„În vremea aceea, ieșind din părțile Tirului și Sidonului, a venit Iisus la Marea Galileei, prin mijlocul hotarelor Decapolei. Și I-au adus un surd, care era și gângav, și L-au rugat să-Și pună mâna peste
Simpozion în cinstea părintelui Ghelasie de la Frăsinei
Arhiepiscopia Râmnicului organizează cea de-a VI-a ediție a seminarului dedicat personalității și operei părintelui Ghelasie de la Frăsinei. Evenimentul debutează astăzi, de la ora 12:00, în Sala „Iosif Episcopul” a Casei „Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica”, din incinta Centrului eparhial din Râmnic. Tematica întâlnirii, „Icoana - Rugul aprins al isihasmului carpatin”, își propune să reunească, în dezbatere, ucenici ai părintelui Ghelasie, oameni care l-au cunoscut şi i-au ascultat îndemnurile duhovniceşti, preoţi şi credincioşi interesaţi de viaţa şi învăţăturile marelui duhovnic de la Frăsinei.