructul în momentul cumpărării sau tipul de fruct. Portocalele, caisele şi cireşele se menţin la frigider într-o stare bună până la două săptămâni. Altele, cum sunt căpşunele, strugurii sau piersicile pot să se coacă şi să se strice într-un timp mai scurt, în chiar mai puţin de o săptămână.

Aruncaţi produsele care au fost ţinute o perioadă mai lungă de timp. Scăpaţi de fructele care miros urât, de cele care au un aspect vestejit. În afara faptului că numai apetisante nu pot fi, astfel de fructe stricate pot conţine toxine dăunătoare organismului.

Dacă doriţi să le păstraţi pentru o perioadă mai lungă, metoda cea mai recomandată este congelarea. Strugurii, cireşele, fructele de pădure şi pepenele se comportă destul de bine la congelator. Pentru rezultate mai bune, tăiaţi fructul în bucăţi mici. Aşezaţi-le într-o cutie într-un singur strat şi depozitaţi-o la congelator. O dată îngheţate, le puteţi muta şi în pungi speciale de congelator.

Pregătiţi fructele proaspete pentru servire cu jumătate de oră/o oră înainte de a le aduce la masă, pentru a le menţine gustul, textura şi mirosul. Unele salate necesită un anumit timp de păstrare la frigider (în jur de 30/60 de minute), pentru ca diferitele arome să se amestece.

Spălaţi fructele sub jet puternic de apă rece înainte de a le tăia în bucăţele. În mod greşit, pepenele nu este spălat, de obicei, putându-se transmite mulţi microbi către miez de pe lama cuţitului care a atins coaja murdară.

Nu vă faceţi o obişnuinţă din a îndepărta coaja fructelor. Coaja fructelor poate să dea o anumită culoare plăcută în reţetele la care folosim respectivele fructe. Pe deasupra, coaja conţine o serie de nutrienţi şi fibre.

De câte ori vă este foame, alegeţi un fruct ca o modalitate rapidă de a vă potoli foamea. Vara şi toamna este ideal să consumaţi fructe proaspete, pentru conţinutul bogat în nutrienţi. Însă, în lunile în care nu se găsesc atât de multe fructe proaspete de cumpărat, o alternativă isteaţă sunt şi fructele în conservă, păstrate în apă sau în suc natural. (sursa: www.topsanatate.ro)