„Sipetul bunicii“ a fost deschis într-un sat din Iaşi

Silviu Dascălu, 22 Aprilie 2008

▲ Cele mai frumoase şi mai vechi obiecte de artă populară românească din satul ieşean Buhalniţa au fost expuse în Duminica Floriilor în cadrul unei expoziţii intitulate „Sipetul bunicii - Buhalniţa 2008“ ▲ Expoziţia a reunit câteva sute de exponate, lucrate de femeile din sat, cel mai vechi ştergar datând din 1894 ▲ Cele mai multe dintre exponate sunt obiecte care au fost în lada de zestre la nunta fetelor din sat ▲

Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim a avut o semnificaţie dublă pentru sătenii din Buhalniţa, judeţul Iaşi. Pe lângă sărbătoarea religioasă, în satul ieşean a avut loc şi deschiderea expoziţiei de obiecte de artă populară, intitulată generic „Sipetul bunicii“. De altfel, acest gen de expoziţie este organizată pentru prima dată într-un sat ieşean. Costume populare, covoare şi prosoape sau broderii lucrate cu migală au umplut curtea bisericii din satul ieşean, pentru admiratorii din localitate, şi nu numai. Iniţiativa a aparţinut Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Iaşi, iar de alegerea exponatelor şi aranjarea acestora în standuri s-a ocupat preotul paroh din sat, Victor Pîslariu. „Noi am organizat aici în sat sărbătoarea Mărţişorului, şi atunci am zis că ar fi frumos să organizăm şi o expoziţie de acest gen, pentru că am văzut foarte multe obiecte populare. I-am spus părintelui, care a avut grijă să vorbească cu oamenii din sat şi să adune exponatele“, a spus profesorul Adrian Ardeleanu, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Iaşi.

Slăvirea Împăratului

Astfel, mersul cu agheazma pe la casele sătenilor a fost un bun prilej pentru părintele Pîslariu să adune pentru expoziţie obiecte de la săteni. „Sfânta Scriptură relatează că la intrarea în Ierusalim a Mântuitorului Hristos, cei mai mulţi îşi aduceau hainele şi le puneau jos, pe calea pe care trebuia să treacă Iisus. Aducerea hainelor înaintea lui Hristos este un gest de smerenie şi totodată de slăvire a Celui care va fi fost biruitorul morţii şi izvorul vieţii celei veşnice, din care va avea părtăşie întreaga făptură. Astfel că, hainele aşezate în calea Mântuitorului, ca El să treacă peste ele, se asociază cu nevoia de «haină nouă» duhovnicească, nestricăcioasă pentru omul cel muritor şi supus păcatului. Din acest considerent, credem că Intrarea Domnului în Ierusalim a fost o sărbătoare potrivită pentru a organiza în curtea bisericii o expoziţie de costume populare, covoare şi prosoape, ţesute de oamenii cu sufletul curat din satul nostru“, a explicat preotul paroh, Victor Pîslariu.

„Înainte stăteam cu două lămpi şi ţeseam până târziu“

Localnicele din satul ieşean Buhalniţa îşi aduc aminte, cu o oarecare nostalgie, de vremurile când ţeseau covoare sau ştergare. „Puneam câte două lămpi, că nu aveam curent electric şi nici televizor să pierdem vremea la telenovele, şi ţeseam până noaptea târziu. Fetele din ziua de azi nu ştiu nici măcar să coase un ciorap“, spune Rusanda Hlihor, care a adus la expoziţie şi un ştergar de când a fost mireasă.

Acum, nimeni din sat nu mai ţese. Amprenta nemiloasă a civilizaţiei s-a aşezat şi peste localnicii din Buhalniţa, singurele legături cu valorile tradiţionale fiind ascunse în sipete sau lăzi ferecate în „camerele de curat“. Lumea de aici preferă să cumpere hainele, covoarele sau prosoapele de la oraş, „că sunt mai ieftine şi mai frumoase“, şi pentru că nu trebuie să se mai chinuie ani în şir pentru un ştergar brodat.

Simbolistica exponatelor

Covoarele, pe lângă funcţia estetică, aveau şi rolul de a marca momentele „de trecere“ din viaţa oamenilor, fiind nelipsite din zestrea fetei care se mărita, de la cununie sau înmormântare.

