Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Transilvania Slujbă de resfinţire a bisericii din Toteşti, Protopopiatul Haţeg

Slujbă de resfinţire a bisericii din Toteşti, Protopopiatul Haţeg

Galerie foto (4) Galerie foto (4) Transilvania
Un articol de: Ziarul Lumina - 16 Mai 2016

Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, s-a aflat sâmbătă, 14 mai, în mijlocul credincioșilor din Parohia Totești, din Protopopiatul Hațeg, unde a săvârșit slujba de resfințire a bisericii cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh”, urmată de Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.

În urma unui proiect complex de restaurare a lăcașului de cult din Parohia Totești, acesta a fost resfințit prin slujba săvârșită de PS Episcop Gurie, consacrând, astfel, biserica parohială ca un dar al lui Dumnezeu oferit comunității spre sfințirea și mântuirea sufletelor credincioșilor.

După slujba de resfințire a lăcașului de cult, a fost urmată de Sfânta Liturghie săvârșită de PS Episcop Gurie, alături de un sobor de preoți și diaconi și în prezența a numeroşi credincioși veniţi să participe la acest eveniment de mare bucurie din viața comunității lor.

La momentul potrivit din timpul Sfintei Liturghii, PS Episcop Gurie a săvârșit slujba hirotesiei întru iconom a parohului comunităţii din Toteşti, Marius Ungureanu, în semn de apreciere pentru activitatea pastoral-misionară rodnică desfășurată în cuprinsul parohiei încredințate spre păstorire.

La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul, la recomandarea parohului, a oferit câteva gramate de mulțumire celor care s-au implicat în realizarea lucrărilor de restaurare a lăcașului de cult, mulțumind, în același timp, tuturor celor prezenți, repre­zentanților autorităților locale și centrale și întregii comunități pentru sprijinul acordat părintelui Marius Ungureanu în acest proiect de înfrumusețare a bisericii parohiale.

La final, pr. Marius Ungureanu, a mulțumit atât ierarhului, pentru binecuvântarea adusă comunității din Totești prin slujba de resfințire a bisericii și prin comuniunea liturgică din cadrul Sfintei Liturghii, cât și tuturor celor care s-au implicat și au fost alături în acest amplu proiect de înfrumusețare a lăcașului de cult, autorităților locale și centrale și întregii comunități parohiale.