Editorial
Simplitate în modernitate

Simplitate în modernitate

Gabriela Zamora, 09 Iulie 2017

Nichifor Crainic scria în cursul său de teologie mistică „Sfințenia, împlinirea umanului” că omul modern își ignoră în parte facultățile care îl duc „chiar prin propriile forțe la înălțimea de manifestare pe care acest om nu o bănuiește”. Făcea această remarcă în contextul unei epoci dominate de materialism, în care nu exista altă posibilitate de interpretare a vieții omenești decât în termenii disciplinei pozitiviste. Această gândire a exercitat un fel de teroare asupra omului modern, spunea scriitorul teolog, iar „în stadiul acestei terori, omul modern apăru și mai mic decât în realitate”.

În secolul XXI, omul postmodern nu a reușit încă să atingă înălțimea de manifestare la care se referea Nichifor Crainic. Și aceasta, pentru că refuză să dea atenție suprasensibilului de dincolo de lumea fizică, exterioară. În această modernitate, ca termen ce nu reflectă doar valențe temporale, ci și un mod de a fi, omul se tot micșorează în goana sa inconștientă după „a avea”, fără preocupare pentru „a fi”. A fi plăcut nu lumii, ci lui Dumnezeu, Cel care l-a creat după chipul și asemănarea Sa.

Mai mult, mai bun, mai rapid... sunt cuvinte-cheie ale unui mod de viață canalizat pe afirmarea eului, pe atingerea succesului (social, profesional, material) cu orice preț, a confortului și plăcerilor de tot felul. Filosofia omului modern stă în liberalisme și relativisme, crezând că în acest fel poate înțelege lumea în care trăiește. Se vrea personaj important și de aceea complică lucrurile. Caută cu tot dinadinsul să fie sofisticat, pentru a-și arăta astfel treapta evoluției intelectuale atinsă, când de fapt este un semn al rătăcirii în propriile îngustimi ale minții orbite de senzorial, de ceea ce se vede doar. Se încăpățânează să meargă pe drumul exact opus celui care i-ar dezvălui înțelesul adevărat al existenței sale, Mântuirea, și al întregii lumi - toate lucrurile au fost create înainte de el, pentru ca el să vină în urmă ca un rege al tuturor făpturilor. Și nu ca un rege sofisticat, ci ca unul desăvârșit în simplitate.

În cartea „Eseuri de duminică”, Constantin Noica spune că a fi simplu reprezintă o savantă întoarcere la nevinovăție, iar cel care are harul dragostei, al dragostei larg și spiritual înțelese, îl are și pe cel al simplității. Prin urmare, omul modern preferă să stea încurcat în ițele lumii materiale pentru că a pierdut dragostea. Iubirea față de semeni, față de toată creația și, mai ales, față de Creator. S-a pus pe sine în centru și se arată îngrozit chiar de ideea de simplitate, pe care o confundă cu simplismul, și atunci emite gânduri întortocheate și simulează o personalitate complicată. Întoarcerea la nevinovăție nu este tocmai starea în care s-ar simți confortabil, astfel că, în cel mai bun caz, o amână, dacă nu o exclude cu totul din existența sa.

Și totuși, cum spunea Nichifor Crainic, în ființa omenească există puteri. Puteri lăuntrice, care, trezite din amorțeală, o pot face să redevină simplă, adică firească, naturală și liberă. Asceții demonstrează de mai bine de 1.500 de ani esența vieții în simplitate. Sfinții sunt modele vii de simplitate. Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul arată formula ce poate urca omul la înălțimi de manifestare duhovnicească: „Simplitatea dimpreună cu nevoința osârduitoare și cu încrederea în Dumnezeu aduc pace și bucurie lăuntrică și umplu sufletul de nădejde și mângâiere”. Trebuie doar ca acesta să facă efortul de a ieși din ignoranța amintită de Crainic.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!