Sistem modern destinat chirurgiei spinale

Otilia Bălinișteanu, 08 Iunie 2018

La Spitalul Clinic de Neurochirurgie „Prof. Nicolae Oblu” din Iași a fost inaugurat ieri cel mai modern sistem de operaţie în domeniul neurochirurgiei şi chirurgiei spinale din sud-estul Europei.

Pentru achiziţionarea aparaturii, care oferă o soluţie unică şi de foarte mare precizie pentru toate procedurile în chirurgia coloanei şi nu numai, a fost alocată suma de 1 milion de euro, jumătate din cost fiind suportată de spital, iar cealaltă jumătate de Consiliul Județean Iași.

„Va permite intervenţii chirurgicale în condiţii de siguranţă maximală pentru pacient, la nivelul coloanei, cranio-cerebral. Este un sistem ultraperformant, care permite efectuarea de imagini 3D, cu expunere minimă la radiaţii. Operaţia, practic, se va face în condiţii virtuale, dar 100% suprapuse pe condiţii reale din sala de operaţii”, a declarat dr. Lucian Eva, managerul spitalului.

Noul sistem va permite abordarea chirurgicală a traumatologiei vertebrale spinale (fracturi - n.r.), a pacienţilor cu patologie tumorală, cu patologie degenerativă, cu patologie vasculară.

La Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi, singura unitate medicală de profil din zona estică a României, sunt trataţi anual aproximativ 12.000 de pacienţi, în sistem de internare continuă.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!