Actualitate religioasă
Fotografii: Mircea Popa

Sfinții Arhangheli, prăznuiți la Catedrala Patriarhală

Marius Nedelcu, 09 Noiembrie 2018

De sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și a tuturor cereștilor puteri, la Catedrala Patriarhală din București, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepisco­piei Bucureștilor. În cuvântul de învățătură, ierarhul a arătat că oamenii nu sunt lăsați singuri în lupta cu ispitele și încercările venite de la diavoli sau de la lume, ci au ca ajutători nevăzuți pe sfinții îngeri.

Credincioși din Capitală au cinstit ieri pe Sfinții Voievozi, așa cum sunt nu­miți Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, și la Catedrala Patriarhală din București. Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de slujitori din care a făcut parte și părintele arhimandrit Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale.

După citirea Evangheliei sărbătorii de la Luca 10, 16-21, Prea­sfinția Sa a rostit un cuvânt de în­vă­țătură. „Îngerii sunt tri­mișii lui Dumnezeu. «Anghelos» înseamnă în limba greacă sol, trimis, mesager, și tocmai acest lucru arată că au fost trimiși de Dum­nezeu să facă cunoscută oamenilor voia Sa. Îngerii sunt ființe spirituale, nemuritoare. Au fost create de Dumnezeu înainte de a fi creată lumea, după cum și mărturisim în Simbolul de credință: «Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotții­torul, Făcătorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute». Când vorbim despre «cer», vorbim de toate aceste puteri îngerești pe care Părinții Bisericii, îndeosebi Sfântul Dionisie Areopagitul, le-au așezat în 9 cete îngerești”, a spus Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

De asemenea, ierarhul a spus că sfinții îngeri i-au însoțit pe oameni de la începutul existenței pământești a acestora, ajutându-i în situații dificile și transmițând voia și planul lui Dumnezeu. Preasfinția Sa a mai vorbit și despre calitățile sfinților îngeri, care sunt ființe netrupești, raționale și spirituale, și a amintit despre îndemnul lor către oameni de a rămâne credincioși și fideli față de Dumnezeu în orice situație. „Ați auzit din Evanghelia Sfântului Evanghelist Luca cuvintele spuse de Domnul Iisus Hristos ucenicilor săi: «Am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer. Iată, v-am dat putere să călcați peste șerpi și peste scorpii, și peste toată puterea vrăjmașului și nimic nu vă va vătăma». Între cei care au fost apărători ai rânduielii dumnezeiești așezate de Creator când i-a adus la existență pe îngeri, Arhanghelul Mihail a spus cuvintele pe care le repetăm la fiecare Sfântă Liturghie: «Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!». Au rămas atunci în Împărăția lui Dumnezeu cei fideli Lui, cei credincioși Lui, cei care s-au supus hotărârii lui Dumnezeu și care nu au avut gânduri de mândrie și gânduri viclene de a lupta împotriva lui Dumnezeu”, a explicat Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul.

Ierarhul a mai spus credincio­șilor că sfinții îngeri sunt prezenți în mod special, în mod nevăzut la sfintele slujbe care se săvârșesc în biserică pentru că ei aduc laudă neîncetată lui Dumnezeu, iar prin cultul divin și slujbele bisericești, și credincioșii se asociază laudei sau slujirii lor.

„Preoții slujitori cer întotdeauna ajutorul și ocrotirea îngerilor, rugându-i să-i ocrotească pe toți cei care își pun nădejdea în Dumnezeu și în slujitorii Lui, pentru că îngerii buni sunt, de fapt, apărătorii oamenilor evlavioși împotriva puterilor întunericului, a stăpânitorilor acestui veac, a duhurilor răutății care sunt răspândite prin văzduh. Îngerii cei buni vor fi întotdeauna apărătorii celor care îl caută pe Dumnezeu, ai celor care-L iubesc pe El”, a explicat Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!