Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Banat Simpozionul „Pe-al nostru steag e scris Unire”, la Vinga

Simpozionul „Pe-al nostru steag e scris Unire”, la Vinga

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Banat
Un articol de: Ziarul Lumina - 03 Decembrie 2018

În Căminul Cultural al localității Vinga, județul Arad, s-a desfășurat joi, 29 noiembrie, simpozionul „Pe-al nostru steag e scris Unire”, moderat de profesor Ivan Nicoleta, director al Liceului Tehnologic Vinga. În deschiderea simpozionului au luat cuvântul primarul localității Vinga, Ioan Negrei, părintele protosinghel Iustin Popovici, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Aradului, delegat al IPS Părinte Arhiepiscop Timotei, și preotul Nicolae Ursu din Parohia Mănăștur.

Istoricul Dan Codre, reprezentant al Consiliului Județean Arad, a proiectat în Power Point un material despre situația politică și demografică înainte de Marea Unire, dar și rolul și contribuția pe care au avut-o Ioan Suciu, Ștefan Cicio Pop și Vasile Goldiș la Marea Unire din 1918. Inginerul Ioan Rancov a scos în evidență personalitatea avocatului Traian Șincai din Vinga, delegat din partea Cercului Cocota (Orțișoara) la Alba Iulia, iar pr. Răzvan Sas a prezentat o biografie a celor doi preoți, Patrichie Țiucra (Semlac) și Sava Traian Seculin (Sânnicolaul Mic), care au participat ca delegați de drept la Marea Unire, devenind ulterior protopopi de Vinga.

De asemenea, profesoara Marta Felfoldi a făcut un tur virtual al clădirilor istorice din Arad ce au găzduit întâlnirile importante premergătoare Unirii, iar profesoarele de istorie Elena Ungureanu și Violeta Neagoe au evidențiat situația istorică a acelor vremuri, precum și modul în care s-a înfăptuit Marea Unire. Cu această ocazie, un grup de copii a prezentat portul popular din mai multe zone ale țării, iar întâlnirea s-a încheiat cu un microrecital de cântece patriotice susținut de elevii liceului, coordonați de domnul profesor Văcean Patrick.

Simpozionul „Pe-al nostru steag e scris Unire” a fost rodul unui parteneriat între Primăria Vinga, liceul din localitate, Parohia Ortodoxă Vinga, Asociația Turism Alternativ și Consiliul Județean Arad. (Pr. Răzvan Sas)