Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Sinistraţii din Botoşani vor primi gratuit pâine toată iarna

Sinistraţii din Botoşani vor primi gratuit pâine toată iarna

Data: 14 August 2008

▲ Sinistraţii din localităţile Rădăuţi-Prut şi Baranca pot beneficia de pâine gratuită pe tot timpul iernii următoare, din grâul pe care persoanele fizice şi juridice din judeţ şi din ţară l-au donat comunităţilor afectate de inundaţii ▲ „Avem aproape 200 de tone de grâu. Acum nu avem ce face cu el, dar mai încolo, vom putea face pâine, pe care oamenii din localităţile afectate să o primească zilnic, gratuit. Trebuie doar ca primarii să se preocupe de acest lucru“, a afirmat subprefectul judeţului Botoşani, Mihai Elvădeanu ▲

Oficialul prefecturii botoşănene le-a solicitat primarilor din comunele Rădăuţi-Prut şi Hudeşti să încheie contracte cu procesatori din domeniul morăritului şi panificaţiei, pentru ca grâul primit sub formă de ajutoare să fie transformat în pâine şi, astfel, să ajungă la cei cărora le-a fost destinat. „Avem aproape 200 de tone de grâu. Acum nu avem ce face cu el, dar mai încolo, vom putea face pâine, pe care oamenii din localităţile afectate să o primească zilnic, gratuit. Trebuie doar ca primarii să se preocupe de acest lucru“, a afirmat subprefectul Elvădeanu. Deocamdată, cerealele donate sinistraţilor au fost depozitate în bazele unor firme de profil. Reprezentanţii Prefecturii au precizat că, în campania de ajutorare a sinistraţilor din judeţul Botoşani, au mai fost colectate 11 tone de orez, 7 tone de zahăr, 13 tone de făină de grâu şi 13 tone de făină de porumb, precum şi 3 mii de pet-uri cu ulei, 10 mii de pachete de paste făinoase şi 6 mii de pachete de macaroane.

Cereale şi pentru sinistraţii din Iaşi

Un autocamion încărcat cu şapte tone de grâu a plecat, marţi, din comuna Băneasa, judeţul Giurgiu, pentru a fi distribuit locuitorilor afectaţi de inundaţii din judeţul Iaşi. „Pentru acest transport a fost folosit un autocamion pus la dispoziţie de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Giurgiu, iar în următoarele zile, vor mai pleca transporturi de cereale şi din alte comune din zona Moldovei. Pentru acestea din urmă, se va asigura transportul propriu, pentru a ajunge la sinistraţii din judeţele Bacău şi Iaşi“, a declarat subprefectul judeţului Giurgiu, Silvia Crăiţă. Reprezentanţii Prefecturii au precizat că, până la ora actuală, s-au implicat în strângerea de cereale pentru sinistraţi comunele: Stăneşti, Frăteşti, Malu, Vedea, Slobozia, Comana, Călugăreni, Gogoşari, Gostinu şi Greaca. Pe lângă ajutoarele constând în cereale, locuitorii din Giurgiu au mai donat 120 de pături, 200 de cămăşi bărbăteşti, saci cu haine şi alte produse, în valoare totală de 60 de mii de lei. De asemenea, angajaţii Parcului Industrial din municipiul Giurgiu au donat 5 mii de lei pentru sinistraţi. În zilele următoare, alte transporturi cu ajutoare din judeţ vor fi pregătite, pentru a fi transportate în localităţile afectate de inundaţii, a precizat subprefectul Silvia Crăiţă.