Banat
Sfințire de troiță lângă izvorul de apă Domogled

Sfințire de troiță lângă izvorul de apă Domogled

Diac. Pavel Canea, 12 Decembrie 2017

Localnicii și turiștii care vin să ia apă de la izvorul de apă plată Domogled din orașul-staţiune Băile Herculane au acum un loc de închinare lângă izvor. Pe lângă efectele terapeutice pe care le simt, credincioşii au posibilitatea să primească și „Apa cea Vie”, închinându-se la troița ridicată în apropierea izvorului. Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a sfințit în ziua de vineri, 8 decembrie, această troiţă cu imaginea Botezului Domnului în râul Iordan. La slujba de sfinţire au participat foarte mulţi credincioşi, locuitori ai oraşului de pe Cerna, dar şi turişti aflaţi în această perioadă în staţiune, precum și autorități centrale și locale.

„I-am îndemnat astăzi pe toți credincioșii să vină la acest izvor și, înainte de a lua din această apă, să mediteze la puterea Crucii și la cuvintele Mântuitorului, Care ne spune: Eu sunt apa cea vie. Doar Mântuitorul este Cel care ne poate oferi în dar apa vieții, adică din cuvântul Său care are putere. Această sfântă cruce care va străjui aici va fi o sursă de binecuvântare pentru toți ce ce locuiesc în Băile Herculane și pentru cei ce vin la odihnă și tratament”, a declarat Preasfinţitul Părinte Lucian.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!