Transilvania
Slujba de Te-Deum la Conferința Națională a preoților capelani din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor

Slujba de Te-Deum la Conferința Națională a preoților capelani din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor

14 Septembrie 2018

Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a oficiat, miercuri, 12 septembrie, în Catedrala arhiepiscopală, slujba de Te-Deum cu prilejul Con­ferinței Naționale a preoților capelani din cadrul Admi­nistrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Ierarhul, înconjurat de un numeros sobor de preoți și diaconi, a binecuvântat lucrările conferinței, după care a rostit un cuvânt de învă­țătură. La finalul slujbei, IPS Arhiepiscop Irineu le-a oferit daruri tuturor clericilor, în semn de prețuire pentru activitatea desfășurată.

Reuniunea tuturor preoților capelani din cadrul ANP, aflată sub genericul „Mărturisire la An Centenar”, este realizată cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Conferința se desfășoară în perioada 10-14 septembrie, fiind derulată în contextul Anului 2018 – Anul Omagial al unității de credință și de neam și Anul comemorativ al Făuritorilor Marii Uniri din 1918.

La Alba Iulia, clericii din cadrul ANP au vizitat Muzeul icoanei și al cărții vechi, Museikon, precum și Muzeul Unirii. De asemenea, preoții au putut asista, începând cu ora 12.00, la ceremonialul schimbului de gardă din Cetatea Alba Carolina. La finalul zilei, clericii s-au aflat la Mănăstirea Râmeț, unde au avut loc diferite ateliere de lucru. În cadrul acestora, preoții din cadrul ANP au dezbătut anumite probleme specifice activităților din cadrul instituțiilor de detenție, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!