Simptome, diagnostic şi tratament în spondilita anchilozantă

Vladdorin Bejan, 11 Octombrie 2009

Spondilita anchilozantă se întâlneşte la 3-4% din populaţie şi este mai frecventă la bărbaţii cu vârste cuprinse între 20 şi 40 de ani. Cauza bolii depinde de zestrea genetică, cu riscul mai mic ca unii oameni să facă forme mai uşoare de boală, alţii cu riscul să facă boli mai grele şi încă de la vârstă tânără.

Spondilita anchilozantă este o boală de tip inflamator, de cauză genetică şi mecanism fiziopatogenic imunologic. Altfel spus, inflamaţia care arde în primul rând articulaţiile este predispusă la unele persoane prin moştenire genetică, iar „lanţul“ distrugerilor este cauzat de necunoaşterea şi atacarea propriilor ţesuturi.

Sunt distruse, progresiv, începând cu articulaţiile sacro-iliace de la nivelul bazinului şi pe coloana vertebrală în sus, până la baza craniului, toate articulaţiile intervertebrale. Dacă în artroze, boli degenerative, de îmbătrânire şi uzură a articulaţiilor, ţesuturile se macină, în bolile reumatismale inflamatorii, globulele albe, armele de apărare ale organismului, atacă şi distrug „căptuşeala“ articulaţiilor, producând local umflarea, roşeaţa, căldura, durerea şi neputinţa funcţională.

Factorii care declanşează sau întreţin boala sunt: frigul, umezeala, infecţiile repetate, efortul fizic îndelungat, epuizarea psihică, alte stresuri.

Debut şi forme de manifestare a spondilitei

Boala debutează cu dureri lombare şi pe fese, care durează câteva luni şi se accentuează noaptea, uneori iradiază de-a lungul feţei posterioare a piciorului, fiind adesea confundată şi tratată ca lombosciatică prin hernie de disc. După luni şi ani de evoluţie, coloana vertebrală se fibrozează, înţepenindu-se până la baza craniului, ca un băţ rigid, încovoiat în faţă. Uneori sunt afectate şi articulaţiile coastelor, respiraţia fiind limitată şi articulaţiile şoldurilor, mersul fiind greoi şi şchiopătat.

Recomandări pentru tratament

În primul rând, tratamentul urmăreşte îndepărtarea cauzei, care, din păcate, nu se cunoaşte. Există, însă, riscul ca boala să poată fi transmisă ereditar. Nu se pot face încă operaţii genetice care să corecteze „softul“ după care se va dezvolta şi va evolua nou-născutul.

Urmează apoi încercarea de a bloca mecanismul de întreţinere şi evoluţie a bolii. Se intervine în procesul imunologic de nerecunoaştere a propriilor celule şi ţesuturi, unde sistemul de apărare trece la atac şi distrugere. Aici intervin toate medicamentele antireumatismale necortizonice, cortizonice, antitumorale şi cel mai recent descoperite din familia medicamentelor biologice, modificatoare de boală.

Etapa următoare constă în tratamentul complicaţiilor bolilor de bază. Nu de puţine ori osteoporoza şi diabetul, bolile de stomac şi ficat, bolile cardiovasculare, bolile de sânge însoţesc spondilita anchilozantă, fie ca şi manifestare din timp a poliartritei, fie ca şi complicaţie a medicamentelor folosite de-a lungul anilor.

Tratamentul simptomatic va urmări tratarea durerilor, usturimilor, greţurilor, a lipsei poftei de mâncare, a insomniilor, a depresiilor şi a oboselii. Sunt tratamente de atenuare a acestor neplăceri sesizate şi reclamate de bolnavi.

Prevenirea secundară, adică a evoluţiei rapide şi instalării complicaţiilor mai grave, care fac viaţa grea sau o pun în pericol, este o altă metodă utilizată (de exemplu osteoporoza cu riscul de fractură, intoxicarea măduvei osoase cu risc de anemie şi de infecţii, atrofii musculare şi deformări care fac deplasarea dificilă sau chiar leagă bolnavul de pat sau cu neputinţă de a se îmbrăca şi hrăni singur).

De asemenea, nu trebuie neglijată întreţinerea funcţională, adică menţinerea în limite apropiate de normal a capacităţii de lucru a organelor vitale: inimă, plămâni, tub digestiv, aparat locomotor şi recâştigarea activităţilor pierdute.

