Moldova
Slujbă misionară la Mănăstirea Piatra Sfântă din Iaşi

Slujbă misionară la Mănăstirea Piatra Sfântă din Iaşi

Constantin Ciofu, 11 Decembrie 2018

În Biserica „Adormirea Maicii Domnului” a Mănăstirii Piatra Sfântă - Tărâţa din Iaşi a fost oficiată, în după-amiaza zilei de duminică, 9 decembrie 2018, Taina Sfântului Maslu. Slujba a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa a numeroşi credincioşi. Răspunsurile la strană au fost oferite de Grupul psaltic „Trisaghion”, dirijat de Alexandru-Ioan Tecucianu. Taina Sfântului Maslu a fost urmată de citirea mai multor rugăciuni de dezlegare şi pentru sănătate rostite de către PS Părinte Calinic Botoşăneanul, toate aducând alinare şi întărire celor prezenţi. Cuvântul de învăţătură de la finalul slujbei a fost ţinut de părintele Cătălin Urserescu de la Parohia Valea Lupului, Protopopiatul 1 Iaşi, judeţul Iaşi, care a făcut referire la importanţa rugăciunii şi a Sfântului Duh care se pogoară asupra oamenilor în cadrul Sfintelor Taine. Protosinghelul Cristofor Ruxandu, stareţul Mănăstirii Piatra Sfântă - Tărâţa, a mulţumit Preasfinţitului Părinte Calinic Botoşăneanul pentru că a slujit Taina Sfântului Maslu şi pentru că este mereu aproape de lucrarea duhovnicească şi administrativă ce se desfăşoară în aşezarea monahală ocrotită de Maica Domnului. Grupul psaltic „Trisaghion” a susţinut la final un repertoriu de colinde.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!