Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Oltenia Sfinţii Trei Ierarhi, prăznuiţi în Cetatea Băniei

Sfinţii Trei Ierarhi, prăznuiţi în Cetatea Băniei

Galerie foto (5) Galerie foto (5) Oltenia
Un articol de: Pr. Ioniță Apostolache - 01 Feb 2017

Facultatea de Teologie din Craiova şi-a serbat luni, 30 ianuarie, patronii spirituali. Praznicul Sfinţilor Trei Ierarhi a început cu Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, săvârşită în biserica-paraclis mitropolitan „Maica Precista”-Dudu din Craiova. La Sfântul Altar a slujit IPS Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, înconjurat de membrii Sinodului mitropolitan şi de soborul părinţilor profesori.

Profesorii şi studenţii Facultăţii de Teologie din Craiova au săr­bătorit împreună pe Sfinţii Trei Ierarhi, ocrotitorii spirituali ai instituţiei academice de învăţământ teologic. Evenimentul a început cu Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, săvârşită la Biserica „Maica Precista”-Dudu de către IPS Părinte Mitropolit Irineu, împreună cu membrii Sinodului mitropolitan: Înaltprea­sfin­ţitul Părinte Varsanufie, Ar­hiepiscopul Râmnicului, Prea­sfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, şi Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.

„Sfinţii Trei Ierarhi sunt contemporanii noştri”

La finele slujbei euharistice, IPS Părinte Mitropolit Irineu a rostit un cuvânt de învăţătură, subliniind viaţa, faptele minunate şi moştenirea învăţătorească trans­misă de cei trei corifei ai Sfintei noastre Biserici, Sfinţii Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur. „Patronii noştri spirituali au fost trăitori ai Sfintelor Scripturi şi au experimentat cu fapta, ajutaţi de harul Duhului Sfânt, pe cele descoperite de Dumnezeu şi astfel au ajuns la înălţimea duhovnicească, la cunoaşterea adevărată, aşa cum ne învaţă Mântuitorul Hristos: «Aceasta este viaţa veşnică, să Te cunoască pe Tine adevăratul Dumnezeu şi pe Cel pe Care L-ai trimis, pe Iisus Hristos». Ei au fost învăţătorii Preasfintei Tre­imi, întrucât Sfânta Treime este izvorul existenţei noastre. Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, Treimea Cea de o fiinţă şi nedespărţită, ne-a alcătuit pe noi, aşa cum spunem la Taina Sfântului Botez: «Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit, înţelepţeşte-mă şi mă voi învăţa poruncile Tale». Deci Mâinile lui Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh ne-au alcătuit pe noi şi ne-au făcut după chipul lui Dumnezeu, ca noi să-L cunoaştem pe Dumnezeu, să-L iubim şi să ne unim cu El desăvârşit. Sfinţii Ierarhi au cunoscut această taină a lui Dumnezeu pentru că Biserica este întemeiată mai înainte de crearea lumii, fiind cuprinsă în planul lui Dumnezeu...

Chemarea Mântuitorului Hristos: «Fiţi sfinţi, precum şi Tatăl vostru din ceruri Sfânt este!» este ac­tuală atât în viaţa Sfinţilor Trei Ie­rarhi, cât şi în viaţa noastră. Iată deci pentru care fapt Sfinţii Trei Ierarhi sunt contemporanii noş­tri. Sunt aceia cu care noi ne întâlnim, nu numai în ziua praznicului lor, ci întotdeauna, şi pe care îi rugăm permanent să fie ajută­torii şi rugătorii noştri. De aceea Biserica i-a rânduit să fie prăz­nuiţi laolaltă, ca să ne arate că toţi sunt în comuniune desă­vâr­şită în Împărăţia lui Dumnezeu şi că toţi suntem împreună cu ei casnici ai lui Dumnezei în Trupul cel Sfânt al Mântuito­rului Hristos, în Sfânta Sa Biserică”, a spus IPS Părinte Mitropolit Irineu.

Activităţi academice pe anul 2016

După Sfânta Liturghie, oas­pe­ţii, profesorii şi studenţii Fa­cultăţii de Teologie din Craiova, în frunte cu IPS Părinte Mitropolit Irineu, au luat parte, în Aula „Mitropolit Nestor Vornicescu” a Centrului de restaurare şi vizualizare, la serbarea dedicată sfin­ţilor ocrotitori. Cu acest prilej, pr. conf. univ. dr. Nicolae Răzvan Stan, decanul Facultăţii de Teologie, a prezentat bilanţul activi­tăţilor academice din anul 2016. Au fost menţionate în acest sens următoarele activităţi academice: Simpozionul Internaţional „Con­stantin Brâncuşi – artistul tuturor culturilor” (17-18 februarie 2016); Simpozionul Naţional Stu­denţesc de la Tismana (4-5 mai 2016), a VIII-a ediţie, cu temele: „Educația religioasă în Sfân­ta Scriptură și Sfânta Tra­diție” și „Sfântul Ierarh Antim Ivireanul în cultura și spiritualitatea orto­doxă” – sesiune de comunicări ştiinţifice studenţeşti, partici­panţii au fost studenţi de la facultăţile de teologie orto­doxă din ţară; Colocviul Naţional de Teologie Dogmatică Ortodoxă „Antropologia ortodoxă din pers­pectivă eclesială. Provocările post­modernităţii” (10-11 mai 2016), organizat la Mănăstirea Tismana, în judeţul Gorj; Simpozionul Naţional „Dialogul dintre teologie şi ştiinţă. Perspective ontologice şi existenţiale” (2-3 iunie 2016) - organizat în colaborare cu Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”, în cadrul celei de a III-a ediţii a Conferinţei Inter­naţionale „Po­litică. Diplo­maţie. Cultură“; Simpozionul Naţional de Teologie „Sfântul Ierarh Antim Ivireanul, ctitor de cultură și spiritualitate româ­nească” (26-27 septembrie 2016), organizat la Târgu Căr­buneşti de Facultatea de Teologie din Cra­iova, în colaborare cu Primăria Târgu Căr­buneşti; evenimentul de decernare a titlului de doctor honoris causa pentru acad. prof. univ. dr. Sebastian Brock (7 octombrie 2016) - la Centrul de restaurare şi vizualizare al Facultăţii de Teologie din Craiova, evenimentul a fost urmat de o confe­rinţă susţinută de dl prof. Sebastian Brock despre „Importanţa teologiei siriace în actualitate”; Zilele Spirituale ale oraşului Craiova (24 octombrie – 1 noiembrie 2016) - organizate cu binecuvântarea IPS Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei.

Evenimentul s-a încheiat prin­tr-un concert de muzică religi­oasă, prezentat de corala facul­tăţii, sub conducerea pr. lect. dr. Adrian Maziliţa.