Regimul de viaţă al bolnavilor

Regimul igienic de viaţă şi muncă presupune adaptarea unui stil de existenţă care să nu solicite fizic şi psihic bolnavul. Astfel, organismul să nu-şi epuizeze resursele, ca să se poată lupta cu boala prin mecanismele sale specializate.

Regimul dietetic trebuie să poată contribui în bine la susţinerea organismului în lupta cu boala.

Tratamentul de fond imunomodulator reprezintă complexul de medicamente diverse care, luate luni şi ani de zile, opresc evoluţia bolii şi chiar refac ţesuturile care nu au fost prea mult distruse. Antiinflamatoriile cortizonice au o mare valoare în blocarea inflamaţiei, dar după o experienţă de 50 de ani, în prezent sunt folosite mai ales în infiltraţii locale, făcute cu îndemânare şi precizie sau intravenos, în doze mari, o scurtă perioadă de timp.

Antiinflamatoriile necortizonice (nesteroidiene, antireumatice) au efecte benefice, dar şi unele efecte nedorite. Fiecare bolnav reacţionează în mod particular la fiecare medicament. Medicul cântăreşte dacă efectul bun este mai mare faţă de riscurile ce ar putea apărea în timpul tratamentului.

Medicamentele simptomatice şi ale bolilor asociate reprezintă toate medicamentele de uz uman care, la un moment dat, ar putea fi necesare pentru stăpânirea unor neplăceri date de poliartrită sau de bolile asociate.

Masajul şi gimnastica medicală asigură tonusul muscular

Balneo-fizio-terapia, în pusee, atunci când boala este activă, cu dureri şi analize proaste, are doar un rol de completare şi susţinere a celui medicamentos. Nu sunt recomandabile aplicaţiile generale de nămol, băi cu ape minerale, băi de soare, gimnastică cu eforturi mari. Procedurile locale de hidro-termo-terapie (cataplasme, comprese, prişniţe, fricţiuni) ameliorează circulaţia vasculară. Masajul şi gimnastica medicală asigură tonusul şi troficitatea musculară, precum şi supleţea articulară. Electroterapia este folosită pe scară largă pentru calmarea durerilor şi îmbunătăţirea tonusului muscular. Terapia ocupaţională antrenează mâinile bolnavului în activităţi de autoîntreţinere. Tratamentele balneo-fizice cu solicitare minimă, bine individualizate se pot face şi trimestrial sau mai dres, sub supraveghere de specialitate. În afara crizelor inflamatorii este indicată gimnastica medicală la sală, dar mai ales în căzi şi bazine cu apă, care face ca articulaţiile să fie mai mobile, coloana vertebrală mai suplă, mersul şi respiraţia mai uşoară. Un program zilnic de 15-20 de minute de gimnastică medicală, făcută chiar şi acasă, după o instruire bună, sau practicarea unui sport dinamic, de plăcere, face cât sute de medicamente luate ani de zile pentru complicaţii şi boli asociate.

Tratamentul psihologic şi de consiliere socio-profesională este o mare necesitate şi trebuie făcut ori de câte ori este nevoie şi de oameni specializaţi, deoarece bolnavul vede cu ochii lui că boala îi distruge aspectul şi neputinţa îl face dependent de alţii. Trei „pastile psihologice“ ar fi utile ca fiecare bolnav să se îmbărbăteze cu gândul că „sunt alţii şi mai bolnavi“, că „pentru a fi fericit îţi ajunge doar imaginaţia“ şi că „fiecare om, chiar şi bolnav, poate fi de folos celor din jur“.

Tratamentul ortopedic

În cazul spondilitei anchilozante, în care coloana vertebrală se deformează, devenind rigidă şi incomodă la mers, cu mişcarea şoldurilor limitată, ortezele „de noapte“ pentru coloana vertebrală, mai ales cervicală, pun în repaus şi menţin în ax segmentele osoase, prevenind deformările. Ortezele funcţionale „de zi“ ajută coloana cervicală să nu mai doară, iar bastoanele şi trepiedele la deplasare sunt ingenioase şi utile. La picioare, susţinătoarele plantare de corectare sau de menajare, precum şi ghetele ortopedice pe măsură, uşurează foarte mult suferinţele şi viaţa bolnavilor.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!