Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Liturgica Sfaturi practice în biserică: Punem bileţele la icoane?

Sfaturi practice în biserică: Punem bileţele la icoane?

Un articol de: Silviuanton Lupu - 05 Mai 2010

Credincioşii îşi exprimă dorinţele către Dumnezeu prin mai multe mijloace, cum ar fi pomelnicele pentru cei vii şi pentru cei răposaţi, prin acatiste, prin intermediul rugăciunilor preoţilor Bisericii în comuniune cu ceilalţi credincioşi şi cu Biserica triumfătoare, cea din ceruri, care se alătură rugăciunii celor rămaşi pe pământ, pentru ca cererile şi mulţumirile lor să se ridice ca un "miros de bună mireasmă duhovnicească" înaintea Domnului. Toate acestea reprezintă un act de prezenţă personală a celui care le-a scris, prezenţă care este reiterată ori de câte ori acestea sunt citite. Ele sunt mărturia intenţiei alcătuitorului de a se apropia de Dumnezeu, de a fi, prin persoana preotului cititor, mai aproape de Împărăţia cerurilor, locul spre care toţi voim să călătorim, căci viaţa noastră reprezintă o călătorie pentru care cerem ajutor şi întărire de sus. Unii credincioşi cer însă acest ajutor într-un mod mai puţin obişnuit: prin bileţele puse la icoanele din biserică, îndeosebi la cele de pe catapeteasmă, considerându-se, probabil, că acestea au o putere mai mare.

Aceste bileţele conţin adesea cereri disperate; suferinţa din spatele lor este mare. Poate că cei care le pun acolo au credinţa că icoanele îi pot ajuta. Dar bileţelele de felul acesta pot da mărturie şi de altceva, care ţine mai mult de superstiţie decât de credinţă: se consideră că, prin prezenţa lor acolo, ele suplinesc rugăciunea personală. Nimic mai greşit. Pusă acolo, acea hârtie conţinând nume sau cereri şi rugăciuni nu mai poate fi numită nici pomelnic, nici acatist, ci rămâne un simplu bileţel; fără rugăciunea personală şi fără cea a preotului, ele nu prea au valoare, sunt ca nişte scrisori care nu ajung la destinatar. Au o valoare doar în momentul în care sunt scrise, când intenţia şi voinţa celui care le scrie se îndreaptă către Dumnezeu, dar apoi această valoare încetează, pentru că prezenţa permanentă a bileţelului lângă icoană nu înseamnă o rugăciune permenentă a celui care l-a alcătuit. Doar prin citirea de către preot acestea prind valoare, căci el se roagă pentru noi săvârşind Jertfa "Singurului Mijlocitor dintre Dumnezeu şi oameni", Mântuitorul Iisus Hristos.