Transilvania
Sinaxă monahală în Episcopia Covasnei şi Harghitei

Sinaxă monahală în Episcopia Covasnei şi Harghitei

17 Noiembrie 2018

La Miercurea Ciuc a avut loc Sinaxa monahală a stareţilor şi stareţelor din Episcopia Covasnei şi Harghitei, joi, 15 noiembrie. Preasfințitul Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei a slujit, în ziua de prăznuire a Sfântului Cuvios Paisie de la Neamţ, Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală cu hramurile „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Acoperământul Maicii Domnului” din Miercurea Ciuc. Din sobor au făcut parte stareți și duhovnici din cadrul Eparhiei.

După săvârșirea Sfintei Liturghii, a avut loc Sinaxa monahală, care s-a desfăşurat în Sala de ședințe „Patriarh Miron Cristea” din incinta Centrului Eparhial. Au fost prezenți stareții și starețele din cele două județe ale Eparhiei, Covasna și Harghita.

În cadrul Sinaxei monahale au fost prezentate trei referate: „Ucenicul – fiul duhovnicesc”, „Paisianismul ca rădăcină a marilor duhovnici ai secolului al-XX-lea” și „Sfânta Scriptură în viața monahală”. Referatele au fost prezentate de către PS Episcop Andrei, stareța Mănăstirii Sita Buzăului – schimonahia Loida și stareța Mănăstirii Izvoru Mureșului – stavrofora Miriam. În cadrul Sinaxei s-au discutat și probleme administrative și disciplinare ale viețuitorilor din cadrul mănăstirilor, conform Episcopiei Devei şi Hunedoarei.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!