Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Reportaj Slujire social-filantropică și educativă la Islaz

Slujire social-filantropică și educativă la Islaz

Galerie foto (8) Galerie foto (8) Reportaj
Un articol de: Dumitru Manolache - 21 Ianuarie 2019

Spun unii că săracii nu ar avea nevoie de filantropie, ci de inspiraţie, deoarece actele de caritate nu le-ar aduce decât o bucată de pâine, care îi va ţine în viaţă în mizeria lor, făcându-i să uite două-trei ore de ea. Se ignoră însă adevărul că filantropia nu poate să fie decât creștină și că mai presus de orice este iubire. Iubirea lui Dumnezeu. Și cine fiind iubit mai este sărac? În această înțelegere se desfășoară și lucrarea social-filantropică și educativă a Parohiei Islaz, din Protopopiatul Ilfov Sud, Arhiepiscopia Bucureștilor, unde de opt ani slujește părintele paroh Ștefan Ionuț Dinu.

Satul Islaz se întinde între localitățile de câmpie Brănești și Fundulea, pe marginea dreaptă a vechii șosele ce leagă Bucureștiul de mare. Așezarea, numită la începuturile sale Satul Nou, a luat naștere pe la anul 1892, când aici s-au ridicat primele case pe terenul unde vechii locuitori ai zonei își aveau islazul pentru vite, de la care și-a luat și numele actual. Primii săi locuitori proveneau din Brănești. Odată cu ridicarea bisericii, în 1914, comunitatea s-a întărit, apoi, în perioada comunistă, dezvoltarea ei a stagnat, pentru ca astăzi să devină un fel de periferie a Capitalei, cu tot amalgamul socio-cultural pe care îl presupune un asemenea statut. Aici s-au ridicat, în ultimii ani, case de vacanță și s-au mutat mulți orășeni și cetățeni veniți din localități mai îndepărtate, atrași de aerul curat și de proximitatea orașului.

Ceva mai mult și mai bine

Evidentele schimbări în bine intervenite după 1989 nu au reușit să alunge însă sărăcia din viața unei părți însemnate a comuni­tății, mai ales a celei de etnie rromă. Existența unui număr semnificativ de copii și tineri care viețuiesc în parohie l-a determinat pe părintele paroh Ștefan Ionuț Dinu să-și îndrepte atenția și slujirea social-filantropică mai ales spre familiile sărace și spre viitorul comunității. Adică spre tineri. „Slujesc în această parohie de opt ani. Comunitatea noastră nu este nici prea săracă, dar nici bogată, și are în jur de 400 de familii, cu aproximativ 1.200 de credincioși. O parte din oameni lucrează la București și o mică parte în cele câteva firme existente în zonă. Avem și pensionari, dar și enoriași care din diferite motive nu lucrează. Iată de ce este nevoie de lucrarea socială a Bisericii. Pe parcursul anilor, am întocmit o bază de date cu familiile defavorizate din comunitate, avem și vreo 30 de familii de rromi, care au un trai precar și pe care încercăm să le ajutăm. Multora le oferim îmbrăcăminte pentru copii, jucării, ghiozdane și rechizite școlare, manuale de religie. În preajma marilor praznice le dăruim alimente și ce se mai poate cumpăra din fondurile pe care le strângem la biserică”, ne mărturisește părintele paroh.

Dar, pentru a le dărui ceva mai mult decât „bucata de pâine care să îi ţină în viaţă în mizeria lor, făcându-i să uite două-trei ore de ea”, părintele a făcut demersurile necesare pentru a obține fonduri în vederea ridicării unui centru social în curtea bisericii, unde activitățile social-educative, culturale și cele caritabile, mai ales cele destinate copiilor și tinerilor, să se poată desfășura într-un cadru adecvat, organizat și consecvent, în așa fel încât să se poată pune bazele unei dezvoltări concordante cu timpul în care trăim. Astfel, în anul 2013, au început lucrările la ridicarea centrului socio-cultural, cu fonduri de la Primăria Brănești, care astăzi sunt finalizate în mare parte.

„Mai trebuie să punem la punct mansarda, unde se va amenaja un spațiu în care ne vom întâlni cu tinerii, o bibliotecă, urmând după aceia să-l și sfințim. Parterul este deja amenajat încă din 2017. În partea din față funcționează o capelă, la mijloc o trapeză, cu intrare separată, în care se organizează parastasele și agapele pe care le oferim cu prilejul hramului și al altor evenimente desfășurate în parohie, precum și o bucătărie utilată cu tot ceea ce este necesar pentru pregătirea hranei, și grupuri sanitare”, ne spune părintele Dinu.

„Școala” din curtea bisericii

Cum arătam mai sus, în comunitate există un număr important de copii și tineri, părintele paroh fiindu-le celor mici profesor de religie. „Putem așadar spune că nu suntem un sat îmbătrânit. Pentru tineri organizăm, săptămânal, ore de meditație la limba română și matematică, cu sprijinul unei doamne profesoare pensionare, Viorica Constantin, la limba engleză fac eu meditații cu copiii de la clasa pregătitoare până la clasa a II-a. Cu cei până la clasa a IV-a, doamna preoteasă face ore de pictură, desen, de­cupaj, origami, felicitări, confec­ționează mărțișoare etc. Înainte de Crăciun organizăm colinde și dăruim sute de pachețele cu dulciuri și alte bunuri copiilor care vin la biserică. Trebuie să spun că o problemă pe care am sesizat-o la unii dintre acești copii este precara educație pe care o primesc în familii. Lucrul acesta l-am constatat și ca profesor. De aceea, încercăm, pe cât se poate, să înlăturăm această carență prin ceea ce le oferim și-i învățăm în timpul orelor de cateheză pe care le desfășurăm în biserică sau în centrul social. Cauza acestor situații rezidă din problemele sociale cu care se confruntă copiii și părinții în familiile lor. Unii dintre ei abandonează școala după terminarea claselor gimnaziale, așa că încercăm, cu mijloacele pe care le avem la dispoziție, să-i convingem să-și continue studiile. A sluji aproapele consider că este datoria mea să o fac. Este unul din principalele motive pentru care mi-am dorit să fiu preot. Sunt conștient că slujitorul răspunde pentru enoriașii săi, atât sufletește, cât și social. Încerc, cât îmi este cu putință, să fac față cu responsabilitate și bucurie acestor cerințe, să fiu mai aproape de credincioșii mei și să fac din Biserică un prezent continuu în viața lor. Poate nu credeți, dar eu fac misiune printre copiii parohiei și cu ajutorul celor trei fii ai mei, care locuiesc aici, au prieteni printre ei și se bucură împreună de tot ce le oferim noi”, ne mai mărturisește părintele paroh Dinu.

În această „școală”, pe care Parohia Islaz o pune la dispoziția celor tineri, se învață și lecția voluntariatului, care este tot o formă de manifestare a dragostei față de aproapele, specifică învățăturii de credință creștină, pe care Alexander Schmemann o definește drept o „imposibilitate posibilă”. Sintagmă paradoxală care se referă la faptul că acela care își asumă la nivel existențial, nu doar declarativ, creștinismul autentic este capabil de a-L vedea pe Hristos în celălalt, oricare ar fi el, indiferent de rasă, etnie, naționa­litate, sex etc. Mai mult decât atât, creștinul vede în cel de lângă el un partener pe drumul mântuirii, căci Împărăția cerurilor nu poate fi câștigată decât în comuniune cu ceilalți. Adevăr care la Islaz se „construiește” responsabil și cu temeinicie.

 

Citeşte mai multe despre:   Biserici din Romania  -   filantropie