Actualitate religioasă
Sfințirea bisericii din satul Dumbrava, Dâmbovița

Sfințirea bisericii din satul Dumbrava, Dâmbovița

09 Noiembrie 2018

Duminică, 11 noiembrie 2018, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, va săvârși slujba de târnosire a primei biserici din satul Dumbrava, comuna Ulmi, judeţul Dâmbovița, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”. Cu această ocazie, cei care vor dori, bărbați și femei, vor putea intra și închina în Sfântul Altar, până seara târziu, conform tra­diției noastre liturgice. Biserica a fost construită în formă de cruce, între anii 2013 şi 2018.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!