Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Sinaxă monahală în Eparhia Oradiei

Sinaxă monahală în Eparhia Oradiei

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Data: 17 Mai 2015

La Mănăstirea Izbuc a avut loc, vineri 15 mai, Sinaxa stareţilor, stareţelor şi egumenilor de la aşezămintele monahale din Episcopia Oradiei, cu tema „Misiunea parohiei şi a mănăstirii azi“. Sinaxa a debutat cu săvârşirea Sfintei Liturghii şi a slujbei de Te Deum, în Biserica „Adormirea Maicii Domnului“, de către un sobor de ieromonahi format din arhimandritul Mihail Tărău, exarhul mănăstirilor şi schiturilor din Eparhia Oradiei şi stareţ al Mănăstirii Izbuc, protosinghelul Serafim Pop, stareţul Mănăstirii Stâna de Vale şi protosinghelul Atanasie Paleu, duhovnicul Mănăstirii „Sfânta Cruce“ din Oradea.

În trapeza mare a Mănăstirii Izbuc s-au desfăşurat lucrările sinaxei, prezidate, cu binecuvântarea Preasfinţitului Sofronie, Episcopul Oradiei, de arhim. Mihail Tărău care a subliniat importanţa misiunii şi lucrării pe care aşezămintele monahale le au într-o lume tot mai desacralizată şi descreştinată, mănăstirea fiind, în acelaşi timp, un loc al trăirii spiritualităţii filocalice, dar şi un spaţiu misionar duhovnicesc.

Apoi, arhim. Mihail Tărău a prezentat referatul cu titlul „Valenţele misionare ale parohiei şi mănăstirii în societatea actuală“, redactat de pr. dr. Ioan Codorean, preot slujitor la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului“, Biserica cu Lună din Oradea şi director al Centrului Cultural Ortodox „Catedrala cu Lună“ Oradea. La finalul întrunirii, arhim. Mihail Tărău a transmis, din partea PS Episcop Sofronie, cuvânt de binecuvântare pentru întreaga adunare monahală din cadrul Eparhiei Oradiei. (Pr. Cristian Rus)