Documentar
Sinteza neopatristică în secolul al XX-lea

Sinteza neopatristică în secolul al XX-lea

Adrian Agachi, 17 Septembrie 2011

Părintele Georges Florovsky este considerat drept unul dintre cei mai importanţi teologi ruşi ai secolului al XX-lea. Provenind dintr-o generaţie care îi cuprindea pe părintele Serghei Bulgakov, Vladimir Lossky, Leonid Uspensky, Nikolai Berdiaev, el a reuşit să se evidenţieze în mod special prin spiritul său profund şi capacitatea uimitoare de lucru. Creator al conceptului de "sinteză neopatristică", părintele Florovsky a fost un iubitor al scrierilor Sfinţilor Părinţi, pe care a încercat să le promoveze şi la nivel universal.

Viaţa părintelui Georges Florovsky a constituit un adevărat periplu atât în Europa, cât şi în America de Nord. Născut pe 28 august 1893 la Elisabetgrad, nu şi-a cunoscut niciodată locul de naştere, pentru că la doar şase luni distanţă familia sa se muta la Odesa. Tatăl său, Vasili Florovsky, a îndeplinit funcţia de rector al Academiei Teologice din Odesa, slujind în acelaşi timp ca preot la una din marile catedrale din oraş, în timp ce mama sa, Klavdia Popruzhenko, fiica unui profesor de limbi clasice, se îngrijea de cei cinci copii ai familiei. Fiind ultimul dintre cei cinci fraţi, Georges a primit o educaţie cu totul specială. Dorinţa sa de a cunoaşte şi a citi cât mai mult a fost destul de precoce, iar ocupaţiile sale au variat enorm. Tânărul Georges era preocupat de literatură, filosofie şi limbi clasice, dar totodată nu neglija nici ştiinţele naturii, în special chimia şi biologia, pe care le-a studiat în amănunt. Însă, datorită tatălui său, a avut o înclinaţie şi spre teologie, aplecându-se în primul rând asupra textelor liturgice, iar mai târziu preocuparea sa preponderentă urma să fie constituită de scrierile patristice.

Profesorul profesorilor

În anul 1921, Florovsky a început să predea filosofia dreptului la Praga, unde o va cunoaşte pe Xenia Simonova, viitoarea sa soţie. Tânărul cuplu proaspăt căsătorit se va stabili începând cu anul 1922 la Paris, unde Florovsky va deveni unul dintre fondatorii Institutului Ortodox Saint-Serge. De altfel, aici el va preda patrologia timp de aproape 26 de ani, până în 1948, când, din cauza unor conflicte cu conducerea institutului, va fi nevoit să plece în SUA. Se stabileşte la Crestwood, unde predă la Saint Vladimirâs Seminary până în 1955, când va fi înlăturat aproape abuziv din funcţia de decan. Continuă să predea între 1954 şi 1965 la Harvard Divinity School, dar va fi nevoit să demisioneze pentru că depăşise vârsta de pensionare. Princeton University îl va primi pe bătrânul profesor şi îi va îngădui să predea între 1965 şi 1972. Aici va deceda, în apropierea universităţii, într-un apartament relativ modest, înconjurat de cărţile credincioase, pe data de 11 august 1979, la venerabila vârstă de 86 de ani. Datorită ajutorului său nepreţuit din punct de vedere profesional la adresa colegilor de departament, unul dintre directorii de la Princeton îi spusese că este "a scholarâs scholar" (profesor al profesorilor); un profesor care a ştiut însă să acorde cel mai important rol în viaţa sa Sfinţilor Părinţi.

Epocă patristică şi postpatristică?

Una dintre distincţiile scolastice perpetuate de multe manuale dogmatice şi de istorie bisericească din secolele al XIX-lea şi al XX-lea este aceea care limitează epoca Sfinţilor Părinţi la anul 800 d.Hr. Practic, dacă ar fi să înţelegem în literă această declaraţie depăşită, după anul 800 nu am mai avea nici un Sfânt Părinte semnificativ. Ce facem însă cu Sfinţii Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama, Nicodim Aghioritul? Este clar că, din punct de vedere ortodox, lucrarea Duhului Sfânt asupra oamenilor sfinţi nu poate fi îngrădită la o anumită epocă. De aceea, părintele Florovsky se vede silit să atragă atenţia asupra faptului că "oamenii credincioşi nu văd nici o barieră între "patristică" şi "bizantinism". (...) Suntem obligaţi astfel să recunoaştem că "epoca Părinţilor" este vie încă, prin "cultul Bisericii". Nu ar trebui oare ca studiul şi înţelegerea noastră teologică, în cercetare şi în instrucţie, să aibă o anumită continuitate? Nu ar trebui să dobândim oare "gândirea Părinţilor" în învăţătura noastră? Aceasta trebuie redobândită nu numai într-o manieră de tip vechi şi nu numai ca o veritabilă relicvă, ci ca o atitudine existenţială, ca o orientare spirituală. Numai în acest fel poate teologia noastră să fie reintegrată în deplinătatea existenţei creştine". Părintele Florovsky punctează pe lângă eroarea acestei distincţii scolastice între perioada patristică şi cea postpatristică şi decizia teologiei actuale de a trece cu vederea importanţa scrierilor Sfinţilor Părinţi. Misiunea teologiei ortodoxe astăzi constă în special în această recuperare a conceptelor patristice şi folosirea lor pentru formularea unor răspunsuri actuale la problemele cotidiene cu care ne confruntăm. Însă, totodată, această preluare a conceptelor trebuie să aducă o transformare existenţială a teologului care le observă atent, deoarece o simplă analiză externă a mărturiilor patristice poate fi efectuată şi de un om necredincios. Rezultatul însă va fi total diferit, pentru că scrierile Sfinţilor Părinţi pot fi înţelese doar de cel care a făcut fie şi în parte experienţa Duhului Sfânt şi a dobândit dintr-un anumit punct de vedere mintea lui Hristos (I Cor. 2:16). Teologia ortodoxă modernă trebuie să se reintegreze Tradiţiei patristice, iar acest lucru nu poate fi făcut fără respectarea unei continuităţi a gândirii şi experienţei harismatice a predecesorilor noştri.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!