Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Banat Simpozion doctoral la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad

Simpozion doctoral la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Banat
Un articol de: Ziarul Lumina - 17 Noiembrie 2017

În ziua de 14 noiembrie 2017, cu binecuvântarea Înaltprea­sfințitului Părinte dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, au debutat lucrările Simpozionului anual al doctoranzilor Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad. La această sesiune s-au înscris 30 de doctoranzi care vor prezenta şi vor dezbate, pe parcursul a trei zile, temele pregătite sub îndrumarea coordonatorilor lor de doctorat.

În deschiderea lucrărilor, părintele profesor dr. Cristinel Ioja, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad, a adresat un cuvânt de salut participanţilor, evidenţiind coordonatele tematice şi tehnice sub auspiciile cărora se derulează acest proiect important, mai ales pentru faptul că unul dintre indicatorii esenţiali ai studiilor doctorale se referă la cercetarea ştiinţifică. De aceea, referatele prezentate de studenţii doctoranzi vor fi reunite în Studia Doctoralia, revistă care stă mărturie în ceea ce priveşte documentarea şi activitatea ştiinţifică din cadrul Şcolii doctorale de la Arad. În acelaşi timp, părintele decan a mulţumit Înalt­preasfinţitului Părinte Timotei pentru binecuvântare şi pentru permanentul sprijin acordat activităţilor ce se derulează în cadrul Facultăţii de Teologie din Arad, implicit şi în cadrul Şcolii Doctorale.

De asemenea, a fost apreciată contribuţia părintelui profesor Constantin Rus, directorul Şcolii doctorale, precum şi a părintelui lector dr. Filip Albu, pentru implicarea în buna organizare a acestui eveniment academic. La rândul său, părintele profe­sor Constantin Rus a apreciat im­plicarea studenţilor doctoranzi arădeni în elaborarea referatelor lor.
Primele 18 comunicări ştiinţifice, desfăşurate în ziua de 14 noiembrie, au fost moderate de părinţii profesori Constantin Rus şi Ioan Tulcan, acestea fiind urmate de sesiuni de dezbateri ample pe marginea celor prezentate.

Şcoala doctorală de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad asumă astfel exigenţele academice şi ştiinţifice actuale, oferind un cadru teologic-formativ important în misiunea şi apologia Bisericii, în lumea actuală. (F.A.)