Prosopul este un obiect casnic care, pe lângă utilitatea lui directă, se asociază cu mai toate evenimentele din viaţa de familie. Prosopul este folosit fie la ştersul mâinilor sau al feţei, fie ca să se învelească ceva cu el, alimente sau vreun alt obiect, fie că se aşază ceva pe el, sau că împodobeşte icoana sau oglinda din casă, ori vreo fotografie de familie, fie se oferă naşilor de cununie sau de botez, socrilor şi celorlalţi nuntaşi, se împodobeşte tava paharelor când nuntaşii oferă darul lor mirilor, este semnul distinctiv pentru vornicul unei nunţi şi al naşilor etc. De asemenea, se alătură altui obiect, în alcătuirea podurilor în tradiţia înmormântării, se înfăşoară lumânările slujitorilor bisericeşti, pe care aceştia le poartă în procesiune sau la parastase, împodobeşte icoanele din biserici şi steagurile, respectiv crucea la înmormântare, se aşază pe masă spre folosinţa preotului în rânduiala aghiezmei celei mari sau mici, uneori se înfăşoară crucea din mâna preotului la ajunul Bobotezei.

Toate fetele trebuiau să îşi facă zestrea

Covoarele, ştergarele sau năfrămile nu aveau doar un rol utilitar. Erau şi o dovadă a bunăstării şi a hărniciei fetelor din sat.

Fetele mari trebuiau să îşi ţeasă prosoapele pentru zestre sau chiar pentru nuntă, ţeseau câteodată de dragul măritişului, sau ca să confirme nuntaşilor că provine dintr-o familie ale cărei calităţi şi le-a însuşit pe deplin, sau îşi imaginau o viaţă de familie luminoasă alături de soţ şi copii, deşi de cele mai multe ori nu se cunoşteau încă nici naşii şi nici chiar viitorul mire.

„Stăteam şi ţeseam de când eram copilă. Şi dacă nu voiam, mă mai şi articula mama cu câte o vargă. Pentru că la măritiş, fata trebuia să aibă de toate, ca să poată umple o cameră. Trebuia să aibă feţe de pernă, prosoape, feţe de masă, şi tot ceea ce era necesar pentru a umple o cameră, că altfel, te râdea soacra. Spunea că ai venit cu mâna goală în casa lor“, a spus Paraschiva Hlihor, una dintre sătencile din Buhalniţa.

Covoare pentru nuntă şi înmormântare

Fetele nu îşi ţeseau covoare, bluze ori ştergare doar pentru propria nuntă. După ce mai înaintează în vârstă, femeile deja se pregătesc pentru următoarea trecere, pentru înmormântare. De altfel, acest obicei încă s-a păstrat şi în prezent în cele mai multe zone din mediul rural. „Am şi eu covoare vechi, pe care le-am făcut de când eram tânără. Dar nu am putut să le aduc la expoziţie, că sunt petru îmormântare. Am covor pentru pus în sicriu, pentru pus pe mese. Am pregătit tot, ca să nu se chinuie ceilalţi când mor“, spune una dintre sătencele din Buhalniţa.

„Deseori, grija pentru aspectul calitativ al prosoapelor de înmormântare reflecta şi grija pentru a păstra imaginea ce o va fi lăsat răposata şi după moartea ei, încât virtutea ei de bună gospodină pe care a avut-o în viaţă să-i fie reconfirmată de cei ce vor fi participat la înmormântare. Unele prosoape aveau o mare încărcătură simbolică, o valoare sentimentală, încât acestea nu se scoteau la folosit în casă, ci se păstrau în loc aparte. Acestea se şi moşteneau de la o generaţie la alta şi transmiteau povestea lor. Lucrul cu firul ţeşut devenea un prilej prin care să se facă să dăinuie momente peste care viaţa va fi trecut ca un val, explică preotul paroh Victor Pîslariu.

Diplome pentru toţi expozanţii

Pentru a-i stimula pe săteni să mai participe şi la alte asemenea expoziţii, reprezentanţii Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Iaşi au decis să le ofere expozanţilor câte o diplomă, ca semn al recunoştinţei. „Acest tip de eveniment este organizat pentru prima dată într-un sat ieşean. Dar sunt convins că vor mai fi multe alte asemenea expoziţii în perioada următoare, pentru că toată lumea are în casă obiecte vechi, cu valoare artistică. Şi sunt convins că data viitoare, când va mai fi organizată o asemenea expoziţie aici, în sat, curtea bisericii va deveni neîncăpătoare“, a spus directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Iaşi, Adrian Ardeleanu.

Costum popular, cu tenişi în picioare

Dacă în anii trecuţi, tot satul se îmbrăca în costum popular şi mergea la biserică, în prezent, nimeni nu mai poartă aşa ceva. „Cum să ies acum îmbrăcată naţional? Râde toată lumea de mine“, a spus una dintre femeile venite la expoziţie. Şi cum mărfurile asiatice au pătruns în orice zonă din ţară, copiii îmbrăcaţi naţional, care au venit la expoziţie, nu mai aveau în picioare opinci ori bocanci, ci tenişi din bazar.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!