Singura tărie în noi

Augustin Păunoiu, 16 Aprilie 2018

Omul poate trăi în condiții extreme fără pâine, fără libertate de mișcare sau de exprimare, dar fără credința în înviere e greu. Totul pare fără sens dacă la mormânt se termină viața. Într-o poezie genială a lui George Coșbuc cunoscută multora, „Moartea lui Fulger”, apare la un moment dat un bătrân sfânt și înțelept. În gura lui sunt puse următoarele cuvinte drept consolare pentru mama eroului omorât mișelește:
„Eu ştiu un lucru mai presus
De toate câte ţi le-am spus:
Credinţa-n zilele de-apoi
E singura tărie-n noi,
Că multe-s tari cum credem noi
Şi mâine nu-s!

Şi-oricât de amărâţi să fim
Nu-i bine să ne dezlipim
De cel ce vieţile le-a dat! -
O fi viaţa chin răbdat,
Dar una ştiu: ea ni s-a dat
Ca s-o trăim!”

Cu mulți ani în urmă, în Rusia bolșevică, activiștii de partid țineau periodic conferințe publice cu scopul de a decreștina populația pravoslavnică. Se tipărise chiar și un Manual al ateistului care conținea elemente de propagandă antireligioasă ponegrind pe slujitorii Bisericii și blasfemiind învățătura creștină. La conferințele organizate erau obligați să participe toți oamenii muncii și chiar preoții erau siliți să fie prezenți. În timpul unei astfel de adunări, după ce politrucul desemnat să vorbească și-a terminat cuvântarea despre inexistența lui Dumnezeu, a cerut unui preot care era de față să dovedească contrariul celor spuse până atunci. Preotul s-a ridicat în picioare, s-a suit pe scenă, a privit cu atenție mulțimea și a rostit doar trei cuvinte:
„Hristos a înviat!” Răspunsul sălii a fost asemenea unui tunet: „Adevărat a înviat!”

Credința din sufletele oamenilor reușise să învingă ideologia comunistă, care, deși propovăduită cu forța, nu avea priză la cei care știau că e plină de minciuni și absurdă.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!