Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Banat Slujire și dezbateri la Parohia Prisian

Slujire și dezbateri la Parohia Prisian

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Banat
Un articol de: Ziarul Lumina - 14 Mai 2018

Joi, 10 mai, a avut loc întrunirea Cercului pastoral-misionar „Valea Timișului”, la Parohia Prisian din Protopopiatul Caran­sebeș. A fost săvârșită Sfânta Liturghie, după care au fost prezentate două conferințe pe teme diferite: „Casa Regală și Biserica Ortodoxă Română”, susținută de părintele Alexandru Mihăescu de la Parohia Poiana, și „Martorii lui Iehova”, susținută de părintele Cristian Ciric de la Parohia Turnu Ruieni.

Pentru că data de 10 mai are o importantă semnificație pentru istoria noastră națională, părinții cercului pastoral au fost pro­vocați la discuții ce au omagiat foarte frumos această zi. Părintele referent a expus o amplă incursiune în istoria regalității cu prerogativele și demnitățile regelui în Biserică: „Regele este unsul lui Dumnezeu, este «episcop al treburilor din afară» care stă pe tronul țării cu «puterea emanată de la Dumnezeu»”.

A fost amintită și descrierea relației dintre Biserică și Monarhie de către Familia Regală a României: „Pe meleagurile noastre, regalitatea a stat continuu alături de Biserica Ortodoxă... Biserica și Coroana sunt legate identitar, spiritual, cultural, filosofic și instituțional... Biserica este, ca și Familia Regală, o instituție purtătoare de coroană... Casa Regală, asemenea Bisericii, este o instituție dătătoare de mândrie, menită să încurajeze încrederea, bunul-simț, morala, generozitatea, spiritul de răspundere și rolul de model. La întrebarea despre statutul și situația Bisericii în perioada monarhiei și cea de astăzi, ne răspundea într-un fel Majestatea Sa Regele Mihai I al României când afirma că «nici o instituție nu este mai apropiată de Biserică așa cum este instituția Coroanei»”, a subliniat părintele Alexandru Mihăescu.

Bucuria cinstirii acestei zile nu a neglijat nici aprofundarea temei „Martorii lui Iehova”. Au fost prezentate de către părintele referent istoricul, doctrina, organizarea și regulile ce le impune această organizație. Și pe marginea acestei teme au avut loc dezbateri, găsindu-se răspunsuri la felul în care trebuie administrate cazurile din parohiile noastre, dar și cine finanțează astfel de entități și cu ce scop.

Împreuna-slujire și subiectele temelor conferențiate au bucurat și au avut efecte pozitive de cunoaștere și de îmbogățire ­pentru preoții care au participat la întrunirea Cercului pastoral-misionar „Valea Timișului”. (Pr. Matei-Cristian Vulpeș)